„Să mă ardă și să mă arunce de pe munte în jos, spre mare, să plutesc peste tot”
Am pierdut șirul întâlnirilor cu Nicu Covaci. Într-un an, să tot fie vreo opt, nouă de atunci, hotărâți să realizăm un interviu-fluviu, un soi de biografie necenzurată (decât pe ici, pe colo), ne vedeam ori de câte ori potecile îi purtau pașii pe Dâmbovița. Ne strângeam brațele, râdeam, beam, mâncam, îngânam versuri. El rememora istorioare […]