Acasa Stiri Stiri Noi Situație alarmantă la Institutul de Neurologie după tăierile care au lăsat clinicile fără consumabile medicale
Situație alarmantă la Institutul de Neurologie după tăierile care au lăsat clinicile fără consumabile medicale

Situație alarmantă la Institutul de Neurologie după tăierile care au lăsat clinicile fără consumabile medicale

Materialele care salvează vieți lipsesc cu desăvârșire sau sunt luate pe credit

Materiale sanitare esenţiale, care se folosesc pentru tratamentul accidentului vascular cerebral ischemic acut, cel mai întâlnit tip de AVC, sau pentru alte afecţiuni neurologice grave fie lipsesc, fie sunt luate pe împrumut de la furnizori pentru că în spital sunt probleme mari legate de finanţare.

Anul acesta, pe acţiuni prioritare AVC, unitatea sanitară a primit numai un sfert din finanţarea primită anul trecut, deşi la acest spital echipa are performanţe notabile, realizând un număr mare de trombectomii pentru AVC-ul acut ischemic, dar şi în multe alte afecţiuni grave neurologice, scrie știri pe surse.ro

„În ultimele zile, mai degrabă în ultimele săptămâni, de exemplu, a fost un interval de câteva zile în care nu am putut realiza trombectomii. Adică intervenţii de scoatere a cheagurilor din vascularizaţia cerebrală, în AVC-ul acut. Din motivul că nu am avut catetere de aspiraţie.

Ulterior au venit câteva catetere de aspiraţie „pe împrumut”, şi am putut să mai ducem câteva săptămâni. Şi acum, de asemenea, ne aflăm într-un impas. Deci cumva ultimele luni din vară s-au petrecut cu aceste fluctuaţii ale materialelor de AVC ischemic acut”, spune medicul.

Medicul Alexandru Dimancea avertizează că s-a ajuns la măsura extremă de a pune pacienții cu anevrisme pe liste de așteptare

Iar problemele nu se opresc la lipsa materialelor pentru tratamentul AVC-ului ischemic.

Medicul Alexandru Dimancea spune că există deja liste de aşteptare pentru pacienţii care au diferite tipuri de anevrisme. Aceştia încă nu pot fi operaţi la Institutul de Neurologie şi Boli Neurovasculare pentru că medicii nu au aşa numitele „coil”-uri sau spire de platină, materiale care se folosesc pentru rezolvarea anevrismelor. Şi mai grav este că unii dintre aceşti pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare se pot transforma oricând în urgenţe, pot avea oricând risc de sângerare.

Medicii nu sunt remuneraţi pentru că vin noaptea de acasă să rezolve cazuri de AVC

Medicii nu sunt remuneraţi pentru că vin noaptea de acasă să rezolve cazuri de AVC. Medicii vin pentru că ştiu că altfel pacienţii nu au nicio şansă.

Citește și:Alexandru Rogobete trage semnalul de alarmă: „Niciodată în ultimii cinci ani nu am asistat la o asemenea criză în Sănătate” 

​”Nu suntem deloc remuneraţi, nici măcar transportul cu taxiul sau benzina de la maşină nu este remunerată, să spun, dus-întors. Da, nu suntem plătiţi în acest sens. Acţiunea vine din acel sentiment de „hai să facem acest lucru, deoarece altfel pacienţii n-au nicio şansă”. Când îţi spui lucrurile aşa şi ai cât de cât o fundaţie morală, zic eu, normală, cumva te scoli de pe canapea sau de unde eşti în momentul respectiv şi te duci la spital”, a explicat pentru news.ro medicul Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenţă în neuroradiologie intervenţională la Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare din Capitală

Citește pe Antena3.ro

Un raport Anthropic arată cum s-a folosit propaganda Kremlinului de Claude pentru a „transforma” știrile din România și Moldova



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.