Între credință și rațiune. Condillac, teoreticianul doctrinei senzualiste 

Étienne Bonnot de Condillac a crescut într-o familie de magistrați, numele luându-și-l după o proprietate a părinților săi, cumpărată în 1720. Își începe studiile la colegiul iezuiților din Lyon, apoi este atras la Paris de unul dintre frații săi, abatele de Malby, și își continuă pregătirea la seminarul Saint-Sulpice, apoi la Sorbona. Devine preot în 1740, ceea ce va face ca toată viața să fie numit „abatele de Condillac”.

„Conform tradiției, nu a slujit decât o singură dată liturghia, dar a primit mai multe abații, la Mureaux și la Flux. Devine un obișnuit al saloanelor literare: la doamna de Tencin îi va întâlni pe Turgot, Marivaux și Marmontel, ca și pe Jean-Jacques Rousseau, cu care se împrietenește și care i-l va prezenta pe Diderot”, reținea cercetătoarea Ileana Mihăilă în deschiderea unei minibiografii închinate filosofului din Grenoble – Dicționarul scriitorilor francezi (Polirom, 2014).

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Curs de pedagogie în șaisprezece volume

Dar să facem loc portretului: „Din această perioadă mondenă datează operele sale cele mai cunoscute: Essais sur l’origine des connaissances humaines (Eseu asupra originii cunoștințelor omenești) (1746); Les Monades. Dissertation sur l’existence de Dieu (Monadele. Disertație asupra existenței lui Dumnezeu) (1748), publicată fără numele autorului, în urma unui concurs, într-un volum colectiv al Academiei din Berlin; Traité des systèmes (Tratat despre sisteme) (1749); Traité des sensations (Tratat despre senzații) (1754), unde apare ipoteza «statuii», sugerată de docta-i prietenă domnișoara Ferrand, care va muri înainte de apariția cărții; Traité des animaux (Tratat despre animale) (1775), în care capitolul VI, din partea a doua, recuperează textul publicat anterior la Berlin.

Succesul doctrinei senzualiste, al cărei principal teoretician devenise, atrage asupra lui atenția familiei regale. În 1758, Ludovic al XV-lea îl trimite la Parma, în Italia, ca preceptor al nepotului său, infantele don Fernando. Abatele rămâne aici, alături de acest elev nu prea strălucit, până în 1767, redactând Cours d’études (Curs de studii), lucrare de pedagogie în șaisprezece volume, între care Art de penser (Arta de a gândi), Art d’écrire (Arta de a scrie), Art de raisonner (Arta de a raționa), Dictionnaire des synonymes de la langue française (Dicționar al sinonimelor limbii franceze), Histoire générale des hommes et des Empires (Istoria generală a oamenilor și a imperiilor)”. 

„Nu” pentru delfinul Franței

Pe firul întins de Ileana Mihăilă: „Întors la Paris, este ales membru al Academiei Franceze (1768), dar refuză să fie preceptorul fiilor Delfinului, viitorii Ludovic al XVI-lea, al XVII-lea și Carol al X-lea. Se retrage la Beaugency, unde va continua să scrie până la moarte o operă de economie politică, Le Commerce et le gouvernement considérés relativement l’un à l’autre (Comerțul și guvernul considerate unul în raport cu celălalt) (1780) și La Logique (Logica) (1780), pentru școlile poloneze, la cererea contelui Ignatiu Potocki. Langue des calculs (Limba calculelor), neterminată, apare postum în 1798. Problematica fundamentală a filosofiei lui Condillac este o critică a metafizicii realizată din perspectiva unui senzualism absolut, mai intransigent chiar decât cel preconizat de John Locke. Inițiator al marilor materialiști ai secolului, Helvétius, d’Holbach, La Mettrie, el anunță pozitivismul. Originalitatea sa istorică provine, de asemenea, din neacordarea nici unui spațiu problemelor tradiționale (existența lui Dumnezeu, spiritualitatea sufletului, libertatea, binele sau răul). Pentru Condillac, eul se definește ca o sumă a senzațiilor trăite sau amintite de către memorie. Dar el nu se mulțumește cu a fi un Locke francez: ambiția sa este, în urma contactului cu filosofia newtoniană, de a «reduce la un principiu unic tot ceea ce privește înțelegerea omenească» (Essai sur l’origine…).” 

