Eșecul celui mai puternic accelerator de particule. Povestea uriașului tunel din Texas, abandonat de 30 de ani

Potrivit DailyGalaxy, tunelurile, puțurile de acces și clădirile ridicate la suprafață sunt tot ce a rămas din proiectul Superconducting Super Collider (SSC), un accelerator de particule care urma să depășească toate instalațiile existente la acea vreme.

Acceleratorul de particule din Texas

Planul prevedea construirea unui accelerator circular cu o lungime de 87,1 kilometri, în interiorul căruia două fascicule de protoni ar fi circulat în sensuri opuse, urmând să se ciocnească la o energie combinată de 40 teraelectronvolți (TeV). Instalația ar fi reprezentat un pas major în cercetarea structurii fundamentale a materiei.

La momentul anulării proiectului, lucrările erau realizate în proporție de aproximativ 20%. Fuseseră excavați 22,5 kilometri de tunel, construite 17 puțuri de acces și ridicate clădiri cu o suprafață totală de aproape 18.600 de metri pătrați, potrivit Scientific American. Până atunci, costurile depășiseră deja 2 miliarde de dolari.

Un accelerator de particule folosește magneți superconductori pentru a ghida fasciculele printr-un tub vidat. În momentul coliziunii, detectorii analizează particulele și energia rezultată, oferind cercetătorilor informații esențiale despre structura materiei și legile fundamentale ale fizicii.

Primele propuneri pentru construirea unui astfel de accelerator în Statele Unite au apărut la sfârșitul anilor 1970. Departamentul Energiei a lansat oficial proiectul în 1983, iar președintele Ronald Reagan și-a dat acordul în 1987. Lucrările de construcție au început doi ani mai târziu.

Inelul acceleratorului urma să fie amplasat în subteran, iar la suprafață erau prevăzute clădiri tehnice, puțuri verticale, sisteme de răcire, instalații electrice și săli experimentale destinate detectorilor.

Deși până în 1993 fuseseră excavați aproape 24 de kilometri de tunel, componentele esențiale ale acceleratorului – magneții, conductele pentru fascicule și detectoarele – nu au mai fost instalate.

Citește și Cu ochii pe Cernobîl: Scutul de protecție, avariat de atacuri, reparat cu bani europeni

De ce a fost abandonat?

Unul dintre principalele motive ale abandonării proiectului a fost explozia costurilor. Estimarea inițială, de 4,4 miliarde de dolari, a urcat la 8,25 miliarde în 1992, iar în toamna anului 1993 depășea deja 11 miliarde de dolari.

Ulterior, analizele au arătat că bugetul inițial omisese numeroase cheltuieli importante, inclusiv costurile detectorilor, ale terenurilor, ale operațiunilor pregătitoare și ale managementului federal. În plus, modificarea proiectului magneților, necesară pentru controlul fasciculelor de particule, a adăugat încă aproximativ 2 miliarde de dolari la costurile totale.

Proiectul s-a confruntat și cu probleme de management, autoritățile constatând lipsa unui sistem eficient de monitorizare a costurilor și a calendarului de execuție.

Autoritățile americane mizau pe contribuții internaționale de aproximativ 2,6 miliarde de dolari. Statul Texas promisese 900 de milioane de dolari și alocase deja aproape 400 de milioane înainte de anularea proiectului. Sprijinul extern a rămas însă limitat: India a promis 50 de milioane de dolari, în timp ce statele europene și-au concentrat investițiile asupra proiectelor CERN, iar negocierile cu Japonia nu au dus la un acord.

În același timp, Statele Unite traversau o perioadă de restrângere a cheltuielilor federale, iar Congresul finanța alte proiecte majore, inclusiv Stația Spațială Internațională.

În octombrie 1993, Congresul SUA a decis oprirea finanțării Superconducting Super Collider, punând capăt unuia dintre cele mai ambițioase și costisitoare proiecte științifice abandonate vreodată. La mai bine de trei decenii distanță, tunelurile săpate sub Texas rămân o mărturie a unui proiect care ar fi putut schimba istoria fizicii.