Summitul Rusia-SUA-China, sub semnul întrebării. Reacția neașteptată a lui Xi Jinping privind o întâlnire despre Ucraina
Acesta a precizat că subiectul a fost discutat în cadrul întâlnirii de vineri cu președintele chinez. Deși liderii celor trei state ar urma să participe la viitorul summit al Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), programat la Shenzhen, Xi Jinping nu a dat niciun semnal că ar exista pregătiri pentru o reuniune dedicată conflictului din Ucraina, potrivit dpa.
Într-un interviu acordat postului public de televiziune german ARD, președintele german a declarat că omologul său chinez a respins ideea unui summit în acest format.
„Din perspectiva sa, nu există absolut niciun fel de pregătiri pentru un summit privind Ucraina, la care să participe Statele Unite, Rusia și China”, a afirmat Steinmeier.
Xi Jinping spune că europenii trebuie să participe la negocieri
Potrivit președintelui german, liderul de la Beijing a insistat asupra faptului că războiul din Ucraina este un conflict european, iar statele europene ar trebui să fie implicate în eventualele negocieri pentru găsirea unei soluții.
„El (Xi Jinping – n.r.) a subliniat în mod explicit că acesta este un conflict european, iar europenii ar trebui să fie și ei prezenți la masa negocierilor”, a declarat Steinmeier.
Acesta a povestit că Xi Jinping a părut surprins atunci când a adus în discuție posibilitatea organizării unei reuniuni trilaterale dedicate Ucrainei.
„Surprinderea era vizibilă pe chipul său”, a relatat președintele german.
Citește și China, în pragul unei noi epurări politice? Xi Jinping vrea să-și întărească puterea în Partidul Comunist
Reuniunea APEC din China
Discuția dintre cei doi lideri a avut loc pe fondul informațiilor privind posibilitatea organizării unui summit trilateral în marja reuniunii APEC, programată pentru jumătatea lunii noiembrie 2026.
Președintele rus Vladimir Putin ar fi avansat ideea unei asemenea întâlniri pentru discutarea unor probleme legate de dezarmarea nucleară.
La rândul său, președintele american Donald Trump s-a declarat deschis propunerii, precizând că ar putea fi abordate și alte subiecte, inclusiv războiul din Ucraina.
Declarațiile lui Steinmeier indică însă că Beijingul nu pare interesat de organizarea unei reuniuni trilaterale în formula propusă, cel puțin în ceea ce privește discutarea conflictului ruso-ucrainean.
Citește pe Antena3.ro
Un mânz de 11 zile, o văcuță salvată și baloți de fân de 20 de lei: Sanctuarul unui cuplu mutat din București în Bucovina a ajuns viral