execuții-record și un control draconic asupra societății

Pentru mulți iranieni – atât din țară, cât și din diaspora – amenințarea nu mai vine doar din partea războiului propriu-zis, ci din partea unui aparat de stat care își consolidează controlul prin frică, violență și intimidare.

Liderii regimului de la Teheran au intensificat măsurile menite să reducă la tăcere orice formă de protest sau critică la adresa politicii lor. 

Aceste măsuri variază de la sentințe severe, inclusiv pedeapsa cu moartea și condamnări îndelungate la închisoare pentru protestatarii din țară, până la confiscarea bunurilor aparținând disidenților din străinătate.

„Regimul fricii”, în faza apocaliptică 

În lunile premergătoare războiului cu SUA și Israel, regimul iranian a recurs la represalii sângeroase, reacționând dur la un val de proteste naționale declanșate de deteriorarea severă a situației economice și de prăbușirea monedei naționale, la finalul anului 2025.

Potrivit organizației „Human Rights News Agency” (HRANA), peste 7.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul manifestațiilor, dintre care peste 6.500 erau protestatari. Concomitent, forțele de securitate ar fi arestat peste 50.000 de oameni. 

Cifrele nu au putut fi verificate independent, însă sunt susținute de relatări credibile privind amploarea represiunii.

Pe fondul protestelor, autoritățile au impus restricții majore și internetului, limitând comunicarea între cetățeni și blocând accesul la informații din exterior.

În plus, avocați și activiști pentru drepturile omului susțin că mulți dintre cei reținuți nu au avut acces la apărare sau la procese echitabile, fiind supuși unui sistem judiciar opac și politizat.

Declanșarea războiului a adâncit climatul de represiune. După discursul din 28 februarie al președintelui Donald Trump, în care acesta a sugerat că populația ar putea „prelua controlul” asupra guvernului la încheierea conflictului, autoritățile iraniene au reacționat printr-o demonstrație de forță.

Șeful poliției iraniene a avertizat public că protestatarii riscă să fie împușcați, iar orașele au fost rapid militarizate. Piețe și bulevarde au fost ocupate de forțe de ordine, agenți în civil și unități militare, iar propaganda oficială a devenit prezentă peste tot în spațiul public.

Pentru cetățeni, viața cotidiană s-a transformat într-un exercițiu constant de supraveghere și teamă. Relatările din Teheran și alte orașe descriu patrule nocturne și o prezență permanentă a forțelor regimului.

De altfel, de la începutul războiului dintre SUA și Israel contra Iranului, autoritățile judiciare ale Republicii Islamice au declarat în repetate rânduri că vor adopta măsuri extreme împotriva celor care „colaborează cu inamicul” – o acuzație vagă, folosită frecvent împotriva protestatarilor.

Execuții în creștere, deținuți dispăruți

Între timp, situația deținuților politici a devenit și mai incertă. Numeroși prizonieri au fost transferați în locații necunoscute, fără ca familiile sau avocații lor să fie informați.

După distrugerea unor instituții în timpul bombardamentelor, accesul la informații a devenit aproape imposibil. Avocații afirmă că nu mai există canale funcționale prin care să afle detalii despre cazurile clienților lor.

Pentru familii, această lipsă de transparență amplifică anxietatea: unii deținuți au reușit să ia legătura telefonic, dar fără să știe unde sunt sau ce urmează pentru ei.

În acest context, execuțiile au cunoscut o creștere alarmantă. HRANA avertizează că Iranul a intrat într-o „nouă fază” a aplicării pedepsei cu moartea, marcată de accelerarea ritmului execuțiilor.

Cel puțin 10 deținuți politici au fost executați în timpul conflictului, inclusiv tineri protestatari. Cazuri precum cel al unui tânăr de 18 ani, condamnat în urma unui proces considerat inechitabil de către organizațiile internaționale, au atras atenția asupra modului în care sistemul judiciar este folosit ca instrument de intimidare.

Un raport internațional indică faptul că peste 1.600 de persoane au fost executate în 2025 – cel mai ridicat nivel din ultimele decenii.

Concomitent, autoritățile continuă arestările pe scară largă, invocând acuzații precum spionajul sau „colaborarea cu mass-media ostile”. Instituțiile de securitate anunță aproape zilnic noi rețineri, într-un climat în care limitele dintre opoziție, jurnalism și „amenințare la adresa securității” devin tot mai neclare.

Dacă jurnaliștii din diaspora se confruntă cu amenințări și confiscări de bunuri, cei din interiorul Iranului operează sub constrângeri și mai dure.

Mulți nu mai pot relata liber despre impactul războiului și al represiunii. Activismul este, la rândul său, limitat de riscuri extreme, iar vocile critice sunt reduse la tăcere sau acționează clandestin.

Unii disidenți avertizează că războiul, departe de a facilita schimbarea, consolidează controlul regimului și reduce spațiul pentru revendicări sociale. În locul cererilor de reformă, societatea este împinsă astfel spre o luptă de supraviețuire.

Între bombe și spânzurători

Mulți iranieni sunt confruntați acum cu o dilemă profundă: între presiunea externă și controlul intern, spațiul pentru libertate pare să se restrângă rapid.

Chiar și așa, unii jurnaliști și activiști afirmă că vor continua să documenteze realitatea din Iran, în pofida riscurilor. Vocea lor rămâne una dintre puținele punți între o societate tot mai izolată și restul lumii.