Raed Arafat, pus sub acuzare de procurorii militari în dosarul „Contrabandă cu elicopterul SMURD”
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, are calitatea de inculpat în dosarul achiziției elicopterului SMURD, după noile audieri de vineri de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.
„Am am calitatea de inculpat față în dosarul cu contrabandă cu helicopterul. În primul rând, eu ca persoană am dreptul să mă apăr și am două limite la apărarea mea personală, care o fac oricând. Să fie în limita legii și în limită decenței. Și acest lucru o să-l fac continuu respectând aceste două limite. În al doilea rând, fapta de contrabandă cu elicopterul am mai explicat-o și o spun din nou, este o faptă care este efectiv nu știu cum poate fi justificată, din momentul din care instituțiile toate erau informate. Vama a dat un punct de vedere pe baza care a acționat Inspectoratul General de Aviație. La venirea elicopterului s-a trimis un act care dovedește că elicopterul a venit la Vamă. A fost corespondență între Vamă și Inspectoratul de Aviație și mai mult decât atât, oricine, Vama sau ANAF-ul, putea să vină și să spună că trebuie să plătiți TVA-ul. Deci, timp de 9 ani nu a venit nimeni să spună că trebuie să plătim TVA-ul, când toate lumea știa de situație și a fost informată”, a spus Raed Arafat, după audieri.
Citește și: Raed Arafat susține că a fost ținta unui filaj de amploare în dosarul DSU
Arafat a fost pus sub urmărire penală în aprilie 2026.
Dosarul vizează procedurile legate de achiziția unui elicopter SMURD, iar procurorii militari îl anchetează pe șeful Departamentului pentru Situații de Urgență în legătură cu presupuse fapte de complicitate la contrabandă.
În luna iulie, procurorii au dispus inclusiv sechestru pe averea lui Raed Arafat, în cadrul aceleiași anchete.
(sursa: Mediafax)
Citește pe Antena3.ro
Satul cu 40 de locuitori și 21 de afaceri. Acum 10 ani nu se știa de el, dar Instagram l-a făcut celebru și oamenii nu sunt bucuroși