Acasa Stiri Stiri Noi „Oameni buni, coarda!” Ultimele clipe ale unei tinere de 21 de ani, aruncată în gol de la 40 de metri
„Oameni buni, coarda!” Ultimele clipe ale unei tinere de 21 de ani, aruncată în gol de la 40 de metri

„Oameni buni, coarda!” Ultimele clipe ale unei tinere de 21 de ani, aruncată în gol de la 40 de metri

Tragedie cumplită în Brazilia: o tânără de 21 de ani a murit după ce a fost aruncată de pe un pod fără coardă de siguranță

O tragedie șocantă a zguduit Brazilia după ce o tânără de numai 21 de ani și-a pierdut viața în timpul unei activități de rope jumping organizate pe un pod cunoscut pentru sporturile extreme. Maria Eduarda Rodrigues de Freitas a căzut în gol de la aproximativ 40 de metri înălțime după ce instructorii ar fi uitat să îi atașeze coarda de siguranță.

Accidentul s-a produs sâmbătă dimineață, 13 iunie, în Limeira, statul São Paulo, pe celebrul Ponte do Esqueleto, cunoscut și drept „Podul Scheletului”, o destinație populară pentru amatorii de adrenalină, potrivit Globo.

Potrivit martorilor, tânăra a fost pregătită pentru salt și condusă pe platformă de angajații companiei organizatoare. În momentul în care a fost împinsă în gol, nimeni nu a observat că sistemul principal de siguranță nu era conectat.

 

 

Momentul tragediei, surprins pe video

Imagini care circulă pe rețelele sociale surprind clipele dramatice ale accidentului. În înregistrare se poate vedea cum Maria Eduarda este condusă pe platforma de lansare de către mai mulți angajați.

La câteva secunde după ce tânăra este aruncată în gol, se aud strigătele disperate ale celor prezenți.

„Coarda!”

Apoi o altă voce strigă:

„Oameni buni, coarda!”

În acel moment, cei aflați la fața locului au realizat că tânăra nu era conectată la sistemul de siguranță care ar fi trebuit să îi salveze viața.

Echipajele de pompieri și Serviciul Mobil de Asistență de Urgență (SAMU) au intervenit rapid, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva. Decesul a fost constatat la fața locului.

Șase persoane au fost arestate după accident

Ancheta declanșată imediat după tragedie a dus la reținerea a șase persoane. Doi dintre suspecți au încercat să fugă prin pădure imediat după accident și au fost găsiți ulterior cu ajutorul unui elicopter al poliției.

În prezent, trei bărbați au rămas în arest. Aceștia sunt chiar persoanele care apar în imaginile video și care au participat direct la pregătirea și lansarea victimei.

Potrivit autorităților, cei trei sunt cercetați pentru omor cu intenție eventuală, infracțiune care presupune asumarea riscului producerii unui deces chiar dacă nu a existat intenția directă de a ucide.

Poliția: nimeni nu poate explica eroarea fatală

Șefa anchetei, polițista Andréa Dantas, a declarat că persoanele implicate nu au reușit să ofere o explicație clară privind modul în care victima a fost aruncată fără coarda de siguranță.

„Nu îşi amintesc care a fost greşeala, cine ar fi trebuit să pună coarda sau dacă nu a existat supraveghere. Nu îşi amintesc”, a declarat aceasta.

Potrivit Poliției Civile, coarda care trebuia să fie conectată la echipamentul victimei a fost găsită încâlcită pe platforma de lansare.

Anchetatorii consideră că lipsa verificărilor finale înainte de salt reprezintă cauza principală a tragediei.

„Şi-au asumat riscul producerii acelui rezultat”, a concluzionat anchetatoarea.

Mesajul postat de Maria Eduarda cu puțin timp înainte de moarte

Cu doar câteva minute înainte de accident, Maria Eduarda publicase mai multe imagini pe Instagram din zona în care urma să participe la activitatea extremă.

Într-unul dintre story-uri apare bannerul companiei organizatoare, iar tânăra a scris în glumă:

„Cine a fost nebunul care m-a lăsat să sar de pe un pod???”

Mesajul, publicat la ora 7:31 dimineața, a devenit viral după tragedie și este distribuit masiv pe rețelele sociale.

Pe profilul său, Maria Eduarda posta frecvent imagini din natură, drumeții și activități sportive. Tânăra studia educația fizică și managementul sportiv și era o susținătoare declarată a clubului brazilian Santos Futebol Clube.

Autoritățile locale acuză neglijență

După accident, Primăria din Limeira a anunțat că intenționează să acționeze în instanță Guvernul Federal, susținând că acesta este responsabil de monitorizarea și controlul accesului în zona Podului Scheletului.

Reprezentanții administrației locale afirmă că au solicitat în repetate rânduri măsuri de control și intervenții din partea autorităților competente, însă fără rezultat.

Într-un comunicat oficial, municipalitatea a transmis că tragedia demonstrează că situația nu mai poate fi ignorată.

„Nu a fost luată nicio măsură concretă”, a punctat Bruna Magalhães, consilier local.

„Nu s-a mai întâmplat niciodată”

Persoanele arestate au declarat în fața anchetatorilor că organizează astfel de activități de mulți ani și că nu s-au confruntat niciodată cu un accident similar.

„Sunt chiar bulversaţi de situaţie, pentru că fac asta de mult timp şi niciodată nu s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva”, a spus Andréa Dantas.

Potrivit poliției, înainte de tragedie avuseseră loc mai multe sărituri fără probleme. Tocmai acest lucru face ca eroarea care a dus la moartea Mariei Eduarda Rodrigues de Freitas să fie cu atât mai greu de explicat.

Ancheta continuă, iar autoritățile încearcă acum să stabilească exact cine trebuia să verifice echipamentul și cum a fost posibil ca o tânără să fie aruncată de la 40 de metri înălțime fără cea mai importantă măsură de siguranță: coarda care ar fi trebuit să îi salveze viața.

Citește pe Antena3.ro

USR a decis duminică seară, în unanimitate, să nu susțină guvernul Veștea



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.