Cum și ce visează copiii

Există vise caracteristice fiecărei vârste? Visele copiilor sunt mai înspăimântătoare, mai agreabile sau mai banale decât ale adulților? Există deosebiri substanțiale între visele relatate de fete și cele relatate de băieți? În ce măsură capacitatea de a visa este legată de dezvoltarea intelectuală și emoțională? Psihologul american David Foulkes a efectuat studii de pionierat cu zeci de copii asupra cărora a făcut cercetări extinse timp de mai mulți ani, ceea ce i‑a permis să investigheze dinamica onirică a indivizilor cu vârste între 3 și 15 ani. În ce a constat mai precis experimentul? Cedăm cuvântul lui Sidarta Ribeiro: „Fiecare copil a fost supus unor examene psihologice și polisomnografice ale activității creierului, mușchilor și ochilor nouă nopți pe an. Relatările viselor copiilor au fost colectate sistematic după ce ei se trezeau, atât în timpul somnului REM (n.r. – etapă a somnului ce apare la aproximativ 90 de minute după ce ai adormit și reprezintă perioada în care au loc majoritatea viselor), cât și în cel al somnului cu unde lente. Aceasta a permis un acces suficient de direct la conținutul viselor, cu o interferență minimă din partea minții treze”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Între 3 și 5 ani: un sistem cognitiv imatur

În continuare: „Dezvoltarea intelectuală și emoțională a copiilor a fost monitorizată prin intermediul unei serii de teste psihologice. Observarea sistematică a acelorași copii în laborator, la școală și acasă, punându‑se accentul asupra jocurilor și a poveștilor spontane spuse de ei, a făcut posibilă interpretarea rezultatelor într‑un mod amplu și profund. În pofida vechimii sale de peste patruzeci de ani, investigația lui Foulkes rămâne cel mai complet studiu longitudinal al dezvoltării viselor umane. Observațiile au fost revelatoare”. Anume? „Între vârsta de trei și cinci ani, visele sunt rare și de regulă sărace, cu puține imagini și lipsite de mișcare și emoții puternice. De aceea relatările unor coșmaruri terifiante, deși comune la vârsta aceasta, reflectă adesea experiențe subiective ce apar imediat după trezire: o frică provenită nu din visul propriu‑zis, ci din experiența deconcertantă – și de aceea înfricoșătoare – a trezirii într‑o cameră întunecată. Visele în acest grup de vârstă reflectă un sistem cognitiv imatur, cu limitări majore în ceea ce priveşte capacitatea de reprezentare, care nu poate avea un simbolism complex, insolit sau fantastic. Se remarcă lipsa reprezentărilor sociale – părinți, frați și surori, unchi și mătuși, veri -, care la vârste ulterioare vor ajunge să ocupe centrul narațiunilor onirice”.

Relatări onirice minimaliste la preșcolari

„În studiul lui Foulkes – mai remarca profesorul de neuroștiințe Sidarta Ribeiro -, asocierile în legătură cu propriul lor corp la copiii între trei și cinci ani nu par a fi dominate nici de sânii materni, atât de esențiali pentru sănătatea fizică și psihologică a nou‑născutului, nici de zonele postulate de Freud ca jaloane în dezvoltarea libidoului în propriul corp, precum gura, anusul, vaginul și penisul. În schimb, din aceste vise au reieșit cel mai clar nevoile fiziologice fundamentale, precum a dormi sau a mânca”. Mai departe: „Copiii de vârstă preșcolară investigați de Foulkes dovedesc în relatările viselor lor o organizare destul de limitată a gândirii, nu diferită de cea revelată în starea de veghe. Nu știm dacă relatările viselor copiilor sunt atât de sărace fiindcă visele lor sunt realmente simple, sau dacă aparenta lor simplitate nu se datorează capacității lor limitate de a‑și aminti sau de a exprima ce‑și aduc aminte. Atât timp cât limitările limbajului afectează direct relatarea, orice concluzii bazate în întregime pe relatările copiilor vor rămâne în continuare discutabile. La copiii investigați de Foulkes, trezirea din somnul REM deseori nu corespundea nici unei experiențe onirice. Când copiii își aminteau totuși un vis, de obicei era descrierea unei scene simple și statice”.

