Ce conține înscrisul domnesc emis de Vlad Țepeș din cetatea Bucureștilor 

Grație sârguinței cercetătorilor Arhivelor Naționale ale României (ANR) avem acces la actul emis de cancelaria domnitorului Țării Românești: „Din mila lui Dumnezeu, Io Vlad voievod și domn și fiul marelui Vlad voievod, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei, Amlașului și Făgărașului herțeg, a hotărât cu a sa «bunăvoință, cu inimă curată și luminată» să dăruiască un hrisov «atotcinstit și cu frumoasă față și deasupra tuturor cinstitelor daruri» lui Andrei cu fiii săi, lui Iova, lui Drag și altora. Practic, voievodul Țării Românești le-a oferit acestora stăpânirea mai multor proprietăți – Poiana lui Stev, care a fost deținută de Șipin; a treia parte din Ponor cu ocina lui Petre din Ponor, tot a treia parte, care au fost achiziționate de la Petre cu 12 florini, în schimbul primirii unui «cal» de către domnie. În același timp, aceștia erau scutiți de diversele dări ce erau percepute în acea perioadă, ca de pildă vama oilor, vama porcilor, albinărit, găletărit, vinărici, dijme, cositul fânului, posade, podvoade, cărături – «adică de slujbele mari și mici». Însă, dacă cineva îndrăznea să nu respecte porunca voievodului, se putea întâmpla ca Dumnezeu «să-l nimicească și să-l ucidă aici cu trupul, iar în veacul viitor sufletul lui să fie părtaș lui Iuda și lui Arie»”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Sigiliul mare domnesc în căuș de ceară

În finalul actului sunt menționați martorii hotărârii domnului – Dragomir Țacal, Voico Dobrița, Stan vornic, Stepan Turcul, Oprea, Bratu de la Milcov, Moldovean spătar, Iova vistier, Tocsaba stolnic, Stoica paharnic, Gherghina comis și alții ale căror nume nu sunt cunoscute din cauza deteriorării suportului pe care a fost scris. „Hrisovul, emis în cea de-a doua domnie munteană a lui Vlad Țepeș (1456-1462), a fost redactat în limba slavonă, pe pergament, în «cetatea București», fiind de altfel prima mențiune documentară a orașului București. Invocația simbolică «†» («Cruce-ajută»), litera inițială «M» și monograma domnească sunt scrise cu chinovar. Inițial, hrisovul a fost autentificat cu sigiliul mare domnesc în căuș de ceară, atârnat de suport, din care se mai păstrează doar un fragment din șnurul de mătase roșie. Actul original a fost adăpostit încă din primii ani ai secolului al XX-lea la Biblioteca Academiei Române”, amintea Grina-Mihaela Rafailă, muzeograf, Compartimentul Istorie Modernă și Contemporană, Secția Arheologie Sistematică și Istorie, Muzeul Municipiului București (M.M.B.).

Hrisovul lui Radu cel Frumos atestă funcția de cetate de scaun a Bucureștilor 

În atenția celor interesați să vadă cu propriii ochi mesajul lui Vlad Țepeș: „Facsimilul acestui important hrisov pentru istoria orașului București poate fi admirat de publicul vizitator în cadrul expoziției permanente «Timpul Orașului» de la Muzeul Municipiului București, organizată la Palatul Suțu, împreună cu un alt facsimil după Hrisovul voievodului Radu cel Frumos (1462-1473), emis la 14 octombrie 1465 (6974), în «cetatea de scaun, Bucureștii», al cărui original se păstrează la Arhivele Naționale ale României. Practic, este cel dintâi înscris domnesc care atestă pentru prima dată existența reședinței domnești în orașul București”.

Hrisovul lui Vlad, găsit într-un sat oltenesc de către un învățător!

Din nou cercetătoarea Grina-Mihaela Rafailă: „O mențiune specială, de mulțumire, se îndreaptă către dl Andrei Lupulescu, care ne-a atras atenția și ne-a pus la dispoziție, prin intermediul paginii de socializare «Podeni (Mehedinți)», mai multe informații legate de descoperirea acestui important act pentru istoria Capitalei. Așadar, acest prețios înscris domnesc a aparținut învățătorului Alexandru Bunceanu din comuna Busești (raionul Baia de Aramă, regiunea Craiova), care l-a descoperit în comuna Podeni, raionul Turnu Severin, regiunea Craiova, pe când era învățător la școala primară din această localitate (1901-1905). Cu prilejul Expoziției din 1906 actul a fost expus, fără însă a i se cunoaște și adevărata însemnătate. Ulterior, hrisovul emis de Vlad Țepeș în 20 septembrie 1459 a ajuns în posesia celui mai înalt for științific al țării – Academia Română”.

