oaia nu știe carte! Diana Buzoianu susține că a fost atacată prin „fake news”

În această perioadă se află în dezbatere publică ordinul pentru noua metodologie de stabilire a ariilor protejate, dar scandalul pe această temă a început din 2023, când Ministerul Mediului a plătit, din PNRR, firmele care au câștigat licitația pentru realizarea „Studiului de identificare a zonelor potențiale de non-intervenție/protecție strictă în habitate naturale terestre și marine în vederea punerii în aplicare a Strategiei europene privind biodiversitatea pentru perioada 2021-2030”. 

Noul proiect aflat acum în dezbatere publică aduce unele modificări la cel anterior, dar suprafețele care intră în aria de protecție strictă rămân aceleași ca în cazul proiectului „Identificarea zonelor potențiale de non-intervenție (protecție strictă) în habitate naturale terestre și marine în vederea punerii în aplicare a strategiei europene privind biodiversitatea pentru perioada 2021-2030”, finanțat prin PNRR, chiar dacă Mediul a acceptat, teoretic, să renunțe la o parte din suprafețele care afectau economia locală, în special exploatarea lemnului de foc și pășunatul. 

Ministerul susține că proiectul nu vizează interzicerea exploatării lemnului, dar definițiile din legislația internațională arată că multe activități nu se vor mai putea desfășura, inclusiv pășunatul.  Nu este prima oară când s-ar interzice pășunatul, inclusiv pe terenurile pentru care se dau subvenții agricole de la APIA. Un scandal similar a fost în 2015, când Ministerul Mediului a introdus noi limite ale ariilor naturale protejate, rezultate în cadrul proiectului „Realizarea de seturi de date spațiale în conformitate cu specificațiile tehnice INSPIRE pentru ariile naturale protejate, inclusiv a siturilor Natura 2000, având în vedere optimizarea facilităților de administrare a acestora”, plătit tot din fonduri europene – SMIS 43380 -, proiect desfășurat în perioada martie 2014 – noiembrie 2015. Prin acel proiect s-au mutat limitele siturilor de importanță comunitară listate în Anexele nr. 1 și 2 ale Ordinului Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 46/2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 114 din 15 februarie 2016. Noua metodologie se bazează, printre altele, chiar pe acest program INSPIRE. Harta pășunilor din ariile protejate se regăsește și în Planul Național Strategic PAC 2023-2027, elaborat de Ministerul Agriculturii, dar noua metodologie a Mediului extinde acele suprafețe și aplică noi restricții pe mai multe zone de pășunat.

Cele două tipuri de management al pășunilor

Diana Buzoianu a declarat că a fost atacată prin „fake news” și nu e adevărat că va fi interzis pășunatul. „Pe scurt, nu doar că în zonele prioritare pentru biodiversitate nu vor fi oprite activitățile tradiționale, pășunatul sau cositul, dar am și introdus expres în lege definirea zonelor cu management activ unde am trecut negru pe alb că se vor putea desfășura aceste activități. Articolul 40^6 din Ordonanța de Urgență nr. 25/2026 spune clar: În zonele prioritare pentru biodiversitate cu regim de management activ sunt permise activități de pășunat, cosit și activități tradiționale desfășurate pe acele pășuni și pajiști. Informația e la un click distanță pentru oricine vrea. Mă întreb uneori cum cred cei care lansează astfel de fake news-uri că românii nu pot citi singuri informația aflată la dispoziția lor”, a scris ministrul Mediului pe Facebook.

Cu toate acestea, metodologia a fost creată pentru a răspunde la cerințele Uniunii Europene de extindere a ariilor protejate, cu zone de protecție strictă – ceea ce este specificat exact în documentul aflat acum în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Mediului: 

„Strategia UE privind Biodiversitatea 2030 stabilește două ținte complementare: protejarea a cel puțin 30% din suprafețele terestre și marine ale UE și plasarea a cel puțin 10% din acestea sub regim de protecție strictă. Proiectul de față vizează cu precădere contribuția României la îndeplinirea țintei de 10%, prin desemnarea de Zone Prioritare pentru Biodiversitate cu regim de non-intervenție sau management minimal”, arată proiectul. România protejează în prezent 23,5% din suprafețele terestre, fără a fi atins încă niciuna dintre cele două ținte asumate, iar propunerile de zone prioritare pentru biodiversitate sunt subiect de scandal, de mai mulți ani.