Între 5 și 7 ani: formarea structurii fundamentale a visului

Mai mult: „Cele mai mari transformări în conținutul viselor înregistrate de Foulkes s‑au petrecut între vârsta de cinci și cea de șapte ani, o perioadă în care copiii nu mai raportau imagini simple, ci mai degrabă succesiuni de scene înlănțuite, asemenea unui film. Deși un număr important de caracteristici ale viselor se stabilesc numai după această perioadă, atunci se formează structura fundamentală a visului ca narațiune. Tot la vârsta aceasta, când capacitatea de a reprezenta mintal obiectele din lume crește, se manifestă și natura fantastică a viselor. Unele distorsiuni tipice viselor adulte apar în această fază, ca, de pildă, deplasarea bruscă în timp și spațiu a scenei onirice, precum și condensarea personajelor din vis în imagini cu semnificație compozită. Sunt vise pe care toți le‑am avut, sub forma următoare: «Eram în locul A, dar acesta era și locul B», sau «Mă aflam cu o persoană care era o combinație între cutare și cutare». Începe să se contureze un spațiu oniric care imită în mod virtual anumite aspecte ale lumii reale, creând o lume în miniatură locuită de personaje capabile să acționeze, să urmărească scopuri și chiar să reflecteze asupra consecințelor acțiunilor pe care le execută în vis. Continuitatea dintre vis și veghe e intensificată, cu repetarea frecventă a acțiunilor și situațiilor experimentate în starea de veghe”.

Citește și 9 cărți în zodia brumei

Tranziție: dinspre sine, spre lumea exterioară

Tot aici: „Relatările viselor provenite de la acest grup de vârstă dezvăluie apariția unei curiozități autentice în legătură cu multiplicitatea oamenilor, obiectelor și relațiilor din lumea reală, cu mai puțină atenție acordată stărilor fiziologice ale visătorului. Dar, chiar dacă visele relatate de copii cu vârste între cinci și șapte ani sunt comparabile din punct de vedere structural cu visele adulților, activitatea onirică a copiilor nu integrează complet scenariile visate cu reprezentarea eului care visează – o entitate imaginară dominantă, capabilă de acțiuni voluntare, emoții și rațiune în timpul visului. Pentru Foulkes, aceste vise reflectă o perioadă de tranziție în dezvoltarea copilului, marcată de o reorientare rapidă a centrului atenției, care se deplasează dinspre sine către lumea exterioară. Spre deosebire de visele adulților, visele copiilor din acest grup de vârstă au adesea ca principal protagonist animale sau membri ai familiei. E ca și cum, în această perioadă specifică de maturizare a visării, reprezentarea eului visător ar trece în planul al doilea”.

Există deosebiri specifice între visele fetelor și ale băieților?

Cele din urmă comentarii: „Deși în general conținutul viselor este similar pentru băieți și fete, în acest stadiu apar pentru prima oară unele deosebiri specifice. Fetele cu vârste între cinci și șapte ani raportează mai multe vise care implică interacțiuni sociale decât băieții, cu rezultate mai fericite și conflicte rezolvate. Pe de altă parte, băieții raportează mai multe vise cu personaje masculine necunoscute decât fetele. Ei raportează, de asemenea, mai multe vise cu animale. Deși nu există încă studii exhaustive care să compare deosebirile de gen în visele colectate în diferite culturi, cercetările sugerează că diferențele între sexe descrise de Foulkes ar putea fi larg răspândite. Totuși, probabil că diferențele reflectă discrepanțe similare între experiențele băieților și fetelor în diverse culturi mai degrabă decât o distincție biologică absolută”.

Fetele cu vârste între cinci și șapte ani raportează mai multe vise care implică interacțiuni sociale decât băieții, cu rezultate mai fericite și conflicte rezolvate. – Sidarta Ribeiro, profesor de neuroștiințe

Între cinci și șapte ani, când capacitatea de a reprezenta mintal obiectele din lume crește, se manifestă și natura fantastică a viselor. – Sidarta Ribeiro, profesor de neuroștiințe

Dar, chiar dacă visele relatate de copii cu vârste între cinci și șapte ani sunt comparabile din punct de vedere structural cu visele adulților, activitatea onirică a copiilor nu integrează complet scenariile visate cu reprezentarea eului care visează. – Sidarta Ribeiro, profesor de neuroștiințe

Cel mai complet studiu al dezvoltării viselor umane a fost realizat în urmă cu patru decenii de psihologul american David Foulkes.