Primăria Oradea a încheiat, cu cinci zile înainte de schimbarea Guvernului, un contract de 8 milioane de euro cu firma apropiatului lui Ilie Bolojan
Una dintre firmele patronate de afaceristul bihorean Beniamin Rus a primit, cu doar cinci zile ca Ilie Bolojan să părăsească funcția de prim-ministru, de la Primăria Municipiului Oradea, condusă de succesorul lui Ilie Bolojan, Florin Birta, un contract de aproximativ 8 milioane de euro, pentru lucrări privind regenerarea urbană a 7,78 de hectare din oraș, mai exact a cartierului Nufărul I. Omul de afaceri Beniamin Rus este un apropiat al lui Ilie Bolojan încă de pe vremea când acesta conducea destinele administrative ale Municipiului Oradea sau ale Consiliului Județean Bihor, între entitățile publice și firmele lui Rus – fie doar cu ele, fie cu ele în asociere cu alte companii – fiind parafate, numai în perioada 2018 – 2026, contracte a căror valoare depășește 4,38 de miliarde de lei. Această relație a fost reclamată, în această vară, de Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului, care i-au trimis premierului demis de la acel moment o scrisoare deschisă cu acuzații și întrebări dintre cele mai grave.
Una dintre firmele omului de afaceri bihorean Beniamin Rus, considerat de presa locală ca fiind, ani întregi, „omul de casă” al lui Ilie Bolojan, în timpul mandatelor acestuia de primar al municipiului Oradea și de președinte al Consiliului Județean Bihor, a primit, la mijlocul acestei luni, cu doar cinci zile ca liderul PNL să plece de la Palatul Victoria, un nou contract de la Primăria Municipiului Oradea.
Mai exact, este vorba despre o afacere scoasă la mezat de Primăria Municipiului Oradea, condusă de apropiatul lui Bolojan, edilul Florin Birta, de la PNL, încă de anul trecut, din data de 3 martie 2025. Contractul vizează execuția lucrărilor aferente a trei loturi care privesc obiectivul de investiții denumit „Regenerarea Urbană a cartierului Nufărul I – zonele 1, 2 și 3”, din municipiul Oradea, județul Bihor.
Potrivit anunțului de participare publicat, la acel moment, în SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) de către primăria condusă de Florin Birta, investiția se încadrează în Strategia integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Oradea, „urmărindu-se îmbunătățirea aspectului întregului cartier prin crearea unor spații verzi sustenabile, contribuind la sănătatea urbană, la fluidizarea traficului din zonă, la creșterea gradului de siguranță a pietonilor și la creșterea nivelului de trai al populației locale”. Potrivit sursei citate, se urmărește, totodată, „reconfigurarea circulației auto, pietonală și velo, astfel crescând și calitatea mediului înconjurător”.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
Lotul 3 vizează 7,78 de hectare de cartier
Afacerea scoasă la mezat încă din primăvara anului trecut a fost împărțită în trei loturi distincte. Primul lot vizează regenerarea urbană a Cartierului Nufărul I faza I, zona 1, pentru care Primăria Municipiului Oradea a pus la bătaie un buget estimat inițial la 43.955.571,46 de lei fără TVA, respectiv de 53.186.241,5 lei cu TVA inclusă.
Al doilea lot, pentru care s-a alocat un buget estimat inițial de 35.813.398,61 de lei fără TVA, adică de 43.334.212,3 lei cu tot cu TVA, vizează regenerarea urbană a Cartierului Nufărul I, faza II, zona 2.
Iar al treilea și ultimul lot scos la mezat cu acest prilej, care se referă la regenerarea urbană a Cartierului Nufărul I, faza II, zona 3, a primit un buget estimat inițial la 37.539.946,32 de lei fără TVA, respectiv de 45.423.335 de lei cu TVA inclusă.
În total, valoarea estimată a celor trei loturi se ridică la 141.943.788,8 lei cu tot cu TVA, adică la 28.388.757,8 euro, pentru atribuirea cărora Primăria Municipiului Oradea a organizat câte o licitație deschisă.
Citește și: Un arbore secular a fost tăiat. Care este explicația Primăriei Oradea?
Caietul de sarcini care a stat la baza acestei achiziții a fost aprobat de însuși Florin Birta, în calitate de primar al municipiului Oradea și de succesor în această funcție al lui Ilie Bolojan. În ceea ce privește compania care și-a adjudecat contractul aferent acestui al treilea lot, SC Drum Asfalt SRL Bihor, aceasta este, potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), deținută în calitate de unic asociat de afaceristul Beniamin Rus.
