Metroul s-ar putea închide săptămâna viitoare
Societatea Metrorex se confruntă cu un blocaj financiar, iar salariile angajaților ar putea să nu fie plătite la termen. Metroul bucureștean funcționează deja cu un deficit de personal de aproape 1.000 de persoane, iar până în prezent s-au acumulat foarte multe ore suplimentare prestate de personalul care nu a avut nici măcar dreptul la concediu. Deși sindicatul nu poate declanșa legal greva la Metrou, angajații pot refuza să vină la muncă sau își pot cere concediile restante, caz în care nu va mai avea cine să conducă trenurile în subteran. Avertismente ale sindicatului au mai existat, dar situația nu s-a rezolvat, printre cele mai grave probleme fiind subfinanțarea, neacordarea subvențiilor, deficitul de personal și întârzierea aprobării bugetului pe anul acesta care va duce la un blocaj fără precedent.
Metroul circulă de mai mulți ani cu deficit de personal, iar în acest moment, Metrorex are aprobate 5.922 de posturi din care numai 4.934 sunt ocupate, fiind cu aproape 1.000 de angajați mai puțin decât ar fi nevoie pentru a se circula în condiții de siguranță.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
Sindicatul a lansat penultimul avertisment în luna iunie, când liderii au spus că Metroul s-ar putea închide din septembrie, fără declanșarea grevei – adică exact ce se întâmplă acum -, pentru că alocarea bugetară pentru acest an este cu 35% mai mică decât ar fi trebuit, iar altă sursă de finanțare nu există. Situația s-a agravat de la o lună la alta, banii pentru investiții și reparații sunt insuficienți, iar deficitul de personal crește.
Problemele metroului bucureștean au început să fie vizibile după primele accidente care au apărut din cauza lipsei banilor pentru mentenanță și reparațiile curente – așa cum au explicat liderii de sindicat, după fiecare incident în parte. Cel mai recent avertisment a fost lansat ieri, în cadrul conferinței de presă pe care Unitatea Sindicatul Liber Metrou a organizat-o la Piața Unirii 1, cu titlul „Cronica unei morți anunțate”.
Sindicaliștii au avertizat Executivul, încă de la începutul anului, că finanțarea Metrorex nu va fi suficientă pentru întregul an și că problemele vor deveni acute la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie – ceea ce se și întâmplă, pentru că salariile nu vor mai fi plătite de vineri.
„Mâine-poimâine trebuie să plătim salarii și nu avem niciun fel de bani ca să putem face această plată. În conturile Metrorex mai sunt 3.000 de lei, adică insuficient să facem această plată”, au afirmat liderii sindicatului. Aceștia au mai spus că dacă salariile nu se vor plăti vineri, angajații au dreptul să refuze să mai vină la muncă după următoarele trei zile.
„Este foarte probabil și posibil ca pe data de 16, din cei 400-500 de mecanici, vreo 300 care sunt afectați să vină să-și depună automat cererea de concediu. E foarte clar că fără personal nu poți să asiguri circulația”, explică liderii de sindicat. Conform acestora, s-au acumulat peste 10.000 de zile de concediu neacordate mecanicilor și există un deficit de peste 150 de mecanici sau mecanici-ajutor, iar peste 10.000 de ore suplimentare s-au efectuat numai în luna august, în zona de circulație și mișcare.
Cum s-a ajuns la situația actuală
La blocajul actual s-a ajuns pentru că nu s-au găsit soluții astfel încât să se acopere necesarul financiar al Metrorex: nici prin acordarea subvențiilor de la stat, nici prin majorarea costului călătoriei, nici prin valorificarea activelor – despre ultima variantă nici măcar nu s-a discutat, însă Jurnalul a publicat mai multe anchete legate de situația pe care conducerea Metrorex o ignoră, de mai mulți ani, deși ar fi putut obține sume considerabile din închirierea unor spații pe care le deține.
Bugetul Metrorex nu a fost aprobat în termenul legal – Legea nr. 43/2026 a bugetului de stat a fost publicată în Monitorul Oficial la 27 martie, dar Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 stabilește că bugetele companiilor de stat trebuie aprobate în termen de 150 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat și dacă termenul nu este respectat, alocarea fondurilor de la bugetul de stat se suspendă până la aprobarea bugetului companiei. În această situație se află acum Metrorex, iar conducerea companiei a solicitat deschiderea unor credite bugetare în valoare de 63,458 milioane de lei, reprezentând subvenția pentru luna septembrie, însă documentația a fost restituită de Ministerul Transporturilor, pentru că Metrorex nu avea bugetul pentru 2026 aprobat în termenul prevăzut de lege.
Liderii sindicatului au explicat că în cursul acestui an au existat patru variante ale proiectului de buget, însă acestea ar fi fost retrimise Metrorex în urma observațiilor făcute în circuitul de avizare. Metrorex nu a pierdut definitiv subvenția pe tot restul anului, pentru că legislația permite aprobarea bugetelor companiilor de stat care au depășit termenul inițial până la 31 octombrie, dar autoritatea în subordinea căreia se află compania trebuie să facă și o analiză privind cauzele pentru care termenul legal nu a fost respectat și, după caz, persoanele responsabile. După ce va fi aprobat bugetul, în această procedură, suspendarea fondurilor poate înceta. Demersuri se fac, deja, în acest sens, la nivel de Guvern. În ultimele zile, conducerea Metrorex și Ministerul Transporturilor încearcă să deblocheze situația.
