Școala fără armată | Jurnalul

Înainte ca elevii să intre în clase, profesorii au două săptămâni de pregătire. Nu este o festivitate de o zi și gata, ne vedem la anul. Există un întreg mecanism public care ține școala în funcțiune. Și mai este ceva ce mie mi se pare foarte interesant: aici, școala nu înseamnă doar să-i dai copilului o bancă și un profesor și să-i spui să se descurce.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Sursa foto Cornel Tăbăcaru

Școala trebuie să-i și hrănească

Costa Rica are un program național de alimentație pentru elevi. Cantinele școlare nu sunt un ajutor ocazional. Programul oficial de alimentație și nutriție este gândit tocmai pentru ca elevii să primească o alimentație complementară, sănătoasă și echilibrată și pentru a-i ajuta să rămână în sistemul de educație. Iar cifrele sunt interesante: programul are prezență la aproximativ 95% dintre centrele de învățământ public. Statul plătește nu doar mâncarea, ci și o parte din echipamentele cantinelor și personalul care pregătește mesele. Plus transportul la școală. Indiferent cât de aproape sau departe este școala, autobuzul școlii ia elevii din fața casei.

Cu alte cuvinte, dacă un copil vine dintr-o familie în care masa de prânz este o problemă, școala poate fi și locul unde mănâncă. Pentru că poți să-i explici copilului cât vrei despre importanța matematicii, a literaturii sau a fizicii, dacă el n-a mâncat nimic…

Citește și A început culesul cafelei

Ce faci cu banii când nu ai armată?

Aici ajungem la povestea care face Costa Rica atât de diferită. În 1948, după un război civil, țara a luat o decizie care la vremea respectivă a părut cel puțin curajoasă: a renunțat la armată ca instituție permanentă. De atunci, Costa Rica a construit o tradiție politică în care armata nu mai este una dintre instituțiile permanente ale statului. Chiar autoritățile costaricane prezintă această alegere ca pe una care a permis orientarea eforturilor către educație și sănătate.

Sigur, lucrurile nu sunt atât de simple precum formula „n-au mai cumpărat tancuri și au construit școli cu banii respectivi”. Nu funcționează așa niciun buget de stat. Dar filosofia este reală.

Costa Rica a preferat să investească în instituții civile, în educație, în sănătate și în protecție socială. Constituția spune foarte clar că educația publică preșcolară, de bază și diversificată este obligatorie și gratuită în sistemul public. Și minimum 8% din PIB se duc în educație.

Și, dacă tot vorbim despre rezultate, Costa Rica are astăzi o speranță de viață de aproximativ 81 de ani.

Citește și Sub umbrela tropicelor

Nu este paradis. Este o alegere

Bineînțeles că și Costa Rica are problemele ei. Are sărăcie, are inegalități, are probleme de securitate și un sistem public care nu funcționează întotdeauna. Dar în timp ce alte țări din America Centrală au construit instituții în jurul armatei, Costa Rica a încercat să-și construiască societatea în jurul școlii, al spitalului și al instituțiilor civile. Iar când vezi, la început de an școlar, copii care intră în clase, profesori care își încep treaba și cantine care pregătesc mâncare pentru elevi, povestea aceea din 1948 nu mai pare doar o frază dintr-un manual de istorie. Devine ceva foarte concret. Poate că una dintre cele mai interesante întrebări pe care și le poate pune o țară nu este doar „Cât cheltuim?”, ci și „Pe ce alegem să cheltuim?”. Costa Rica a răspuns la această întrebare în urmă cu aproape opt decenii. Și în fiecare an, când începe școala, răspunsul intră din nou pe poarta școlii.

Noi ne revedem săptămâna viitoare, cu sănătate, în pace și siguranță. Doamne ajută!