Din caietul de sarcini citat rezultă că regenerarea urbană solicitată, în ansamblul ei, „urmărește revitalizarea zonei urbane a Cartierului Nufărul I, iar zona 3 este cuprinsă între arterele Aleea Peneș Curcanu, strada Bumbacului, strada Morii și Aleea Onisifor Ghibu, cu o suprafață totală de aproximativ 7,78 de hectare”.
85 de contracte cu statul
Relevant, în acest caz, este lotul al treilea, pentru atribuirea căruia s-a organizat o licitație deschisă, procedură la care s-au înscris cu oferte șapte companii. Dintre acestea, trei oferte au fost descalificate ca inacceptabile, două oferte au fost declarate admisibile, iar alte două oferte au fost retrase.
În aceste condiții, la data de 15 octombrie 2026, la mai bine de un an și jumătate de la scoaterea la licitație a acestui contract, Primăria Municipiului Oradea a încheiat, pentru acest al treilea lot, cu SC Drum Asfalt SRL Bihor, contractul având numărul 472620/2026, la un preț final negociat de 32.619.827,42 de lei fără TVA, respectiv de 39.469.991,2 lei cu tot cu TVA (7.893.998,24 de euro).
În baza de date a portalului achizițiilor publice, SC Drum Asfalt SRL, firma patronată de omul de afaceri Beniamin Rus, apropiatul lui Ilie Bolojan, figurează ca participând la nu mai puțin de 85 de contracte de achiziții publice, atribuite în perioada 2018 – 2026, a căror valoare cumulată totală se ridică la 4.381.553.633,8 lei cu tot cu TVA.
Printre principalele autorități publice care au scos la mezat contractele la care a participat și această companie fac parte instituții ale autorităților locale din județul Bihor. Iar vedetele autorităților contractante au fost Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Județean Bihor, afacerile derulându-se cu precădere în timpul mandatelor fie de edil, fie de președinte de consiliu județean deținute de Ilie Bolojan.
Astfel, SC Asfalt Drum SRL a primit, în perioada de referință, contracte pe bandă rulantă de la Primăria Municipiului Oradea, de la Consiliul Județean Bihor, de la Primăria Comunei Remetea, de la Primăria Municipiului Salonta, de la Primăria Comunei Batar, de la Compania de Apă Oradea SA, de la Teatrul „Szigligeti Szinhaz” Oradea sau de la Teatrul „Regina Maria” Oradea.
La acestea se adaugă și contracte adjudecate, scoase la mezat de Primăria Comunei Sânmartin, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, Primăria Orașului Odobești, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, CFR SA, Ministerul Apărării Naționale, Primăria Orașului Simeria, Aeroportul Oradea, Consiliul Județean Hunedoara, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, Compania Națională de Investiții sau Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca.
A doua firmă a aceluiași om de afaceri, abonată la banii administrației locale bihorene
SC Drum Asfalt SRL nu este singura firmă patronată de afaceristul Beniamin Rus care primește contracte pe bani publici. Conform Registrului Comerțului, apropiatul lui Ilie Bolojan mai deține, de asemenea, tot în calitate de asociat unic, și compania SC Selina SRL Bihor. Această firmă a primit, fie singură, fie în asociere cu SC Drum Asfalt SRL, de la Primăria Municipiului Oradea, de la Consiliul Județean Bihor și de la alte structuri din administrația locală, numai în perioada 2024 – 2026, contracte a căror valoare se ridică la 447.773.087,68 de lei cu tot cu TVA.
Fără a intra într-o ordine cronologică a acestor afaceri, remarcăm că, la data de 13 iunie 2025, cele două firme ale lui Beniamin Rus au încheiat cu Primăria Municipiului Oradea un contract în valoare de 23.110.842,26 de lei fără TVA pentru lucrări ce vizau creșterea eficienței energetice a Liceului de Arte din Oradea. Anterior, la 22 mai 2025, aceleași două firme primeau de la aceeași primărie un contract de 19.609.695,6 lei fără TVA pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale nr. 16 din Oradea. Asta, după ce, în 12 aprilie 2025, firmele lui Beniamin Rus, împreună cu SC Constructorul Sălard SRL și Abed Nego Com SRL, au mai primit un contract de 44.006.125,22 de lei fără TVA, pentru lucrări aferente creșterii energetice a Colegiului Național „Emanuil Gojdu” din Oradea.
La data de 26 februarie 2026, SC Drum Asfalt SRL, SC Selina SRL și SC Abed Nego Com SRL primeau de la Primăria Municipiului Oradea un contract de 83.864.525,35 de lei fără TVA pentru lucrări aferente coridorului de mobilitate Magheru – Republicii din Oradea. De asemenea, în baza de date a SEAP mai există un contract, încheiat de municipalitate la 2 august 2024, parafat cu firmele lui Beniamin Rus, în valoare de 2.775.032,74 de lei fără TVA, pentru reabilitarea fațadelor unui imobil. Nu în ultimul rând, la data de 3 aprilie 2026, aceleași firme au primit de la aceeași primărie un contract în valoare de 64.137.529,43 de lei fără TVA, pentru lucrări pentru amenajarea de noi spații verzi pentru construcții cu caracter educativ și sportive – amenajarea unei grădini urbane în Cartierul Nufărul I (cu seră, turn și pasarelă).
