Unchiul lui George Simion se plânge pe Facebook că PNL n-a mers până la capăt cu planul anticipatelor și al… suspendării președintelui
Supărarea celor de la AUR pe Ilie Bolojan, pe motiv că șeful PNL a decis să susțină și să voteze instalarea Guvernului Luca Niculescu, a fost exprimată, în cel mai tranșant mod, de către deputatul „suveranist” de Vrancea, Georgel Badiu, unchiul lui George Simion. Iar modul în care și-a făcut cunoscută dezamăgirea confirmă dezvăluirile Jurnalul, conform cărora în laboratoarele formațiunilor PNL și AUR se pregătea, încă dinaintea prezentării lui Siegfried Mureșan în Parlament, ca premier desemnat, planul în doi pași care să conducă la suspendarea președintelui României, Nicușor Dan.
Astfel, într-o postare făcută pe contul său de Facebook, înainte ca PNL să se întrunească în ședința în care urma să tranșeze votarea sau nevotarea Cabinetului Niculescu, Georgel Badiu afirma că „dacă va trece guvernul cu voturile PNL, liberalii vor avea o problemă majoră la următoarele alegeri, pentru că vor fi considerați principalii responsabili de dezastrul pe care îl va face PSD în următorul an și jumătate. Asta deoarece nu va mai pica Guvernul Niculescu până în 2028, iar «cecul în alb» pe care l-ar da peste câteva zile PNL-ul pesediștilor riscă să prăbușească PNL până aproape de pragul de accedere în Parlament”.
Citește și Cum ar putea Guvernul Luca Niculescu să aibă majoritate în Parlament, fără aportul PNL, USR și AUR
Primul „denunț” pe Facebook, înainte de ședința liberalilor
Georgel Badiu continuă, arătând că „pe de altă parte, după eventualele alegeri anticipate, AUR și PNL ar putea cu ușurință să impună referendumul de demitere a lui Nicușor Dan, fapt care va conduce la prima destituire din funcție a unui președinte al României. În următoarele alegeri prezidențiale, candidații ajunși în turul doi vor fi Ilie Bolojan și George Simion. Ne place sau nu ne place, asta este realitatea. PSD-ul își poate lua adio de la vreo șansă de a mai influența conducerea României, pentru cel puțin două mandate”.
„Tocmai de aceea mă miră înverșunarea cu care Bolojan insistă să își bage partidul în faliment, încercând să îi pună la guvernare pe PSD-iști, oferindu-le astfel șansa de a organiza alegerile din 2028, în condițiile în care la acest moment Bolojan și partidul său au în mânecă asul organizării alegerilor anticipate. Cei care au habar de politică știu cât de important este să fii cel care organizează alegerile. În zilele acestea vom vedea cât de inspirați sunt liberalii sau cât de șantajabili au devenit”, mai adăuga unchiul lui George Simion în prima postare.
Atac după decizia PNL
Ei bine, după ce PNL, la insistențele apăsate ale lui Ilie Bolojan, a decis să voteze, astăzi, instalarea Guvernului condus de Luca Niculescu, Georgel Badiu a revenit cu o nouă postare, în care își dezvăluie frustrarea că PNL nu contribuie la planul inițial al AUR de a merge până la capăt pentru declanșarea alegerilor anticipate.
„Aroganța și egoismul lui Bolojan vor distruge PNL-ul”, scrie Badiu, deputatul AUR adăugând că „din păcate, Bolojan dă cu piciorul șansei de a pune PSD-ul «cu botul pe labe» . Și îmi mai aduc aminte de refuzul lui de a accepta reducerea numărului de parlamentari la 300 și alegerile în două tururi, acest refuz venind înaintea depunerii de către noi a moțiunii de cenzură. Dacă ar fi acceptat acele măsuri benefice României, nu am fi ajuns în această situație”.
Acesta conchide, în sensul că „ceea ce mă surprinde este lipsa de reacție a parlamentarilor PNL, chiar dacă ei sunt conștienți de alegerea greșită pe care a făcut-o șeful lor. Votând guvernul PSD (…), liberalii își aruncă efectiv în aer ultima șansă de a mai conta pe viitor în politica românească”.
