În țara cafelei, vița-de-vie crește în nori

În Costa Rica, ideea unei vii pare, la început, nepotrivită. Aici, în țara cafelei, a bananelor și a pădurilor tropicale, aerul este umed, ploile sunt dese, iar verdele nu pare să-și ia niciodată pauză. Și totuși, vița-de-vie există. Nu este o cultură reprezentativă pentru țară, nu are întinderile din Europa și nici tradiția satelor românești, dar câțiva producători au reușit să transforme această încăpățânare într-un proiect de familie și, uneori, într-un vin local foarte apreciat.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

O vie la peste 2.000 de metri altitudine

Pentru a găsi condiții mai prietenoase, via urcă spre munte. În zona Copey de Dota, la peste 2.000 de metri altitudine, temperaturile sunt mai blânde decât în restul țării, iar diferențele dintre zi și noapte ajută strugurii să se coacă.

Acolo, printre fermele de cafea și pădurile de munte, au apărut plantații de viță-de-vie. Desigur, este o imagine neașteptată: butuci și ciorchini într-o țară despre care ai învățat că produce cafea de specialitate, ananas, banane sau ulei de palmier.

Via costaricană nu are însă viața ușoară. Umiditatea ridicată favorizează apariția manei și a altor boli, iar cultivatorii trebuie să fie mult mai atenți decât într-o regiune clasică de vin. În zonele mai joase și calde, unele plantații pot avea chiar mai multe recolte într-un an. În munți, ritmul este altul: mai lent, mai apropiat de ceea ce înțelegem noi printr-o podgorie.

Culesul de acasă, dus la tropice

Pentru un român, culesul viei are o încărcătură aparte. Nu este doar o treabă agricolă. Este un moment în care se strânge familia, se fac planuri pentru vin, se gustă primul must și se măsoară, uneori cu emoție, cât de darnic a fost anul.

În Costa Rica, gestul rămâne același. Mâna întinsă spre ciorchine, foarfeca, coșul, alegerea boabelor bune. Doar decorul se schimbă. În locul dealurilor arămii de la noi, apar munți acoperiți de pădure. În locul brumei de dimineață, vine ceața tropicală. În locul frunzelor uscate, verdele rămâne încăpățânat de viu.

Paralela nu este forțată. Ea vine natural, dintr-un gest pe care îl recunoști oriunde: culesul este la fel ca în România, Franța, Chile, Africa de Sud. Fie că se întâmplă într-un sat românesc, la început de octombrie, fie pe un versant din Costa Rica, între plantații de cafea, omul adună aceeași promisiune a pământului și aceeași speranță într-un coș.

Un pariu mic, într-o țară mare

Viticultura din Costa Rica rămâne o nișă. Vinul local nu concurează, cel puțin deocamdată, cu marile regiuni viticole ale lumii. Dar tocmai asta face povestea interesantă.

Într-o țară în care cafeaua are istorie, identitate și prestigiu internațional, via este un pariu. Un pariu cu clima, cu altitudinea, cu răbdarea și cu ideea că strugurele poate prinde rădăcini chiar și acolo unde nu te-ai aștepta. Și chiar dacă este în producție mică, vinul de Costa Rica este apreciat. Poate din cauza solului vulcanic, poate din cauza climei.

Citește și: Cât timp mai este bun vinul după deschiderea sticlei? Recomandările somelierilor 

Poate că acesta este și farmecul unei călătorii: să descoperi că lucrurile pe care le credeai legate de un singur loc pot apărea, discret, la mii de kilometri distanță. Iar în Costa Rica, țara cafelei, o vie de munte te face să te gândești pentru o clipă la mustul de acasă.

Noi ne revedem săptămâna viitoare, cu sănătate, în pace și siguranță. Doamne ajută!