Statuia animată versus pagina albă

Aproape de închiderea crochiului: „Considerat de către Voltaire drept «unul dintre primii din Europa cât privește valoarea ideilor sale», Condillac se adâncește în studiul semnificantului și al semnificatului, derivându-le dintr-o sursă comună afectivitatea. Imaginii «paginii albe» utilizate de Locke el îi opune, în Traité des sensations, imaginea unei statui animate, «organizată înlăuntru aidoma nouă» și posedând cele cinci simțuri. Din combinarea semnalelor primite sau trimise, Condillac derivă totalitatea facultăților sufletului. Nașterea gândirii este plasată în momentul în care legătura dintre semnificant și semnificat devine suficient de arbitrară pentru a da naștere limbajului. Rolul pedagogiei se manifestă tocmai în evitarea capcanelor pe care «frivolitatea» le poate întinde în scopul generării unei preocupări excesive pentru «beția conversației», deturnare a limbajului de la exprimarea simplă și clară a «nevoilor de primă necesitate». 

Citește și 7 cele mai bune cărți ale secolului XXI: Te vor urmări mult timp după ce le-ai terminat 

Metafizică redescoperită după trei secole

Concluzia: „Chiar dacă omul este încadrat în «sistemul general care cuprinde toate ființele animate» (Traité des animaux), senzualismul lui Condillac nu reduce omul nici la animal și nici la automatul-mașină. Sufletul apare prezent, mai mult sau mai puțin dezvoltat, în întregul sistem viu, chiar dacă doar la om el se exprimă prin vorbire. Identificarea lui Condillac drept autor al unui tratat de metafizică despre Monade, apărut nesemnat în epocă și reeditat sub numele său abia în 1980, confirmă pătrunzătoarea analiză a interpretului și editorului său, Georges Le Roy, care, încă din 1937, depistase afinitatea filosofică dintre el și Leibniz. Această lucrare de tinerețe conduce spre o interpretare mai nuanțată a eforturilor sale de separare a domeniului rațiunii de cel al credinței, pe care nu încetează în fond să o apere”. 

Opere și traduceri

Essais sur l’origine des connaissances humaines (1746); Les Monades. Dissertation sur l’existence de Dieu (1748); Traité des systèmes (1749); Traité des sensations (1754); Dictionnaire des synonymes (1760); Traité des animaux (1775); Cours d’études (1775); Le Commerce et le gouvernement considérés relativement l’un à l’autre (1780); La Logique (1780). Postume: Langue des calculs (1798). t PRINCIPALELE EDIȚII: Œuvres philosophiques, 3 vol., ed. G. Le Roy, 1947-1951; Les Monades, ed. L.L. Bongie, 1994. 

În limba română

Loghica (trad. V. Vârnav, sfârșitul secolului al XVIII-lea – după 25 septembrie 1827 – înainte de 1829), după manualul de la Academia Domnească din Iași, prelucrat de Daniil Philippide (BAR, ms. rom. 425); Tratatul despre senzații (trad. Iulia Soare), București, 1962; referințe critice: Baguenau, Puchesne, Condillac, sa vie, sa philosophie, son influence, Paris, 1910; R. Lenoir, Condillac, 1924; G. Le Roy, La Psychologie de Condillac, Paris, 1937; R. Lefèvre, Condillac, Paris, 1966; J. Derrida, Archéologie du frivole, Paris, 1973; J. Sgard, Condillac et les problèmes du langage, Geneva, 1982; N. Rousseau, Connaissance et langage chez Condillac, Geneva, 1986. 

– 246 de ani s-au împlinit în 3 august 2026 de la moartea filosofului Étienne Bonnot de Condillac.

Cele mai cunoscute opere ale filosofului Étienne Bonnot de Condillac: Eseu asupra originii cunoștințelor omenești) (1746), Monadele. Disertație asupra existenței lui Dumnezeu) (1748), Tratat despre sisteme (1749), Tratat despre senzații (1754).

În 1758, Ludovic al XV-lea, regele Franței, îl trimite pe Étienne Bonnot de Condillac la Parma, în Italia, ca preceptor al nepotului său, infantele don Fernando.

Problematica fundamentală a filosofiei lui Condillac este o critică a metafizicii realizată din perspectiva unui senzualism absolut, mai intransigent chiar decât cel preconizat de John Locke. – Ileana Mihăilă, cercetătoare

Inițiator al marilor materialiști ai secolului, Helvétius, d’Holbach, La Mettrie, Étienne Bonnot de Condillac anunță pozitivismul. – Ileana Mihăilă, cercetătoare