Lipsa „vitaminei soarelui” în tinerețe crește riscul de Alzheimer la bătrânețe

Demența este un contributor major la morbiditatea globală, afectând aproximativ 57 de milioane de oameni la nivel mondial, iar cea mai frecventă formă este boala Alzheimer – o afecțiune neurodegenerativă complexă, cauzată de acumularea anormală de proteine în creier (plăci de beta-amiloid și proteine tau), care distrug neuronii.

Cauza exactă a bolii Alzheimer încă nu este pe deplin înțeleasă, considerându-se că este legată de mai mulți factori, precum: înaintarea în vârstă, predispoziția genetică (gena APOE-e4), stilul de viață nesănătos și expunere la poluanți din mediu (cum ar fi: metale toxice, pesticide și substanțe chimice industriale), afecțiuni cardiovasculare și leziuni cerebrale traumatice severe sau repetate.

Deficiența de vitamina D a fost mult timp asociată cu un risc mai mare de demență, deși această legătură nu dovedește neapărat cauzalitatea, iar cercetările au fost de mici dimensiuni.

800 de persoane, urmărite timp de 16 ani

Însă un nou studiu publicat recent în revista Neurology a urmărit aproape 800 de persoane pe parcursul a 16 ani, în medie, pentru a vedea care este legătura dintre acest nutrient și markerii asociați cu demența.

Mai exact, au fost prelevate probe de sânge pentru a măsura nivelurile de vitamina D pentru 793 de adulți, care la începutul cercetării aveau o vârstă medie de 39 de ani și nu prezentau acumulări de proteine toxice la nivelul creierului. Valorile de aproximativ 30 ng/mL sau mai mari au fost clasificate ca ridicate, iar nivelurile mai mici considerate deficiențe.

Cercetătorii au urmărit apoi participanții timp de aproximativ 16 ani înainte de a face scanări imagistice cerebrale pentru a măsura prezența proteinei tau și a beta-amiloidei, cele două proteine puternic asociate cu boala Alzheimer.

Legătură mai puternică cu proteina tau

După ajustarea pentru factori precum vârsta, sexul și simptomele depresive, oamenii de știință au descoperit o asociere clară între nivelurile de vitamina D la mijlocul vieții și sănătatea creierului ani mai târziu în viață:

• Persoanele cu niveluri mai ridicate de vitamina D aveau niveluri mai scăzute de proteină tau în creier aproximativ 16 ani mai târziu.
• Nivelurile de vitamina D nu au fost asociate cu acumularea de beta-amiloid, o altă proteină legată de Alzheimer, sugerând un efect biologic mai specific.

Rezultatele arată o legătură evidentă între deficiența de vitamina D și modificările timpurii ale creierului legate de demență.

„Din câte știm, nu au existat studii anterioare care să evalueze o asociere între vitamina D serică și markerii neuroimagistici ai demenței preclinice”, scriu cercetătorii în articolul publicat.

Factor de risc modificabil

Cercetătorii spun că rezultatele sunt promițătoare, deoarece indică vitamina D ca factor de risc potențial modificabil pentru demență.

„Aceste rezultate sugerează că niveluri mai ridicate de vitamina D la mijlocul vieții pot oferi protecție împotriva dezvoltării acestor depozite de tau în creier și că nivelurile scăzute de vitamina D ar putea fi un factor de risc care ar putea fi modificat și tratat pentru a reduce riscul de demență”, a declarat neurocercetătorul Martin David Mulligan, de la Universitatea din Galway, Irlanda, unul dintre autorii studiului.

Suplimentarea cu doze mai mari de vitamina D și/sau pe perioade mai lungi la persoanele tinere, cu sănătate cognitivă, poate fi benefică, deoarece fereastra de oportunitate pentru modificarea bolii este mai mare”, au precizat experții, avertizând că, totuși, sunt necesare studii suplimentare pentru a confirma rezultatele și a înțelege pe deplin relația.

„Deși aceste descoperiri sunt foarte interesante, ele demonstrează doar o asociere între vitamina D și semnele timpurii ale demenței în creier. Vor fi necesare studii suplimentare, de exemplu un studiu clinic, pentru a determina dacă suplimentele de vitamina D ar putea preveni demența”, a spus profesoara Emer McGrath, coautor al cercetării.

Studiul notează, de asemenea, că au existat unele limitări, inclusiv faptul că nivelurile de vitamina D au fost măsurate o singură dată, nu repetat de-a lungul timpului. Aceasta înseamnă că acestea pot să nu reflecte pe deplin expunerea pe termen lung sau fluctuațiile din organism.

„Vitamina soarelui” este denumirea populară a vitaminei D și a primit acest nume deoarece este singurul nutrient pe care corpul uman îl poate produce singur, atunci când pielea este expusă direct la razele ultraviolete (UVB) ale soarelui.

Deși soarele este sursa principală, vitamina D poate fi obținută și din alimente, precum: pește gras (somon, macrou, ton), gălbenuș, ficat și din suplimente. Acestea din urmă sunt recomandate adesea în perioadele reci sau pentru persoanele care petrec mult timp în interior, însă sub îndrumarea medicului.

Consumul excesiv poate avea efecte adverse grave

Pe de altă parte, așa cum lipsa de vitamina D poate duce la riscuri pentru sănătate, la fel poate fi și în cazul unui consum excesiv, avertizează oamenii de știință.

În ultimii ani, pe măsură ce suplimentul devine tot mai popular, iar producătorii scot pe piață versiuni cu concentrații mai mari, este mai important ca niciodată ca pacienții și medicii să fie conștienți de doză și de dezavantaje. Riscurile pot fi rare, dar sunt în creștere și, în cele mai rele scenarii, pot pune viața în pericol.

Prea multă vitamina D crește absorbția calciului, ceea ce poate duce la hipercalcemie, unde calciul formează depozite periculoase în artere sau țesuturi moi. Acest lucru poate crește riscul de pietre la rinichi, poate perturba metabolismul osos și poate provoca o mulțime de simptome neplăcute, inclusiv greață, vărsături, constipație, oboseală, slăbiciune musculară sau dureri osoase.

Majoritatea oamenilor se recuperează după ce suplimentele sunt întrerupte și primesc lichide intravenoase sau medicamente pentru a reduce nivelul de calciu. Dar în cazuri rare, dacă nu este tratată, toxicitatea cu vitamina D poate duce la insuficiență renală care necesită hemodializă sau chiar poate provoca hemoragii intestinale fatale.

Cazuri de toxicitate la vitamina D sunt tot mai frecvente, iar multe au implicat copii sau adolescenți. Doar în SUA, între 2000 și 2014, au fost raportate peste 25.000 de astfel de cazuri.