Medicina alternativă, fără reguli aproape 20 de ani. Apare autorizația de vraci
După mai bine de 19 ani, în care Legea medicinei complementare și alternative a rămas fără normele metodologice necesare pentru a putea fi aplicată efectiv, Ministerul Sănătății propune, în sfârșit, un set de reguli care ar trebui să facă ordine în „jungla” din acest domeniu. Astfel, terapeuții vor putea activa în acest domeniu doar pe baza autorizațiilor de liberă practică și sunt introduse registre pentru practicieni și cabinete, reguli privind pregătirea profesională, proceduri de control, precum și condițiile sanitare pe care trebuie să le îndeplinească spațiile în care se desfășoară aceste activități. Practicienii fără studii medicale nu vor putea pune diagnostice, nu vor putea modifica tratamente și vor avea nevoie de recomandarea scrisă a medicului, potrivit unui proiect de ordin al ministrului Sănătății. Documentul vine însă după un an și jumătate de la o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care obligă Ministerul Sănătății să adopte aceste norme.
O lege adoptată în 2007 (L. nr. 118/2007 privind organizarea și funcționarea activităților și practicilor de medicină complementară/alternativă) a rămas, timp de aproape două decenii, fără normele care trebuiau să-i permită aplicarea efectivă, în ciuda faptului că lipsa acestor reguli a creat „riscuri privind calitatea actului profesional și siguranța beneficiarilor”, după cum recunoaște, acum, chiar Ministerul Sănătății, instituția care trebuia să le elaboreze.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
Potrivit referatului de aprobare al proiectului pus în dezbatere la finalul săptămânii trecute, lipsa normelor a făcut imposibilă „operaționalizarea” unor prevederi ale legii: nu au putut fi stabilite procedurile de autorizare, nu a putut fi organizat Registrul unic al cabinetelor și, foarte important, nu există un mecanism unitar de evidență și control al acestor practici alternative.
Un an și jumătate de la decizia definitivă a ÎCCJ
Situația nu s-a schimbat nici după ce Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a dat în judecată Ministerul Sănătății.
În martie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat dreptate FACIAS și a obligat Ministerul Sănătății să elaboreze și să aprobe, prin ordin, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 118/2007 privind organizarea și funcționarea activităților și practicilor de medicină complementară/alternativă. Deși hotărârea ÎCCJ este definitivă, executorie și obligatorie, iar instituția avea la dispoziție cel mult 30 de zile pentru a o pune în aplicare, ministerul nu a elaborat și nu a aprobat normele nici după un an și jumătate de la acea dată.
Însă un nou proces intentat de FACIAS, care a cerut Curții de Apel București declanșarea procedurii de executare împotriva Ministerului Sănătății, pare că a mișcat, în sfârșit, lucrurile.
De altfel, Ministerul Sănătății recunoaște, în referatul care însoțește proiectul de ordin, că execută o obligație legală și o hotărâre judecătorească.
„Prin decizia pronunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în mod expres că autoritatea publică nu poate invoca eventualele dificultăți de interpretare sau imperfecțiuni ale legii pentru a refuza emiterea actelor normative subsecvente prevăzute de aceasta. Instanța a subliniat că obligația de reglementare este una legală și imperativă, iar lipsa normelor nu poate fi justificată prin inactivitatea administrativă a autorității competente. Totodată, s-a constatat că neîndeplinirea acestei obligații reprezintă un refuz nejustificat de exercitare a atribuțiilor legale”, se arată în document.
Proiectul publicat acum pe site-ul Ministerului Sănătății, în transparență decizională, stabilește mecanismul prin care activitățile de medicină complementară și alternativă ar urma să fie autorizate, urmărite și controlate.
Nu mai există practică legală fără autorizație
În primul rând, sunt introduse proceduri clare pentru obținerea autorizației de liberă practică.
Potrivit proiectului, activitățile de medicină complementară/alternativă vor putea fi furnizate numai de persoane care dețin o autorizație de liberă practică emisă de Ministerul Sănătății, cu avizul Institutului Național de Management al Serviciilor de Sănătate – INMSS.