Afaceri cu CJ Bihor și cu alte primării din județ
La data de 8 august 2025, Consiliul Județean Bihor încheia, la rândul său, cu SC Selina SRL și cu SC Drum Asfalt SRL, un contract în valoare de 51.838.025,93 de lei fără TVA, având ca obiect execuția unui pasaj denivelat pe DN 79, la intersecția cu Centura Oradea, precum și pentru execuția unui pasaj denivelat pe DN 79, la intersecția cu drumurile colectoare din zona Aeroportului Oradea.
SC Selina SRL mai figurează, în aceeași perioadă, cu contracte primite de la Primăria Comunei Toboliu, județul Bihor (5.950.405,7 lei fără TVA), de la Primăria Municipiului Beiuș (8.804.844,24 de lei fără TVA), de la Primăria Orașului Stei (6.457.847,19 lei fără TVA) sau de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor (62.252.811,85 de lei fără TVA).
Bolojan, acuzat de sindicaliștii Guvernului de această legătură
În vara acestui an, mai exact la data de 19 august 2026, Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) îi transmitea premierului demis și interimar de la acel moment, Ilie Bolojan, o scrisoare deschisă în care era acuzat exact de această relație cu afaceristul Beniamin Rus. Porivit acestui document, „dumneavoastră, la 17 august, unde erați? La Oradea, la inaugurare, alături de vechii dumneavoastră colaboratori din administrația bihoreană și de omul de afaceri Beniamin Rus. La 17 august 2026 ați participat, la Oradea, la deschiderea circulației pe cele două pasaje de pe Calea Aradului și ați vorbit public despre eficiență, despre atragerea fondurilor europene, despre colaborarea dintre administrația centrală și cea locală și despre importanța implicării unor «companii private serioase». Este, fără îndoială, firesc ca un prim-ministru să salute finalizarea unor investiții importante pentru comunitate, însă mai puțin firesc este ca opiniei publice să nu i se spună întreaga poveste”.
Conform sindicaliștilor, „cele două lucrări în fața cărora v-ați prezentat în calitate de prim-ministru au fost executate de asocierea Selina – Drum Asfalt. Contractele pentru ambele pasaje au fost semnate, la 8 august 2025, de președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, și de Beniamin Rus, reprezentantul asocierii câștigătoare. Pentru pasajul subteran valoarea lucrărilor anunțată de CJ Bihor a fost de 26.453.889,63 de lei fără TVA, iar pentru pasajul suprateran de 25.384.126,30 de lei fără TVA. La inaugurarea din 17 august, Beniamin Rus a fost, la rândul său, prezent și a vorbit public despre realizarea lucrărilor. Dumneavoastră ați vorbit imediat despre «rețeta» livrării rapide și despre colaborarea dintre autorități”.
„Guvernați pentru prioritățile municipiului Oradea?”
În continuare, în această scrisoare, sindicaliștii Guvernului susțineau că „relația publică dintre dumneavoastră și Beniamin Rus nu începe în 2026. În 18 mai 2011, Beniamin Rus făcea o declarație care, după 15 ani, merită recitită cu foarte multă atenție: «Beniamin Rus: Dacă Bolojan îmi cere, a doua zi sunt pe șantier!». (…) Cincisprezece ani mai târziu, termenul de «angajament» reapare într-un context care merită cel puțin o explicație publică. De această dată nu mai vorbim despre cuvântul primarului municipiului Oradea dat unui constructor local, ci despre angajamentele legale ale statului român, sub Guvernul condus de Ilie-Gavril Bolojan. La 14 august 2026, Guvernul a creat cadrul pentru încheierea contractelor aferente celor patru stadioane din Timișoara, Brașov, Oradea și Slatina. SAALG v-a întrebat public chiar în 14 august dacă guvernați prioritățile României sau prioritățile municipiului Oradea și a atras atenția asupra acestei contradicții: pentru salariați austeritatea este imediată; pentru anumite investiții, lipsa banilor devine doar o problemă de calendar. (…) La două zile după ce administrația de la Oradea își prezenta succesul, în spațiul public au apărut acuzații jurnalistice grave privind relația dintre administrațiile conduse de dumneavoastră sau de apropiații dumneavoastră politici și firmele asociate lui Beniamin Rus”.
Citește pe Antena3.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini