Apa otrăvită a distrus un paradis al păsărilor. Puii s-au născut cu malformații grave

Apa evacuată de pe terenurile irigate a transportat seleniu în rezervație, iar substanța s-a acumulat în lanțul trofic până la niveluri toxice.

Cercetările efectuate în 1983 au constatat o rată de până la 64% a malformațiilor și mortalității în rândul embrionilor și puilor unor păsări acvatice, în special în cuiburile corcodeilor cu urechi și ale lișițelor americane. Procentul nu se referă la toate păsările din rezervație, ci la exemplarele și cuiburile studiate de cercetători.

Cum a ajuns seleniul în rezervație

Kesterson Reservoir a fost amenajat în 1971, în valea San Joaquin, ca parte a unui sistem destinat colectării și evaporării apei provenite din drenajul terenurilor agricole.

După suspendarea construirii Canalului de Drenaj San Luis, rezervoarele de la Kesterson au devenit capătul provizoriu al sistemului. Din 1978, apa evacuată de sub terenurile irigate a început să înlocuiască sursele de apă dulce, iar la începutul anilor 1980 în zonă ajungea aproape exclusiv apă salină de drenaj.

Problema nu a fost provocată de introducerea artificială a seleniului. Elementul exista în mod natural în rocile și solurile regiunii. Apa folosită pentru irigații l-a mobilizat, apoi l-a transportat către rezervoarele în care era concentrat suplimentar prin evaporare.

În 1983, apa care intra în Kesterson conținea aproximativ 300 de micrograme de seleniu pe litru. O analiză științifică estimează că aproximativ 9.000 de kilograme de seleniu au ajuns în rezervoare între 1981 și 1986.

Seleniul a intrat în lanțul trofic

În cantități mici, seleniul este un element nutritiv necesar organismelor. În concentrații ridicate devine însă toxic și poate provoca tulburări de reproducere, malformații și mortalitate.

La Kesterson, substanța a fost absorbită de plante, microorganisme și nevertebrate, apoi a ajuns la pești și păsări. Astfel, concentrația sa a crescut de la o verigă la alta a lanțului trofic.

Cercetătorii au descoperit embrioni de păsări cu ochi, ciocuri, aripi, picioare sau creiere dezvoltate anormal. USGS a denumit traseul contaminării, de la rocile bogate în seleniu până la păsările afectate, „efectul Kesterson”.

Rezervoarele au fost închise și acoperite cu pământ

După confirmarea dimensiunii dezastrului, autoritățile din California au dispus în 1985 curățarea și scoaterea din funcțiune a rezervoarelor contaminate.

În 1988, aproximativ 764.500 de metri cubi de pământ au fost folosiți pentru acoperirea unor porțiuni ale complexului. O parte dintre fostele habitate acvatice a fost transformată astfel în habitat terestru, pentru a reduce expunerea păsărilor la seleniu.

Monitorizarea biologică intensivă a început în 1989 și a continuat, cu modificări succesive, până în 2014. Două evaluări majore de risc, realizate în 1993 și 2000, au fost folosite pentru adaptarea măsurilor de administrare a zonei.

Rezultatele din 2013 și 2014 au indicat concentrații relativ stabile de seleniu și un risc scăzut pentru fauna sălbatică. Refacerea zonei a necesitat însă peste două decenii, deși contaminarea severă se produsese într-un interval de numai câțiva ani.

Cazul Kesterson rămâne un exemplu studiat la nivel internațional despre felul în care irigațiile și drenajul agricol pot mobiliza elemente existente în mod natural în sol și le pot transforma într-o amenințare gravă pentru ecosisteme.