9 cărți de vară-toamnă | Jurnalul

1. Hunedoreștii

Autor: Ioan-Aurel Pop

Editura: Școala Ardeleană, 2026

„Istoriografia românească a avut, încă de la începuturile sale, o aplecare specială spre cunoașterea istoriei familiei de Hunedoara. Pe de o parte, calitatea de român a multora dintre membrii familiei respective este consemnată direct în numeroase izvoare, iar pe de altă parte, cei mai mulți dintre protagoniști s‐au născut, au trăit, s‐au afirmat și au fost înmormântați în Transilvania ori au avut strânse legături cu Transilvania, care este o regiune istorică cu o imensă proporție etnică românească, un voievodat, un principat, o zonă distinctă, devenită ulterior parte integrantă a României. Mai mult, cariera politico‐militară a celor doi protagoniști ai familiei se împletește și cu istoria Țării Românești și a Moldovei. Mentalitatea romantică – așa cum s‐a întâmplat la toate popoarele – a integrat faptele glorioase ale personalităților românești medievale în tradiția națională, a transformat aceste personalități în eroi naționali, conferindu‐le o aură de glorie, precum și calitatea de «părinți ai patriei” – Ioan-Aurel Pop, istoric.

Ediția a II-a, revăzută și adăugită, publicată cu ocazia Anului Iancu de Hunedoara (2026), în colaborare cu Editura Academiei Române – Centrul de Studii Transilvane.

2. Romulus Cioflec și lumea lui

Autoare: Luminița Cornea

Editura: Școala Ardeleană, 2026

„Romulus Cioflec, născut în Araci, Țara Bârsei, cu spiritul cultural de tradiție al intelectualității brașovene, în mijlocul căreia a trăit o vreme, a fost legat sufletește de Basarabia și de basarabeni. S-a simțit bine între ei, și-a făcut prieteni și, ceea ce este mai important, a luptat pentru cauza lor, pe care o simțea și a lui. Unirea Transilvaniei cu România a fost atunci un vis, la fel și Unirea Basarabiei cu România. Visul unor intelectuali! Un vis ce s-a realizat în urmă cu peste o sută de ani chiar de către acești remarcabili intelectuali, adevărați fii ai neamului românesc” – Luminița Cornea.

3. Viața și ideile lui Simion Bărnuțiu

Autor: G. Bogdan-Duică

Editura: Școala Ardeleană, 2026

„Rămâneți credincioși numelui și limbii voastre. Apărați-vă ca frații, cu puteri unite, în pace și în răzbel. Vedeți cum ne-am luptat noi pentru limba și romanitatea noastră: luptați-vă și voi și le apărați ca lumina ochilor voștri, până ce se va restaura Capitoliul și va trimite la voi senatul și poporul roman pe Traian cu legiunile peste Dunăre, ca să vă încoroneze cu laurul nemuririi pentru constanța și bărbăția voastră. Dixi et salvavi animam meam” – Simion Bărnuțiu.

„Simion Bărnuțiu este un caz în care principiul de cercetare indicat ne poate mijloci o înțelegere mai adâncă și o apreciere mai realistă. Eu le voi încerca povestind întâi viața lui S. Bărnuțiu, pentru a arăta ce împrejurări au contribuit la alcătuirea personalității sale; apoi, desfășurând evoluția ideilor sale, pentru a arăta din ce regiuni reale și apropiate (nu «mistice», nu de «inspirație genială» etc.) s-a ales și s-a închegat în sufletul său acel cald ideal național, din care și astăzi se hrănește, mai ales în Ardeal, spiritul românesc” – G. Bogdan-Duică.

