Acasa Stiri Stiri Noi România, revanșă de bronz. Handbalistele au întors meciul cu Ungaria după o repriză fabuloasă
România, revanșă de bronz. Handbalistele au întors meciul cu Ungaria după o repriză fabuloasă

România, revanșă de bronz. Handbalistele au întors meciul cu Ungaria după o repriză fabuloasă

„Tricolorele” au făcut o repriză secundă excelentă împotriva Ungariei, au câștigat cu 33-30 (16-16) și au cucerit medalia de bronz la prima ediție a Final4-ului EHF Euro Cup. Este prima victorie a României în fața Ungariei după șapte ani.

Ungaria a început mai bine și a avut inițiativa în prima parte a meciului. Portărța Szemerey a fost una dintre motivele pentru care maghiarele au ajuns să conducă la 12-9, având nu mai puțin de 10 intervenții în primele 20 de minute. România a rămas însă în meci și a reușit să egaleze până la pauză: 16-16.

După pauză, rolurile s-au schimbat complet: apărarea a devenit mult mai agresivă, atacul a căpătat viteză, iar ratările Ungariei au fost imediat pedepsite. România a înscris cinci goluri în primele șase minute ale reprizei secunde – mai multe decât reușise în întreaga repriză a doua a meciului cu Danemarca.

Bianca Curmenț, zid în fața unguroaicelor

România a trecut în avantaj și, chiar dacă Ungaria a încercat să revină, „tricolorele” nu le-au mai permis adversarelor să preia conducerea, grație portăței Bianca Curmenț, românca fiind lăudată și de reprezentanții EHF pentru prestația sa.

În atac, Cristina Laslo a fost principala marcatoare a României, cu 7 goluri, în timp ce Crina Pintea a avut din nou un rol important, atât în ofensivă, cât și în apărare. Pentru Ungaria, Katrin Klujber a fost aproape imposibil de oprit, cu 11 goluri, dar prestația ei nu a fost suficientă.

Victorie cu Ungaria după șapte ani

România nu mai învinsese Ungaria din 2019, iar succesul de la București a venit tocmai într-un meci pentru medalia de bronz, în fața propriilor suporteri. Competiția a reunit în Sala Polivalentă România, Ungaria, Norvegia și Danemarca, câștigătoare ieșind ultima (34-30 cu Norvegia, în finala mare).

Succesul fetelor noastre le oferă și un plus de încredere înaintea Campionatului European din decembrie. EHF notează că România și Ungaria s-ar putea întâlni din nou în faza grupelor principale, la Cluj-Napoca.

România – Ungaria 33-30 (16-16)

Finala mică a EHF Euro Cup

Cele mai bune marcatoare: Cristina Laslo – 7 goluri/ Katrin Klujber – 11 goluri

Sala Polivalentă, București

Citește pe Antena3.ro

Emily a fost dată jos din mașină și ucisă pe autostradă. Acum, Uber trebuie să plătească familiei 40 de milioane de dolari



Source link

Inscrie-te pentru a primi cele mai recente actualizari si stiri.

© 2024 Anuntul Tau UK - Anunturi Romani UK. All rights reserved.