Ceea ce uită ministrul Mediului este faptul că pe lângă „managementul activ” – care chiar este specificat în metodologie, cerințele UE transpuse în noile proiecte legislative din România includ și „managementul ecologic” al pășunilor – care înseamnă interzicerea pășunatului, în anumite condiții. Aceste interdicții sunt imposibil de aplicat în practică – spun localnicii pe care ministrul nici măcar nu a dorit să-i asculte, pentru a le afla problemele reale, preferând să declare că totul este „fake news”, într-o campanie lansată împotriva ei.

Oile, vacile și caprele nu pot fi teleportate pe zonele fără restricții 

Ceea ce spun localnicii afectați de aceste extinderi ale ariilor protejate este faptul că există deja pășuni pe care s-a interzis pășunatul, în ariile protejate, iar extinderea acestor arii introduce noi zone în aria de restricții. Chiar definițiile incluse în metodologie și în celelalte proiecte de lege adoptate de guvern, la inițiativa Ministerului Mediului arată că pășunatul chiar va fi interzis în noi zone.

Chiar dacă nu toate zonele de pășune vor avea astfel de restricții, oamenii explică faptul că oile nu pot fi teleportate pe ariile restrânse unde nu va fi interzis pășunatul. În practică, oile nu pot fi determinate să pască doar o porțiune bine delimitată de iarbă și nici să se abțină atunci când traversează zone de restricții stricte, ceea ce va face, realmente, imposibilă activitatea de pășunat pe munte. La fel se întâmplă și cu vacile și caprele, după caz.

Proiectul Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor privind stabilirea „zonelor de protecție strictă” (ZPS) include arii extinse, uneori intrând și în intravilanul localităților, pentru care deja au votat împotrivă consiliile locale afectate – cele mai multe fiind din Făgăraș, unde localnicii au explicat, pentru Jurnalul, că hărțile pentru fiecare localitate nu s-au făcut prin consultarea proprietarilor de terenuri și au ajuns la aceștia abia în septembrie 2025, când primarii, composesoratele și proprietarii de terenuri au fost puși în fața faptului împlinit. Aceștia spun că urmează să li se ia drepturile asupra proprietăților pe care le dețin sau le administrează – ceea ce ministrul Diana Buzoianu neagă vehement, declarând că este „fake news”. 

În aceeași situație sunt și localnicii din celelalte județe unde se vor extinde ariile protejate și zonele de protecție strictă.

Textul metodologiei o contrazice pe Diana Buzoianu

Câteva pasaje din Metodologie clarifică situația acestor pășuni despre care ministrul Buzoianu susține că se va putea pășuna, iar localnicii susțin contrariul – definițiile din metodologie confirmând ce spun localnicii:

„În prezenta metodologie, termenul «habitat natural» este utilizat în sensul definițiilor din legislația UE și din legislația națională de transpunere (OUG nr. 57/2007). Pentru a reflecta realitățile ecologice și de management din teren și pentru a asigura un cadru coerent de măsuri, metodologia se referă explicit și la habitate/ecosisteme seminaturale, respectiv acele habitate cu valoare ridicată pentru biodiversitate care au rezultat și/sau se mențin prin utilizări tradiționale extensiv (de exemplu cosit, pășunat controlat, practici silvopastorale) și a căror stare de conservare poate depinde de management activ. Menționarea habitatelor seminaturale în metodologie are caracter tehnic și operațional (pentru încadrarea corectă a regimului de non-intervenție vs. management activ și pentru stabilirea măsurilor), fără a modifica sau redefini cadrul juridic și definițiile legale aplicabile.

Managementul ecologic la care se referă noile restricții presupune pășunatul parțial sau prin rotație, pentru refacerea ecosistemului – dar este imposibil de aplicat în practică, în România, unde turmele de oi sunt numeroase.

Capacitatea de regenerare a pășunilor

Metodologia elaborată de Ministerul Mediului explică de ce e nevoie de interzicerea pășunatului pe anumite suprafețe, cu scopul de a ajuta natura să se regenereze: „Funcționalitate: Identificarea zonelor astfel încât să se asigure funcționalitatea ecosistemelor și capacitatea acestora de autoreglare, prin constituirea unei rețele coerente de zone prioritare pentru biodiversitate, cu rol ecologic la scară largă, care să contribuie atât la conservarea zonelor cu valoare ridicată, cât și la îmbunătățirea stării biodiversității în zonele deficitare din proximitate. În acest sens, vor fi avute în vedere inclusiv suprafețe din afara actualei rețele de arii protejate.”

Regăsim definirea clară a interzicerii pășunatului în metodologie, în Tabel 3 – „Definirea și criteriile propuse pentru pădurile virgine și cvasivirgine – 1.4. Lipsa  intervențiilor silviculturale și a celorlalte activități antropice, inclusiv a pășunatului domestic”. 

