Acasa Stiri Stiri Noi Președinția României va plăti, până în decembrie 2027, 36.500 de euro pe lună pentru gaze naturale
Președinția României va plăti, până în decembrie 2027, 36.500 de euro pe lună pentru gaze naturale

Președinția României va plăti, până în decembrie 2027, 36.500 de euro pe lună pentru gaze naturale

Administrația Prezidențială a contractat, la începutul lunii trecute, servicii de furnizare a gazelor naturale pentru o perioadă de 15 luni, până la finalul anului 2027. Iar achiziția făcută scoate la iveală o scumpire cu aproximativ 11.000 de euro pe lună față de cea parafată în anul 2024. Mai exact, pentru perioada octombrie 2026 – decembrie 2027, Palatul Cotroceni va plăti facturi lunare de 36.582,63 de lei, asta în timp ce, în baza acordului-cadru încheiat în anul 2024, pentru 12 luni, facturile au fost de 25.535,5 euro pe lună. Inițial, conform documentației de atribuire, Administrația Prezidențială intenționa să contracteze, pentru aceeași perioadă de 15 luni, o cantitate maximă de 7.616 MWh, pentru care era dispusă să plătească aproximativ 2,1 milioane de euro.

Achiziția a fost scoasă la „mezat” încă din data de 27 mai 2026, când Administrația Prezidențială a publicat în SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț de participare prin intermediul căruia a făcut cunoscut faptul că intenționa să încheie un acord-cadru, pentru o perioadă de 15 luni, având ca obiect furnizarea de gaze naturale.

Conform anunțului de participare citat, Președinția estimează ca în cadrul acestor 15 luni să încheie cinci contracte subsecvente aferente acordului-cadru, iar cantitatea de gaze estimată pentru aceeași perioadă este cuprinsă între 5.074 și 7.616 MWh.

De asemenea, potrivit aceluiași anunț de participare, Administrația Prezidențială a pregătit, în vederea încheierii acestei afaceri, un buget maxim estimat de 8.572.091,24 de lei fără TVA, respectiv de 10.372.230,4 lei cu TVA inclusă (2.074.446,08 euro). O sumă uriașă, care, dacă o împărțim la cele 15 luni aferente acordului-cadru, ar fi rezultat o cheltuială lunară cu gazele naturale de 138.296,4 euro pe lună. Practic, raportând această sumă la  cantitatea maximă estimată ca urmând a fi achiziționată de 7.616 MWh, rezultă că, pentru fiecare MWh, Administrația Prezidențială s-a arătat dispusă să achite 1.361,9 lei (1,262 de lei/ KWh).

 

Același furnizor ca și în anii anteriori

În vederea atribuirii acordului-cadru în discuție, Președinția României a organizat o licitație deschisă, la care s-a înscris însă un singur ofertant, a cărui ofertă a și fost declarată admisibilă.

În acest context, la data de 4 august 2026, Administrația Prezidențială, în calitate de autoritate contractantă, a încheiat cu SC Electrica Furnizare SA acordul-cadru de furnizare de gaze naturale nr. SG/10806/2026, la un preț final negociat de 2.272.725,22 de lei fără TVA, respectiv de 2.743.697,52 de lei cu TVA inclusă (548.739,5 euro).

Acest lucru înseamnă că, în fiecare lună din cele 15 aferente acestui acord-cadru, Administrația Prezidențială urmează să plătească pentru furnizarea de gaze naturale 36.582,63 de euro.

Potrivit caietului de sarcini care stă la baza acestui contract, Președinția a urmărit achiziționarea de gaze naturale de pe piața liberă, pentru o perioadă de 15 luni, „în scopul producerii de energie termică necesară pentru încălzire și prepararea apei calde”.

 

Nu admite întreruperea alimentării, cu excepția avariilor

Din documentația de atribuire, rezultă că Administrația Prezidențială este conectată la sistemul de distribuție de gaze naturale al municipiului București, dar și că Palatul Cotroceni „utilizează gazele naturale în scop necomercial”, prin alimentare prin intermediul a două puncte de consum. Mai exact, prin Branșamentul C3 – Bulevardul Geniului nr. 1 – 3 București și prin Branșamentul din Strada Ana Davila nr. 2, București.

Președinția României solicită, prin caietul de sarcini întocmit, continuitatea în alimentarea cu gaze naturale, neadmițându-se întreruperi în alimentarea cu acest produs, „cu excepția celor programate și a avariilor din sistemele de transport și distribuție”.