4. Ludwig Wittgenstein. Omul şi gânditorul în texte alese (1912-1951)

Editura: Ratio&Revelatio, 2026

Traducere: Mircea Flonta și Gheorghe Ștefanov

„Despre Wittgenstein se poate afirma că s-a distanțat atât de gânditorii cei mai importanți ai trecutului, cât și de cei contemporani, cel puțin în două privințe. Mai întâi, el a fost nemulțumit de tot ceea ce a scris după publicarea lucrării sale de tinerețe, Tractatus Logico-Philosophicus (1922). Până la sfârșitul vieții, a refuzat să își publice însemnările filozofice. Majoritatea covârșitoare a textelor pe care le-a produs, de la începutul anului 1929, când a revenit la preocupări și activități de natură filozofică, au devenit accesibile abia după moartea autorului lor. Ele au fost publicate începând cu anul 1953. În al doilea rând, contururile personalității lui Wittgenstein, ca ființă sensibilă și gânditoare, opțiunile, înclinațiile și resentimentele persoanei răzbat cu putere în tot ce a gândit și a scris. Se poate susține că numeroasele texte lăsate de Wittgenstein, în care se discută teme din cele mai diferite, ilustrează o modalitate originală, cu totul aparte, de clarificare a gândirii prin raportare la exercițiul ei comun, în viața de fiecare zi. Ceea ce răzbate din aceste texte este aspirația de a promova fără niciun fel de compromisuri probitatea și cinstea intelectuală. Adică de a contribui, într-o formulare din lucrarea lui de tinerețe, Tractatus Logico-Philosophicus, la «clarificarea gândurilor». Traducerea de față prezintă cititorului român o selecție din textele și corespondența lui Wittgenstein, care a fost alcătuită de filozofii americani James C. Klagge și Alfred Nordmann, publicată cu titlul Philosophical Occasions 1912-1951, de editura Hackett Publishing Company, Indianapolis și Cambridge, 1993. După părerea noastră, intenția care i-a condus pe editori în alegerea textelor a fost să scoată în evidență profilul aparte, inconfundabil, al omului și al gânditorului care a fost Ludwig Wittgenstein. Este ceea ce explică și alegerea titlului traducerii noastre: Ludwig Wittgenstein: omul și gânditorul în texte alese” – Mircea Flonta și Gheorghe Ștefanov.

5. Minte și cosmos

Autor: Thomas Nagel

Editura: Ratio&Revelatio, 2026

Traducere: Iuliana Petrescu și Diana Moldoveanu

„Unul dintre obiectivele legitime ale filozofiei este acela de a investiga limitele chiar și ale celor mai avansate și mai de succes forme de cunoaștere științifică contemporană. Poate fi frustrant să recunoaștem, dar ne aflăm pur și simplu în punctul în care ne aflăm în istoria gândirii umane, iar urmașii noștri vor face descoperiri și vor dezvolta forme de înțelegere pe care acum nici măcar nu ni le putem imagina. Oamenii sunt dependenți de speranța unui bilanț final, însă modestia intelectuală ne cere să rezistăm în fața tentației de a presupune că instrumentele pe care le avem astăzi la dispoziție sunt în principiu suficiente pentru a înțelege universul în totalitatea sa. Semnalarea limitelor lor este o sarcină filozofică – indiferent cine o întreprinde -, mai degrabă decât o parte integrantă a activității științifice – deși putem spera că, dacă aceste limite sunt recunoscute, se poate ajunge la descoperirea unor noi forme de înțelegere științifică. Oamenii de știință sunt foarte conștienți de cât de mult nu cunosc, dar aici e vorba de altceva: nu doar de recunoașterea limitelor a ceea ce este de fapt înțeles, ci de încercarea de a discerne ceea ce poate și ceea ce nu poate fi, în principiu, înțeles prin metodele existente”. (Thomas Nagel)

