Acasa Stiri Stiri Noi România riscă un nou „tun” energetic cu baterii și stocare făcută haotic
România riscă un nou „tun” energetic cu baterii și stocare făcută haotic

România riscă un nou „tun” energetic cu baterii și stocare făcută haotic

Dumitru Chisăliță avertizează asupra unei noi crize în energie: „România riscă să transforme bateriile într-o afacere speculativă”

Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, lansează unul dintre cele mai dure avertismente privind direcția în care merge sistemul energetic românesc. Într-o analiză amplă, acesta susține că România riscă să repete greșelile făcute în dezvoltarea energiei regenerabile, de această dată prin promovarea haotică a bateriilor și a sistemelor de stocare.

Potrivit specialistului, stocarea energiei nu este tratată ca infrastructură strategică pentru securitatea energetică și reducerea prețurilor, ci mai degrabă ca o oportunitate rapidă de business, alimentată de fonduri europene, importuri masive și profit din volatilitatea pieței.

„România nu dezvoltă stocare pentru prețuri mai mici și securitate energetică, cumpără baterii pentru profit din haosul energetic și comisioane din importuri!”, avertizează Dumitru Chisăliță.

Dezvoltarea regenerabilelor, făcută fără coordonare

Președintele AEI susține că România a accelerat dezvoltarea energiei regenerabile fără să construiască în paralel infrastructura necesară pentru funcționarea eficientă a sistemului energetic.

În ultimii ani, au fost instalate numeroase capacități fotovoltaice și eoliene, iar numărul prosumatorilor a crescut rapid. Totuși, componentele esențiale pentru stabilitatea rețelei au rămas în urmă.

„Dezvoltarea regenerabilelor a avansat rapid, pe baza unor stimulente absurde, dar nesecurizat, necoordonat și fără o planificare coerentă în timp”, afirmă Chisăliță.

Acesta consideră că statul a stimulat investițiile în echipamente, fără să urmărească integrarea inteligentă a acestora în sistemul energetic. În opinia sa, rezultatul a fost creșterea dezechilibrelor și accentuarea volatilității din piața energiei.

Bateriile, noua „febră” din energie

Analiza atrage atenția că România se află acum în fața unui nou val de investiții, de această dată în baterii pentru stocarea energiei.

Dumitru Chisăliță spune că discuția publică este concentrată aproape exclusiv pe instalarea de baterii, fără o dezbatere reală despre tipurile de tehnologii necesare, rolul lor în rețea sau modul în care acestea ar trebui integrate pentru a susține stabilitatea sistemului energetic.

„Vedem astăzi că se trage de la toate nivelurile să se monteze baterii. Nu se discută despre un sistem de stocare cu un mix de tehnologii care să asigure diversele necesități ale unui sistem energetic”, avertizează acesta.

Specialistul subliniază că România are nevoie de soluții complexe de flexibilitate energetică, nu doar de instalarea accelerată a unor baterii care pot deveni, în timp, o nouă sursă de dezechilibre.

Pericolul unei noi generații de „băieți deștepți”

Una dintre cele mai dure acuzații formulate de președintele AEI vizează riscul apariției unui nou mecanism de profit speculativ în energie.

Potrivit acestuia, în lipsa unei strategii clare și a unor reguli tehnice stricte, bateriile ar putea fi folosite în principal pentru arbitraj comercial, nu pentru reducerea costurilor suportate de consumatori.

„Vom constata în 2-3 ani că vor apărea un nou tip de «băieți deștepți» în energie, iar prețurile vor fi tot mari la consumatorul final”, spune Dumitru Chisăliță.

Acesta explică faptul că anumite sisteme de stocare pot cumpăra energie ieftină în perioadele cu supraproducție și o pot revinde la prețuri ridicate în orele de consum maxim, fără ca beneficiile să fie transferate către populație sau economie.

„Bateria poate cumpăra energie ieftină la prânz și o poate vinde scump seara, fără ca beneficiul să ajungă structural la consumator. În acest caz, bateria nu corectează sistemul, ci monetizează defectele lui”, avertizează specialistul.

România produce energie ieftină când nu are nevoie de ea

În analiza sa, Chisăliță susține că România se confruntă deja cu efectele unui sistem energetic dezechilibrat.

Țara produce energie ieftină în anumite intervale orare, când consumul este redus, însă ajunge să importe energie scumpă în perioadele de vârf, tocmai din cauza lipsei capacităților eficiente de stocare și flexibilitate.

„Avem astăzi un sistem cu multă producție intermitentă, dar cu puțină capacitate de control”, afirmă acesta.

În opinia sa, lipsa unor sisteme de stocare integrate inteligent în rețea transformă energia regenerabilă dintr-o soluție pentru reducerea costurilor într-o sursă suplimentară de volatilitate.

Flexibilitate energetică versus simpla instalare de baterii

Președintele AEI insistă că România confundă adesea instalarea de baterii cu modernizarea sistemului energetic.

Acesta explică faptul că adevărata modernizare presupune schimbarea logicii de funcționare a sistemului energetic și integrarea tuturor componentelor necesare: rețele inteligente, digitalizare, consum flexibil, servicii de echilibrare și capacități de stocare adaptate nevoilor reale ale rețelei.

„România nu are nevoie doar de MW în baterii. Are nevoie de MW utili sistemului”, afirmă Dumitru Chisăliță.

În analiza sa, specialistul avertizează că bateriile dezvoltate haotic pot deveni doar active financiare care profită de volatilitatea pieței, fără să reducă efectiv costurile energiei pentru consumatori.

„Flexibilitatea este infrastructură strategică. Bateriile tratate doar ca business devin simple active financiare”, subliniază acesta.

Fondurile din PNRR și riscul investițiilor fără strategie

Dumitru Chisăliță avertizează și asupra modului în care fondurile europene ar putea fi utilizate fără o viziune coerentă.

Potrivit acestuia, există riscul ca accentul să fie pus pe absorbția rapidă a banilor și pe importul de echipamente, în locul construirii unui sistem energetic eficient și stabil.

„Dacă singura logică devine «să se vândă baterii» sau «să se consume banii din PNRR», atunci stocarea nu mai este politică energetică, ci piață de desfacere”, spune președintele AEI.

Acesta consideră că România are nevoie urgentă de criterii tehnice clare, standarde de performanță și o strategie coerentă privind rolul stocării în sistemul energetic național.

„Stocarea trebuie să reducă prețurile, nu să profite de ele”

În finalul analizei sale, Dumitru Chisăliță susține că adevărata miză nu este numărul de baterii instalate în următorii ani, ci scopul pentru care acestea vor fi utilizate.

„Stocarea trebuie să fie răspunsul la problema prețului, nu o metodă sofisticată de a profita de prețul mare”, avertizează acesta.

Președintele AEI consideră că România se află într-un moment decisiv. Țara poate transforma stocarea energiei într-un pilon al securității energetice și al reducerii costurilor pentru consumatori sau poate crea o nouă piață speculativă alimentată de propriile dezechilibre din sistemul energetic.

În lipsa unei strategii clare, avertizează specialistul, consumatorii riscă să suporte din nou costurile unor investiții care generează profituri private, fără să aducă ieftinirea reală a energiei electrice.

Citește pe Antena3.ro

Două firme cu zero angajați iau milioane de euro din SAFE pentru drone. Au fost înființate în 2024 și 2025



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.