Citește și Are România lege pentru anticipate? Primele alegeri posibile ar fi pe 17 ianuarie 2027, dacă Luca Niculescu nu primește votul de învestitură
Fost șef de arest, pensionat la 50 de ani
Jurnalul a dezvăluit, anul trecut, că Georgel Badiu a mai deținut calitatea de deputat în Parlamentul României și în legislatura 2020 – 2024, tot pe listele AUR, ales în circumscripția electorală nr. 41 Vrancea. Badiu a ocupat chiar și funcții importante la nivelul Camerei Deputaților, cum ar fi cea de chestor al Camerei Deputaților sau de secretar ori de vicelider al Grupului Parlamentar al AUR din Camera Deputaților.
Georgel Badiu este căsătorit cu sora mamei lui George Simion. Este vorba despre judecătoarea Măndica Badiu, de la Tribunalul Vrancea. De altfel, chiar și unchiul liderului AUR provine din sistemul de forță al statului român, sistem împotriva căruia George Simion susține că luptă, ca reprezentant al mișcării „suveraniste”.
Mai exact, Georgel Badiu a activat, potrivit propriului CV, publicat pe site-ul Camerei Deputaților, ca polițist la Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea, în perioada 1994 – 2005. Apoi, între 2005 și 2009, unchiul președintelui AUR a fost șeful Serviciului de Cercetări Penale din cadrul IPJ Vrancea, după care, între 2009 și 31 august 2017, a ocupat funcția de șef al Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea. S-a pensionat la vârsta de 50 de ani.
Cititorii îl desființează: „Vouă, la AUR, vi s-a umflat capul de la sondaje”
Cele două postări ale lui George Badiu pe Facebook au atras numeroase comentarii, majoritatea dintre ele fiind, spre surprinderea deputatului „suveranist”, extreme de critice. Acesta este acuzat că „suferă din pricina sorții PNL-ului”.
Un internaut și scrie parlamentarului AUR: “Ceea ce mă surprinde este îngrijorarea ta față Ilici Sărăcie și Titanicul numit PNL”. Altcineva îl poreclește pe Georgel Badiu „Oracolul de la Focșani” și îi transmite: „Prăpăditule, mulți i-au cântat prohodul PSD-ului, iar, la final, rezultatul a fost cum a fost. Vouă, la AUR, vi s-a umflat capul de la sondaje! S-ar putea să aveți surprize neplăcute la vot, ipocriților! Ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să se întâmple”.
Un alt comentator îi atrage atenția lui Badiu că „PNL-ul pe care vă bazați este o mână moartă, în condițiile preluării discrete a lui de către USR, partid care se află pe contrasensul vostru. Adică, în acest moment, când zici doctrină PNL-istă, în fapt zici, progresism”.
Un alt cititor merge și mai direct și îi scrie unchiului lui George Simion că „Ești varză! Minți sau manipulezi. PNL se duce după țărăniști! În unele județe a dispărut. În DB (Dâmbovița – n.red.) a mai rămas Guran”. Iar alt comentator scrie că „Cred că voi visați cu ochii deschiși. Toți trebuie să plecați acasă. Stați acolo pentru ciolan, niciunul nu sunteți mai buni decât copiii de la grădiniță când se ceartă între ei. Rușine să vă fie!”.
Un alt mesaj pune „bomboana pe colivă”: „«La pomul lăudat ( AUR), nu mergi cu sacul gol». Asta-i sintagma pentru cei ce promovează alegeri anticipate și partide cu procente mari realizate în condiții de «dacă… dacă» ar face ceva sau dacă n-ar face. Momentan, votarea acestui guvern este utilă din toate punctele de vedere, în primul rând eliminarea guvernului demis Bologean, un guvern ce-a distrus în totalitate viața în România”.
Citește pe Antena3.ro
Un român a câștigat aproape 200.000 de euro la pariuri după ce a repetat de patru ori aceeași combinație