Dosarul va trebui să cuprindă, între altele, documente privind studiile sau formarea profesională (diploma sau atestatul de studii complementare ori certificatul de pregătire specifică), cazierul judiciar, certificatul de sănătate și avizul organizației profesionale.
Procedura de obținere a autorizației va cuprinde, la rândul ei, anumite termene: INMSS trebuie să transmită electronic aprobarea către Ministerul Sănătății în maximum 10 zile lucrătoare, iar ministerul trebuie să emită autorizația în alte 10 zile lucrătoare de la primirea aprobării.
Autorizația de liberă practică nu este însă un act pe viață, ci are o valabilitate de 36 de luni. Mai mult, sunt prevăzute proceduri de suspendare și retragere a acesteia, în cazul unor abateri profesionale care pun în pericol sănătatea sau siguranța persoanelor care apelează la astfel de terapii.
Fără titluri de „doctor” sau „medic” pentru cei care nu au diplome medicale
O prevedere importantă din proiect îi privește pe practicienii din domeniul terapiilor complementare/alternative care nu sunt medici, medici stomatologi sau farmaciști.
Concret, aceștia nu vor putea exercita activități care intră în competența personalului medico-sanitar și nici nu vor putea folosi titlurile de „doctor”, „medic”, „medic dentist” sau „farmacist”.
Mai mult, aceștia ar putea furniza terapii complementare doar ca formă de completare sau continuare a unei terapii medicale și, potrivit proiectului, în baza unei recomandări scrise din partea unui medic și a consimțământului scris al beneficiarului.
Recomandarea medicului trebuie să precizeze domeniul, scopul și limitele intervenției, iar practicianul trebuie să respecte aceste limite. Mai mult, terapeutul nu poate transforma terapia complementară într-un substitut pentru tratamentul medical.
Altfel spus, niciun astfel de terapeut, chiar și cu autorizație de liberă practică, nu va avea voie să spună unui pacient să întrerupă tratamentul medical convențional sau să-i prezinte o terapie complementară ca înlocuitor al tratamentului.
De asemenea, dacă apar reacții adverse, starea persoanei se agravează sau situația depășește competențele practicianului, acesta trebuie să îndrume imediat pacientul către medicul curant.
Citește și: „Ați belit-o gravisim dacă luați anticoncepționale”. Cum a ajuns în România „naturopata” interzisă pe viață în Australia și ce lecții le-a dat românilor despre sănătate
Practicianul de medicină complementară/alternativă „nu poate modifica, substitui sau întrerupe tratamentul medical prescris și nu poate formula diagnostice, indicații terapeutice sau recomandări medicale”, stipulează proiectul, în încercarea de a subția această zonă gri, în care foarte mulți pacienți confundă o terapie complementară cu un act medical propriu-zis.
Medicii pot combina medicina clasică și terapiile complementare
Pentru medici, stomatologi și farmaciști, regulile sunt diferite. Mai exact, acestora li se permite practicarea unor domenii precum homeopatia, apiterapia, fitoterapia, chiropractica, osteopatia sau medicina tradițională orientală, cu condiția pregătirii corespunzătoare și în baza autorizației de liberă practică pentru domeniul respectiv.
În cazul medicilor, activitățile complementare pot fi desfășurate inclusiv în cadrul cabinetelor medicale, în baza atestatelor de studii complementare, cu menționarea acestora în certificatul de înregistrare al cabinetului. Proiectul precizează că terapiile pot fi realizate concomitent cu actul medical, cu respectarea ghidurilor de practică.
O prevedere importantă pentru cei care au deja calificări este că atestatele obținute de medici, stomatologi și farmaciști pentru apiterapie, fitoterapie și aromaterapie, acupunctură, homeopatie, farmacia homeopată, laserterapie de joasă energie și ozonoterapie, în baza Ordinului nr. 418/2005, „rămân valabile”.
