Programul Rabla se schimbă radical, doar mașinile produse în UE vor mai fi finanțate
Schimbarea pentru programul Rabla face parte din măsurile de sprijin pentru industria auto, aflată în trecerea spre mașinile electrice. Pe lângă condiția privind locul de fabricație, Guvernul promite relansarea achizițiilor publice de mijloace de transport, susținerea intereselor industriei auto la Bruxelles și accesul firmelor la schemele de sprijin pentru industriile mari consumatoare de energie.
Practic, modelele produse în afara Uniunii, cum este Dacia Spring, fabricată până acum în China, nu ar mai putea fi cumpărate cu tichet de la stat.
Regula fusese amânată anul acesta
O condiție privind originea mașinilor fusese pregătită și pentru Rabla 2026, dar a fost amânată cu cel puțin un an, astfel încât sesiunea din acest an nu o aplică. Rabla 2026 pentru persoane fizice a început pe 20 iulie, cu un buget total de 300 de milioane de lei. Tichetul pentru o mașină electrică nouă este de 18.500 de lei, pentru un plug-in hibrid de 15.000 de lei, pentru un hibrid de 12.000 de lei, iar pentru o mașină pe benzină sau motorină de 10.000 de lei.
Citește și: Ai primit aprobarea pentru Rabla 2026? Regulile stricte pe care trebuie să le urmezi ca să îți iei mașina
Interesul a fost mare: bugetul de 120 de milioane de lei pentru mașinile electrice s-a terminat în doar 10 zile, pe 30 iulie, cu 6.724 de dosare depuse, potrivit Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).
(sursa: Mediafax)
Citește pe Antena3.ro
O doctoriță din Alexandria care s-a urcat beată la volan a făcut accident. Se grăbea pentru că intra în gardă la Urgențe