Fiul unui cărăuș a pus la cale uciderea lui Mihai Viteazul. Rădăcinile numelui Basta

În vara anului 1601, în 19 august, la doar șase zile după Bătălia de la Guruslău (afluent al râului Zalău), armatele lui Mihai Viteazul și Giorgio Basta se odihneau într-o tabără la trei kilometri de Turda. Aliate în lupta câștigată împotriva nobilimii maghiare, cele două oștiri adăstau, la dispoziția comandanților. Contextul politic era unul complex: principat aflat la acea vreme sub suzeranitatea Imperiului Otoman, Transilvania era râvnită de austrieci, de unguri, de turci, de români – toți o doreau, toți urzeau și luptau, pe câmp deschis ori în culise, pentru această țară bogată de dincolo de păduri. Mihai controla atunci Moldova, unde-l suise pe tron pe propriul fiu, Țara Românească, al cărei domn de drept era, și Transilvania, din poziția de „stăpânitor”, titlu validat pe calea armelor. Era, așadar, puternic. Prea puternic.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Ordin de la Viena, ambiții proprii, ori și una, și alta?

Jocurile de putere în echilibru fragil purtate de Mihai între curtea de la Viena a habsburgului Rudolf al II-lea și cea de la Constantinopol a turcilor otomani s-au destrămat în ziua de 19 august. La comanda împăratului papistaș, ori poate doar urmând propriile ambiții, generalul Basta a organizat uciderea lui Mihai Viteazul, faptă executată de un grup de mercenari valoni. Împrejurările asasinării domnului român sunt neclare, istoricii nepunându-se nici până astăzi de acord asupra filmului evenimentelor. Cert e că ulterior mercenarul Basta a fost însărcinat/recompensat de habsburgi cu administrarea Transilvaniei, din poziția de vasal imperial. Rămășițele pământești ale lui Mihai n-au fost găsite nici până astăzi, doar capul presupunându-se că este îngropat la Mănăstirea Dealu, lângă fosta capitală a Țării Românești, Târgoviște. Scurtul răgaz (câteva luni în 1601) în care țările române s-au aflat sub același sceptru, unul românesc, s-a risipit, fiind nevoie de încă trei secole pentru a se reuși reunirea lor.

Nume provenit dintr-o poreclă balcanică

Odată lămurit (cât de cât) contextul istoric, să ne îndreptăm atenția spre numele celui păstrat în memoria culturală drept ucigașul lui Mihai Viteazul. Ce semnificație are așadar numele Basta? Distinsul etnolog Gheorghiță Ciocioi e la catedră: „Generalul imperial Giorgio Basta provenea dintr-o familie de origine albaneză. Tatăl său, Demetrio Basta, era epirot albanez, refugiat în Italia după cuceririle otomane. Giorgio îi va păstra numele cu care venise din Epir. Ce semnificație are numele dat? Acesta provenea dintr-o poreclă balcanică, păstrată mai ales în sârbă și croată (bastah), cu originea în greaca medievală (din grecescul βαστάζω/bastázō – «a purta, a duce»)”.

Urmașul unui caravanier

Mai mult: „În vechea sârbă, бастах (bastah) se tălmăcește prin hamal, purtător de poveri, servitor care cară greutăți. Pluralul – бастаси (bastasi) – va da chiar numele unei localități: Bastasi (Bosnia). Așezare de cărăuși (caravanieri) care semnau contracte în porturi pentru a transporta sare și țesături în interiorul Balcanilor. Cum Demetrio Basta trece drept «un nobile epirota», este posibil ca acesta să fi avut în subordinea sa mai multe caravane de negoț, ocupându-se cu cărăușia. Așadar, Basta nu e un nume italian, ci o poreclă din Balcani, ajunsă nume. – Unul urât atât de români, cât și de maghiari, în epocă”.

