Avem nevoie de un „stat de orchestrare”

Fereastra de oportunitate este deschisă pentru puțin timp. Dacă ratăm această oportunitate, peste zece ani nu vom mai discuta despre cum să ajungem din urmă vestul Europei, ci despre cum am pierdut definitiv ocazia de a fi relevanți.

În jurul nostru are loc o restructurare radicală, instabilă și profundă a sferelor de influență, a alianțelor și a raporturilor de putere dintre statele de pe continentul european. Cum am mai arătat într-un comentariu anterior, noul Cadru Financiar Multianual pentru perioada 2028-2034, cu un buget propus la circa 2.000 de miliarde de euro, schimbă din temelii paradigma europeană. Apune modelul vechi, bazat pe alocări naționale confortabile și garanții pasive. Marea competiție și, de fapt, marele test de maturitate pentru o țară ca România, nu se va da pe fondurile garantate prin formula negociată politic. Adevărata bătălie economică a următorului deceniu se va purta pe uriașul pachet de peste 400 de miliarde de euro ce va fi gestionat prin Fondul European pentru Competitivitate și programul Horizon Europe. Aceste 400 de miliarde de euro nu se distribuie pe criterii de coeziune, ci se vor pune la bătaie într-o competiție dură, proiect cu proiect, în confruntare directă cu pilonii industriali și liderii academici ai Europei. Riscul existențial pentru România nu este acela de a rata alocarea directă de 60 de miliarde, ci complacerea în iluzia că această sumă ne-ar fi suficientă. 

Dar dacă ne mulțumim cu firimiturile garantate și abandonăm bătălia pentru fondurile competitive, vom privi neputincioși cum noua generație de industrii europene – de la inteligență artificială, semiconductori și apărare, până la biotehnologii și chimie avansată – se construiește în altă parte, în timp ce noi rămânem să plătim factura consumului.

Pentru a intra în această nouă eră cu șanse reale, primul pas este exercițiul onestității. Într-o Europă aflată în plină tectonică geopolitică, supraviețuirea economică cere pragmatism dur și alegeri clare, nu iluzii îmbrăcate în lozinci. Alegerile trebuie făcute acum, fundamentate pe criterii economice riguroase, nu pe calcule electorale de conjunctură. Cine încearcă să finanțeze totul, de la producția de mezeluri la microcipuri, fără o strategie de concentrare a capitalului, garantează eșecul ambelor. 

O astfel de schimbare de paradigmă cere însă o mutație la fel de profundă în cultura instituțională a statului. În „al doisprezecelea ceas”, guvernarea țării trebuie să treacă de la un sistem administrativ obsedat de proceduri, audituri și frica de semnătură, la o administrație evaluată prin impactul economic real, prin locuri de muncă calificate create și prin valoare adăugată reținută în țară. Statul nu mai poate funcționa ca un simplu ghișeu de distribuit ajutoare sau ca un organ de control paranoic. 

Economia și societatea românească au nevoie de „stat de orchestrare”, capabil să aducă la aceeași masă capitalul public, capitalul privat, universitățile și institutele de cercetare. Modelul proiectelor izolate derulate de o singură firmă a apus deja; noul cadru european va finanța aproape exclusiv consorții naționale și regionale integrate, apte să demonstreze că pot duce o idee de la stadiul de laborator până la producția de masă și export.

În egală măsură, este momentul să îmbrățișăm instrumentele de finanțare mixtă în care fiecare euro public din granturi sau garanții guvernamentale este structurat inteligent pentru a mobiliza doi sau trei euro din capitalul privat și bancar. Așa își construiesc marile economii avansul tehnologic: multiplicând impactul banului public, nu irosindu-l în proiecte sociale fără sustenabilitate.

Mediul de afaceri, prin vocea Confederației Patronale Concordia, a pus pe masă o ofertă clară: capital, expertiză tehnică și disponibilitatea de a investi alături de stat. Ceea ce lipsește încă este decizia politică asumată, curajul de a selecta prioritățile și capacitatea de a proiecta pe termen lung.