Noile plantații din România dau lovitura: Nu cer multă muncă, dar aduc venituri importante. Toată producția ajunge la export
Necesită o investiție inițială de circa 3.300 de euro pe hectar iar cultura devine profitabilă după aproximativ un deceniu, însă întreținerea mecanizată reduce nevoia de forță de muncă.
Investiție recuperabilă în 10 ani
Înființarea unui hectar de plantație de aluni costă în jur de 3.300 de euro, la care se adaugă instalațiile de irigații și utilajele necesare. Potrivit producătorilor, investiția se amortizează în aproximativ 10 ani, după care afacerea devine profitabilă, iar plantația poate fi exploatată timp de zeci de ani.
Un avantaj major al acestei culturi este posibilitatea întreținerii și recoltării mecanizate, ceea ce limitează necesarul de muncitori. Puieții, de doi ani, sunt gata de plantare în câmp, însă prima recoltă semnificativă apare după aproximativ patru ani.
Citește și Balconul care produce electricitate: Soluția adoptată de peste un milion de gospodării din Germania
Producători cu plantații de peste 10 hectare
Roxana deține o plantație de 11 hectare și estimează o producție de aproximativ 8 tone în primul an de rod. „Nu e pretențioasă. Are nevoie de tratamente, cantitatea corectă de îngrășământ, apă și o climă favorabilă”, explică ea.
Constantin Socea, producător cu 24 de hectare de aluni, și-a înființat plantația în 2013, după mai bine de zece ani la muncă în Italia. Întreaga sa producție este destinată exportului. „E un fruct care nu necesită o cameră frigorifică. Nu este perisabil. Toată marfa o exploatăm în Italia, la marii industriași”, spune Constantin Socea.
Cu cât se vinde un kilogram de alune?
Pe piața en-gros, un kilogram de alune costă aproximativ 15 lei, însă prețul poate ajunge și la 30 de lei în supermarketuri. Specialiștii recomandă un consum moderat, de circa 30 de grame pe zi pentru un adult. „Au grăsimi nesaturate, proteine, fibre alimentare, vitamine, magneziu și alți micronutrienți”, precizează dieteticianaDaniela Bălănucă pentru Observator.
Citește pe Antena3.ro
CNSAS publică în premieră date despre „dimensiunea Securității” la finalul comunismului. Câți securiști avea România în 1989