Cea mai veche vatră monahală din Țara Românească

În continuare, un alt nume de legendă – Cotmeana. Ce semnificații poartă el? „Mănăstirea Cotmeana este socotită a fi cea mai veche vatră monahală din Țara Românească păstrată până astăzi (1292). Așezarea cu același nume, din Argeș, e atestată documentar în secolul al XIV-lea, printr-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân. Considerată un loc strategic, încă de dinaintea întemeierii Țării Românești, aceasta se afla, fără doar și poate, sub stăpânirea unui cneaz, ori plutocrat local. Numele, în documentele de cancelarie slave, e însemnat adesea prin Kodmeana și Kodmana («și jumătate din Cieștii de la Codmana, de ocină și de ohaba, lor și copiilor lor, nepoților și strănepoților lor» – 1451/6959 august 5, Târgoviște, Vladislav al II-lea voievod). La origine, Codmana e un nume turcic, cel mai probabil, cuman, fiind vorba de moșia, mănăstirea unui «kodman»/«kodaman» (în turcă), termen care se tălmăcește prin «om mare, influent, bogat, din înalta societate»”.

Un „rang” de origine turcică

Tot aici: „Preluat de turcici din persanul χʷadāmand – «om mare», χʷadā, în persană, având înțelesul de «om respectat». Înrudit cu cuvântul persan χwatāw – «rege, domn, om nobil». În turca veche și kipceak, «koda» e întâlnit adesea ca «om respectat, demn de cinste», prin adăugarea sufixului turcic «man», cu sensul de «mărire», capătă înțelesul de «rege, domn». «Kodaman»/«Kodman» a devenit, de asemenea, în timp, un termen folosit pentru notabili locali, marii proprietari de pământuri (ayan). Un «rang» de origine turcică, aflat, desigur, în circulație, la 1200-1300, la noi. Un român care ar fi putut întemeia chiar mănăstirea, purtând titlul de kodaman/kodman”.

Cel care dă socoteală

În final, deslușirea unui nume pe care-l întâlnim în universul literar al clasicului Ioan Slavici – (Lică) Sămădăul. Ce înțeles are porecla Sămădău? Etnologul Gheorghiță Ciocioi: „Lică Sămădăul este un personaj (principal) negativ din «Moara cu noroc», nuvelă a lui Slavici. «Sămădăul» e o funcție/poreclă profesională. Lică este «sămădăul» (cel care conduce și supraveghează) cetele de porcari și turmele de porci, ține socoteala turmelor de porci, ajunge să controleze lumea porcarilor. «Sămădău» este un regionalism provenit din maghiară: számadó – szám «număr, socoteală»; adó «cel care dă» și participiul ó. Literal: cel care dă socoteală/răspunde de socoteli. Cel căruia proprietarul îi încredința turma și care trebuia să dea socoteală pentru animale, vătaf al păstorilor. Számadó juhász – baci; számadó gulyás – vătaf al văcarilor; számadó csikós – vătaf al îngrijitorilor de cai/al hergheliei. Ajuns nume de familie în Ungaria (rar)”.

Basta nu e un nume italian, ci o poreclă din Balcani, ajunsă nume. – Unul urât atât de români, cât și de maghiari, în epocă. – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

La origine, Codmana e un nume turcic, cel mai probabil, cuman, fiind vorba de moșia, mănăstirea unui «kodman»/«kodaman», termen care se tălmăcește prin «om mare, influent, bogat, din înalta societate». – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

Numele de Basta provenea dintr-o poreclă balcanică, păstrată mai ales în sârbă și croată (bastah), cu originea în greaca medievală (din grecescul βαστάζω/bastázō – «a purta, a duce»). – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

În vechea sârbă, бастах (bastah) se tălmăcește prin hamal, purtător de poveri, servitor care cară greutăți. – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

Mănăstirea Cotmeana este socotită a fi cea mai veche vatră monahală din Țara Românească păstrată până astăzi (1292).