De asemenea, se arată că nu se admit deconectări sau întreruperi generate din culpa achizitorului, decât cu un preaviz transmis cu cel puțin trei zile calendaristice. Acest contract-cadru urmează să acopere necesarul alimentării cu gaze naturale a Președinției României în perioada 1 octombrie 2026 – 31 decembrie 2027, iar criteriul de atribuire care a stat la baza parafării lui a fost cel mai bun raport calitate-preț.

 

Istoricul contractelor similare

Administrația Prezidențială se află, sub mandatul președintelui Nicușor Dan, la al doilea contract de acest gen. Anterior, în ultimul mandat al lui Klaus Iohannis au avut loc trei astfel de achiziții de gaze naturale. Spre exemplu, în 10 iunie 2019, Administrația Prezidențială a încheiat cu Engie România SA un acord-cadru cu acest obiect, în valoare de 2.405.960 de lei fără TVA, respectiv de 2.863.092,4 lei cu tot cu TVA. În baza acestui acord-cadru, au fost parafate trei contracte subsecvente, la datele de 10 iulie și 17 decembrie 29, precum și la 21 decembrie 2020, în valoare totală de 2.372.028,29 lei fără TVA, respectiv de 2.822.713,7 lei cu TVA inclusă.

Ulterior, la data de 28 mai 2021, a fost încheiat, tot cu SC Engie România SA, un alt acord-cadru, pentru doi ani, în valoare de 2.196.215 lei fără TVA, respectiv de 2.613.469,9 lei cu tot cu TVA. În baza acordului, au fost parafate alte trei contracte subsecvente, încheiate în 10 iunie 2021, 28 decembrie 2021 și 28 decembrie 2022, în valoare totală de 2.203.526,4 lei fără TVA, respectiv de 2.622.196,4 lei cu TVA.

Următorul acord-cadru a fost încheiat, pentru patru ani, în 4 iunie 2024, cu Electrica Furnizare SA, la un cost de 1.287.505,96 de lei fără TVA, respectiv de 1.532.132,1 lei cu tot cu TVA, în baza căruia au fost parafate, la datele de 5 iulie 2024, 18 decembrie 2024, 10 ianuarie 2025 și 27 februarie 2025, în valoare totală de 1.317.684,38 de lei fără TVA, adică de 1.564.044.4 lei cu TVA.

De asemenea, la 24 iunie 2025, Administrația Prezidențială a încheiat, pentru un an, tot cu Electrica Furnizare SA, un contract-cadru de 1.695.314,38 de lei fără TVA, respectiv de 2.017.424,1 lei cu TVA inclusă, în baza căruia, la 30 iunie 2025, 23 decembrie 2025, 20 ianuarie 2026, 25 februarie 2026 și 31 martie 2026, au fost încheiate contracte subsecvente în valoare totală de 2.275.574,4 lei cu TVA inclusă.

 

Universitatea Babeș-Bolyai, cel mai consistent contract parafat. 441.000 de euro pe lună

Nu doar Administrația Prezidențială a încheiat, în această vară, contracte având ca obiect furnizarea de gaze naturale.

Cel mai consistent astfel de contract, potrivit portalului SEAP, este cel scos la „mezat” de către Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Este vorba despre un contract pentru 12 luni, parafat, la data de 28 iulie 2026, cu E.ON Energie România, în valoare de 26.455.150,84 de lei cu TVA. Ceea ce înseamnă 2.203.762,57 de lei (440.752,5 euro) pe lună.

O altă instituție care a achiziționat gaze naturale este Administrația Grădina Zoologică București. Aceasta a parafat, la data de 29 iulie 2026, un contract-cadru cu durata de un an, cu SC Gaz Est SRL, la un preț final negociat de 665.126,79 de lei fără TVA, respectiv de 804.803,4 lei cu tot cu TVA.

Citește și: Problemă majoră pentru iarnă: Europa nu reușește să își asigure stocurile minime de gaze 

De asemenea, și Biblioteca Națională a României a făcut achiziții de gaze naturale, în baza unui contract încheiat, la data de 29 iulie 2026, cu Electrica Furnizare SA, la un cost final de 4.238.153,83 de lei fără TVA, respectiv de 5.128.166,13 lei cu TVA inclusă.

Citește pe Antena3.ro

5000 de militari americani aflați de 200 de zile pe mare ancorează în Pattaya. Autoritățile thailandeze au emis „alertă de prostituție”



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.