Scrisoare de la „nemuritori”

În încheiere: „Printr-o scrisoare adresată acestei prestigioase instituții, în 10 septembrie 1959, Alexandru Bunceanu, învățător pensionar, din comuna Nadonova (fosta comună Busești), raionul Baia de Aramă, regiunea Craiova, solicita a i se da «o copie în traducere românească după hrisovul de mai sus», pe care l-a crezut pierdut, întrucât nu i-a fost restituit după încheierea Expoziției din 1906, de colecționarul căruia i-l încredințase împreună cu alte bunuri. Câteva zile mai târziu, în 17 septembrie 1959, cu ocazia Ședinței de comunicări științifice a Institutului de Istorie al Academiei R.P.R. și a Muzeului de Istorie a orașului București, dedicată împlinirii a 500 de ani de la cea mai veche mențiune documentară a Bucureștilor, a fost citită o telegramă adresată învățătorului Alexandru Bunceanu, prin care i s-au adus «cele mai vii mulțumiri pentru darul oferit Academiei R.P.R.», în fața căruia cei prezenți se închinau «cu respect în fața muncii și a sentimentului patriotic», depeșă ce i-a fost expediată chiar a doua zi”.

De unde vine numele așezării București

Câteva date relaționate cu originea numelui București (oferite de distinsul etnolog Gheorghiță Ciocioi): „În jurul Bisericii Bucur Ciobanul s-a dezvoltat Bucureștiul. Numele orașului pornește chiar de aici, de la ctitorul ei – născut poate de Bunavestire – la nord de Dunăre cei născuți în această zi primeau numele de Bucur, în vreme ce la sud de Dunăre erau numiți Radu, Herea, Evanghelița etc. – în cinstea heretisirii, bunei vestiri plină de bucurie – «radost», în slavă -, blagoveșteniei adusă de înger Maicii Domnului. A fost înălțată poate din lemn, inițial, de cel care i-a dat hramul (ținându-se seama de o veche tradiție la noi, în cinstea sărbătorii/sfântului al cărei nume îl purta). În biserica de la Curtea Veche se află, de altfel, mormântul domnitorului Valahiei, Mircea Ciobanul (+1559), înaintașii săi putând fi socotiți adevărații ctitori ai vechii biserici bucureștene. Întemeietorul urbei aparținea, așadar, unei familii nobile – cu supranumele Ciobanul pentru multele turme stăpânite (altfel, doar nobilii și domnul întemeiau așezări, mai deloc un om simplu). Devenit nume de legendă. Așa-numita bisericuță Bucur este fosta bolniță a mănăstirii Radu Vodă, Buna Vestire fiind ctitoria cea dintâi a urbei lui Bucur – ajunsă biserică a curții domnești întărită aici”.

Citește și: România, pe primele locuri în topul castelelor din toată lumea 

567 de ani s-au împlinit în 20 septembrie 2026 de la prima atestare documentară a orașului București.

Hrisovul, emis în cea de-a doua domnie munteană a lui Vlad Țepeș (1456-1462), a fost redactat în limba slavonă, pe pergament, în «cetatea București», fiind de altfel prima mențiune documentară a orașului București. – Grina-Mihaela Rafailă, muzeograf

Hrisovul lui Vlad Țepeș a aparținut ani buni învățătorului Alexandru Bunceanu din comuna Busești, care l-a descoperit în comuna Podeni, raionul Turnu Severin, regiunea Craiova, pe când era învățător la școala primară din această localitate (1901-1905).

În jurul Bisericii Bucur Ciobanul s-a dezvoltat Bucureștiul. Numele orașului pornește chiar de aici, de la ctitorul ei – născut poate de Bunavestire (la nord de Dunăre cei născuți în această zi primeau numele de Bucur, în vreme ce la sud de Dunăre erau numiți Radu, Herea, Evanghelița etc.) – Gheorghiță Ciocioi, etnolog

Întemeietorul Bucureștiului aparținea unei familii nobile – cu supranumele Ciobanul pentru multele turme stăpânite (altfel, doar nobilii și domnul întemeiau așezări, mai deloc un om simplu). – Gheorghiță Ciocioi, etnolog