Cabinetele de medicină alternativă intră și ele la control
Totodată, sunt introduse reguli și pentru cabinetele în care se desfășoară astfel de activități. Concret, acestea vor trebui autorizate sanitar de direcțiile de sănătate publică și trebuie să respecte cerințe minime privind spațiul și condițiile de funcționare.
Spre exemplu, sunt prevăzute condiții privind accesul persoanelor cu dizabilități, existența unei săli de așteptare, grup sanitar, lavoar cu apă rece și caldă în spațiul de lucru, spații pentru depozitare, materiale de curățenie și finisaje lavabile și impermeabile.
De asemenea, fiecare cabinet trebuie să aibă trusă de prim ajutor și, după caz, echipamente de protecție și trebuie să respecte mai multe reguli privind suprafețele, depozitarea materialelor, curățenia, dotarea cu materiale de prim ajutor și echipamente de protecție, în funcție de activitățile desfășurate și să afișeze programul de lucru, numele practicianului și autorizația.
Apare un nou organism profesional: OPMCA
Totodată, se instituie Ordinul Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă (OPMCA), definit ca organizație profesională, neguvernamentală și apolitică, având ca obiectiv „controlul şi supravegherea exercitării profesiei”.
OPMCA va organiza și actualiza Registrul unic al practicienilor, în care trebuie să apară date despre fiecare practician, domeniile pentru care este autorizat, valabilitatea autorizației și eventualele sancțiuni disciplinare.
Datele privind practicienii ar urma să fie transmise lunar către INMSS și, la solicitare, către Ministerul Sănătății și DSP-uri.
Pentru un domeniu care a funcționat ca o „junglă” până acum, în care oricine se poate autoproclama „oncoterapeut”, spre exemplu, existența unui registru centralizat al practicanților de terapii alternative și complementare, pe care să îl poată consulta oricine, este una dintre schimbările majore propuse în proiect.
Nu orice curs dă dreptul de a practica
În ceea ce privește formarea profesională, proiectul prevede trei categorii de pregătire: formare inițială, formare continuă și programe de instruire specifică de scurtă durată pentru practicienii care nu sunt medici, stomatologi sau farmaciști, iar programele și furnizorii ar urma să fie acreditați de INMSS.
Mai mult, după finalizarea anumitor programe de formare inițială, INMSS organizează un examen de certificare a competențelor și emite certificatul de formare specifică. Însă acest certificat nu este echivalent cu dreptul de practică, ci permite obținerea autorizației de liberă practică. Practic, asta înseamnă că o persoană nu poate începe să lucreze cu pacienți doar după absolvirea unui curs.
Și pacienții sau persoanele care apelează la aceste terapii alternative sau complementare trebuie să primească, într-un limbaj accesibil, informații despre natura și scopul terapiei, limitele acesteia, durata, riscurile, contraindicațiile și alternativele disponibile. Astfel, consimțământul informat devine obligatoriu și trebuie să fie scris.
Comercializarea „remediilor”, interzisă
Proiectul introduce și o definiție pentru „remedii”, în această categorie intrând medicamentele homeopate autorizate, suplimentele alimentare și dispozitivele medicale, precum și o prevedere importantă în ceea ce privește comercializarea acestora.
Mai exact, cabinetele vor putea să pună la dispoziția beneficiarilor materiale informative despre aceste produse, dar nu pot comercializa sau distribui respectivele remedii și nici nu le pot atribui indicații terapeutice pentru prevenirea, tratarea sau vindecarea bolilor.
„Cabinetele de medicină complementară/alternativă pot pune la dispoziția persoanelor materiale informative privind remediile utilizate, fără a desfășura activități de vânzare sau distribuție a acestora și fără a le atribui indicații terapeutice pentru prevenirea, tratarea ori vindecarea unor patologii”, stipulează proiectul de ordin.
Practicianul de medicină alternativă nu poate garanta un rezultat terapeutic și nu poate face promisiuni înșelătoare privind eficiența terapiei.
Citește pe Antena3.ro
Emily a fost dată jos din mașină și ucisă pe autostradă. Acum, Uber trebuie să plătească familiei 40 de milioane de dolari