Subfinanțare de peste un deceniu
Metroul bucureștean se confruntă, de peste 10 ani, cu o problemă gravă de subfinanțare, pentru că subvențiile nu se mai plătesc integral. Guvernul a stabilit, pentru acest an, acordarea unei compensații pentru Metrorex de numai 745 de milioane de lei, ceea ce înseamnă doar 65% din necesar. Diferența de finanțare era prevăzută a se acorda și din creșterea costului biletelor – dar nu s-a mai luat această măsură. La această situație se adaugă o compensație nealocată de 1,2 miliarde de lei, pe ultimii 7 ani. Angajații metroului bucureștean au acuzat Guvernul Bolojan pentru tăierile de fonduri, începând cu „Ordonanța Trenuleț”, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2025 și la care s-au adăugat celelalte măsuri din pachetele de austeritate. Prin aceste măsuri, la Metrorex au fost blocate și angajările, promovările de personal şi acordarea drepturilor negociate în Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la începutul lunii decembrie 2024.
Sindicatul a anunțat, de mai multe ori, că angajații vin cu piese de schimb de acasă, pentru a putea face reparațiile necesare, iar în 10 ani de subfinanțare, Metrorex a ajuns într-o situație care s-ar putea produce accidente foarte grave, pentru că efectiv nu mai are cine să repare șinele și trenurile, angajații fiind obligați să facă ore suplimentare neplătite și chiar să vină cu piese de schimb cumpărate din banii lor.
Din cauza lipsei banilor s-a ajuns la „cârpeli” care pun călătorii în pericol – spun sindicaliștii. De atunci, deficitul bugetar a depășit 300% și riscurile de accidente cresc, de la o zi la alta. Sindicatul a cerut, în repetate rânduri, să se angajeze sute de specialiști, pentru a se circula în siguranță. Peste 300 de angajați vor ieși la pensie, în următoarea perioadă, fără a mai putea fi înlocuiți, dacă posturile vor continua să fie blocate, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani, prin măsurile de austeritate care nu țin cont de nevoile metroului.
Sindicaliștii mai arată că subvenția a scăzut, deși ar fi trebuit să crească, în timp ce activitatea la metrou a crescut, dar a scăzut și numărul de angajați. Nici măcar nu s-a încercat acoperirea inflației, ba chiar s-au dat bani mai puțini, în același cuantum.
1 milion de euro pe lună se putea obține prin subconcesionarea spațiilor comerciale
La începutul lunii mai, anul acesta, sindicaliștii de la Metrou au intrat în conflict cu ministrul USR Radu Miruță, acuzând Guvernul că l-ar fi plasat pe acesta în funcția de la transporturi cu scopul de a elimina dreptul companiei la obținerea de venituri extrabugetare. Răspunsul imediat al ministrului arăta că vrea să dovedească exact contrariul, dar era nevoie de schimbarea conducerii Metrorex pentru a se putea debloca toate variantele de autofinanțare a companiei – ceea ce nu s-a putut produce, chiar dacă Miruță a crezut că o poate demite pe directoarea companiei.
Jurnalul dezvăluia, în aprilie 2026, că închirierea spațiilor pentru activități comerciale ar putea aduce sume considerabile la bugetul Metrorex și nu ar mai fi nevoie de subvenții sau de scumpirea biletelor, dar nu se poate face fără planurile metroului – care nu mai există, pentru că erau depozitate într-o magazie care a fost inundată, iar refacerea lor ar costa câteva milioane de euro.
Dacă ar începe chiar și acum refacerea planurilor, în cel mult trei ani Metrorex ar putea obține peste 1 milion de euro pe lună din închirierea acestor spații. S-ar reduce semnificativ și cheltuielile cu paza, pe care ar plăti-o firmele care ar închiria acele spații comerciale.
Contractul pentru servicii de pază al Metrorex este în valoare de peste 180 de milioane de lei (circa 36 de milioane de euro), cu peste 45% mai mult decât în contractul precedent, pentru 36 de luni (8.295.336 de ore). Contractul a fost atribuit, în octombrie 2023, firmelor de pază Senzor Guard Security, Akyle Security și Tetra Sistems Guard. Această anomalie a fost sesizată, în primăvara acestui an, de premierul Ilie Bolojan, care a propus, din martie 2026, tăierea acestor cheltuieli pentru Metrorex.
Totuși, conducerea Metrorex a refuzat să analizeze variantele de autofinanțare, iar din surse instituționale am aflat că s-a adus în discuție posibilitatea subconcesionării spațiilor de la metrou, la nivel de guvern.
Citește și: Alertă la Metrorex: Metroul din București s-ar putea opri din 16 septembrie din cauza problemelor financiare
În legătură cu această situație, Metrorex a răspuns, pentru Jurnalul, că legea nu permite închirierea acelor spații, deși juriștii pe care i-am consultat au explicat că legea le permite subconcesionarea.
Citește pe Antena3.ro
Omul în haine gri a jurat pe tricolor: Artistul Asaf Avidan a devenit, oficial, cetățean român. „E un nou capitol”