De asemenea, în capitolul 1.1.2. privind „Metodologia și criteriile propuse pentru identificarea Zonelor Prioritare pentru Biodiversitate pentru habitatele de pajiști, tufărișuri și stâncării”: „Majoritatea habitatelor non-forestiere din România sunt seminaturale și necesită măsuri de întreținere și îngrijire. Din cele aproape 4.800.000 ha de pajiști și areale de tufărișuri, 4.500.000 ha sunt seminaturale. Menținerea acestor habitate în peisajul cultural presupune obligatoriu, o intervenție umană minimă”.

Aici intervine, în aceeași metodologie explicația privind nevoia de a restricționa pășunatul – respectiv acel „management activ” invocat de ministrul Mediului, în argumentarea privind „campania de fake news”: „Absența intervenției va conduce la reinstalarea vegetației lemnoase și, totodată, la dispariția speciilor ierboase de interes. Spre deosebire de datele spațiale privind habitatele forestiere, din amenajamentele silvice spațializate în GIS, cele privind distribuția habitatelor de pajiști și tufărișuri sunt mult mai puține, motiv pentru care, sunt mult mai restrânse criteriile ce se pot aplica în vederea includerii acestor tipuri de habitate în ZPB. Identificarea ZPB neforestiere potențiale va avea la bază, în principal, următoarele criterii: (…) Pășunile cu arbori (în special specii de Quercus) – ecosisteme cu management tradițional (chiar dacă sunt uneori catalogate ca habitate de interes comunitar, acestea sunt esențial ecosisteme neforestiere); Fânețele și pășunile extensive cu o stare bună de conservare, mai ales a celor cu management tradițional 

De asemenea, vor fi restricționate și „activități antropice inexistente, ocazionale, tradiționale sau cu impact redus, cu o bună păstrare a structurilor și funcțiilor ecosistemelor neforestiere (chiar dacă nu conțin specii rare, dar sunt ecosisteme reprezentative)”.

Există și explicații referitor la amenajamentele pastorale: „Amenajamentele pastorale se vor analiza în vederea preluării unor măsuri de conservare care să fie aplicabile și ZPB” – adică zone de pășune pe care se vor introduce restricțiile stricte.

Restricționarea prezenței oilor pe munte ajută la conservarea biodiversității

Una dintre explicațiile privind restricționarea pășunatului se referă la conservarea biodiversității: „Importanța pășunilor cu arbori pentru conservarea biodiversității este redată în cele ce urmează, pe baza literaturii de specialitate: 1. Diversitate structurală și de habitat Pășunile cu arbori creează un peisaj mozaicat în care sunt prezente microhabitate variate: zone umbrite, zone însorite, soluri cu umiditate diferită și condiții microclimatice diverse. Potrivit articolului Plieninger et al. (2015), aceste structuri mozaicate favorizează coexistenta unor specii de floră și faună adaptate la condiții foarte diferite, crescând astfel diversitatea alfa și beta în cadrul peisajului”. 

Se expune și problema șocurilor climatice care s-ar regla prin restricțiile la pășunat: „Heterogenitatea pășunilor cu arbori le conferă o reziliență mai mare la șocuri climatice (secete, valuri de căldură) prin prezența unor zone de microrefugiu (de exemplu, sub coroanele arborilor), conform cu concluziile din Bergmeier et al. (2010).

Metodologia mai explică modul în care se vor stabili zonele de interdicție a pășunatului: „Intensitatea folosinței sistemelor de pajiști și tufărișuri se poate interpreta sau stabili pe o scară de la 1 la 9, în funcție de o combinație de factori agronomici: frecvența și momentul cositului, încărcătura cu animale (UVM/ha), nivelul de fertilizare (cantitatea de azot aplicată) și productivitatea habitatului. În general, habitatele cu valoare conservativă ridicată corespund claselor de intensitate extensiv (1) și semi-extensiv (2–4), caracterizate prin absența sau aportul redus de îngrășăminte, cosit tardiv și/sau pășunat ocazional cu încărcătură mică, și prin productivitate redusă asociată cu biodiversitate ridicată. Clasele semi-intensiv (5–6) și intensiv (7–8) corespund habitatelor cu productivitate medie spre mare și biodiversitate în scădere, iar clasa extrem intensivă (9) include pajiștile suprafertilizate, cu covor vegetal simplificat și biodiversitate redusă. Încadrarea unui habitat în una dintre aceste clase se realizează pe baza datelor disponibile din amenajamentele pastorale, a raportărilor Art. 17 și a observațiilor de teren, completate cu raționamentul experților în ecologia pajiștilor”, se mai specifică în metodologie.