Acasa Stiri Stiri Noi Antrenorul care l-a făcut mare pe Alcaraz revine în circuit: „Veți afla pe 9 noiembrie”
Antrenorul care l-a făcut mare pe Alcaraz revine în circuit: „Veți afla pe 9 noiembrie”

Antrenorul care l-a făcut mare pe Alcaraz revine în circuit: „Veți afla pe 9 noiembrie”

Spaniolul Juan Carlos Ferrero (46 de ani), fost lider ATP și fost antrenor al lui Carlos Alcaraz (23 de ani), s-a deghizat în producător de film și a lansat un trailer. Lungmetrajul va avea premiera pe 9 noiembrie, așa cum chiar ibericul a anunțat pentru postul Eurosport: „Am spus deja că am încheiat o înțelegere cu un jucător de tenis. O vom anunța oficial în ziua respectivă”.

Tehnicianul care a câștigat șase titluri de Grand Slam cu Carlitos nu a primit bine decizia campionului de la Murcia de a-și încheia colaborarea și a ales să petreacă timp cu familia, așa cum a declarat pentru televiziunea spaniolă în septembrie: „Anul acesta mă bucur de cei dragi și mă pregătesc pentru ceea ce va urma în 2027. Cred că mă voi întoarce în circuitul de tenis, dar nu pot spune încă cu cine”.

După o lună, Ferrero a anunțat la Eurosport că a încheiat o înțelegere cu un jucător. Cel care va fi pregătit de Juanki nu va fi italianul Jannik Sinner, liderul mondial, care îl va angaja pe suedezul Magnus Norman după „epoca Darren Cahill”.

Discuțiile din Spania sugerează că Ferrero ar fi putut ajunge la o înțelegere cu un alt compatriot, după Carlitos. Și anume, vedeta în ascensiune Rafa Jodar (20 de ani, 11 ATP).

Citește pe Antena3.ro

Sydney Sweeney imită o scenă celebră din Home Alone, îmbrăcată sumar, ca să își promoveze noua colecție de lenjerie Syrn de Crăciun



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.