6. Lupta pentru civilizaţie și filosofia păcii

Autor: Maurice Blondel

Editura: Galaxia Gutenberg

Traducere: Marius Motogna

„Civilizaţia este în pericol. A devenit un loc comun să repetăm acest strigăt de alarmă pe care-l proferează, în sensuri opuse și ca un apel de război, atâtea spirite divers cultivate, atâtea popoare care pretind, unele, hegemonia politică și militară ca dovadă şi condiție a superiorității lor intelectuale şi rasiale, altele, excelenţa valorilor morale şi spirituale ca principiu al influenței lor liberale şi al ascendentului lor civilizator. Înseamnă că însăşi ideea de civilizaţie, în loc să devină, cum speram, un principiu de acord și o cale de cooperare pacifică, apare ca o sursă de conflicte speculative şi practice, ca un ferment de ostilitate între concepte exclusive care încrâncenează şi exaltă interese antagoniste, sentimente pasionate, apeluri echivoce de datorie patriotică, mistici ardente ale unui soi de religie capabilă să trezească sacrificii extreme sau să glorifice cele mai rele abuzuri ale forţei” – Maurice Blondel.

Maurice Blondel (n. 2 noiembrie 1861, – d. 4 iunie 1949) a fost un filosof catolic francez.

7. Darurile filosofiei. Ghid pentru o minte limpede

Autor: Doru Căstăian

Editura: ART, 2026

„Nu trăim într-o lume simplă. Nu a existat niciodată o lume simplă. Se petrec schimbări profunde și ai și tu locul tău în această gigantică desfășurare de forțe. Chiar dacă nu cunoaștem chipul viitorului, ne putem întreba, cu discernământ și grijă pentru tot ce e valoros în natura umană, cum ar trebui să ne pregătim pentru ceea ce vine. Sunt gata să cred că lumea va fi un loc mai bun pentru toate ființele dacă vom ști să primim provocările cu înțelepciune, moderație și empatie. Dacă vom ști să evităm noile și vechile fanatisme și ne vom păstra vii simțul critic și capacitatea de a deosebi adevărul de fals – toate, daruri ale filosofiei. Dar filosofia îți propune un pariu care nu e lipsit de pericole. Să dai dovadă de luciditate fără să cazi în infatuare. Să realizezi că nicio formă de cunoaștere nu e infailibilă fără a cădea în relativism. Să dai dovadă de smerenie fără să uiți cine ești. E cel mai prețios pariu, pentru că miza lui ești chiar tu” – Doru Căstăian.

8. Scrisori II

Autor: F.M. Dostoievski

Editura: Polirom, 2026

Ediție îngrijită, traducere din limba rusă, note și studiu introductiv de Leonte Ivanov

„Scrisorile cuprinse în acest volum se referă la o perioadă extrem de agitată și plină de evenimente din viața scriitorului, din momentul revenirii acestuia în Petersburg, după circa zece ani petrecuți în Siberia, și până la sfârșitul anului 1868, când Dostoievski și tânăra sa soție se stabilesc în Florența. Și în aceste epistole, Feodor Mihailovici își deschide sufletul, se destăinuie celor apropiați, pomenindu-le despre dificultățile pe care le întâmpina cu scrisul «la comandă» și cu termene stricte, cu editarea revistelor Vremea și Epoha ori cu cenzura, vorbește cu patimă și nu arareori cu umilință despre încercările vieții, despre meteahna jocului la ruletă, despre veșnicele sale probleme cu banii sau cu creditorii” – Leonte Ivanov.

9. Jurnalul portughez

Autor: Mircea Eliade

Editura: Humanitas, 2026

Traducere: Mihai Zamfir

„Jurnalul portughez este «adevărata operă» magistrală a lui Eliade în Portugalia… Teama de eșec, ca și inversul ei, criza de egolatrie, sugerează tocmai un chin de (re)naștere din moarte, anticipând parcă mereu viitoare expresii filozofice ale acestei relații dintre viață și moarte.

Privită în ansamblu, dar centrată pe ultimii ei ani, «perioada portugheză» din viața lui Mircea Eliade a însemnat o dramatică încleștare nu numai cu românitatea din sine însuși, ci și cu trecutul, în multe alte privințe, cel din India, ca și cel din România, ori cu prezentul din Portugalia, cu sentimentul că le va părăsi pe toate în curând” – Sorin Alexandrescu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