Ce ne învață grădinăritul despre amintirile care apar fără să le chemăm

Psihologii propun o abordare diferită pentru gestionarea amintirilor neplăcute: să acordăm mai multă atenție amintirilor care ne aduc recunoștința.

Aproape fiecare persoană are amintiri pe care ar prefera să nu le retrăiască. O despărțire dureroasă, un eșec profesional, o ceartă sau o situație stânjenitoare pot reveni în minte aparent fără avertisment, declanșând emoții precum tristețea, furia sau anxietatea.

Una dintre cele mai dificile caracteristici ale acestor amintiri este tocmai caracterul lor imprevizibil. Pot apărea în cele mai neașteptate momente, chiar și după ani de zile.

Dar ce se întâmplă dacă, în loc să încercăm permanent să le alungăm, acordăm mai mult spațiu amintirilor pozitive?

Mintea, asemenea unei grădini

Imaginea unei grădini oferă o perspectivă interesantă asupra modului în care ne raportăm la propriile amintiri.

Atunci când îngrijești o grădină, este firesc să smulgi buruienile. Dar dacă îți petreci tot timpul încercând să le elimini și nu te ocupi de plantele pe care vrei să le vezi crescând, rezultatul poate fi contrar celui dorit.

Același lucru s-ar putea aplica și în cazul amintirilor intruzive.

Încercarea de a le elimina de fiecare dată când apar poate deveni un proces obositor: o amintire dispare doar pentru a reveni mai târziu, într-un alt moment.

O strategie complementară este să cultivăm în mod activ amintirile pozitive, acordându-le timp și atenție.

Admintiri pentru are suntem recunoscători

Dintre numeroasele amintiri pozitive pe care le avem, cele asociate recunoștinței pot fi deosebit de importante.

Psihologul Jeff Singer discută despre cultivarea amintirilor plăcute în cartea sa Memories That Matter, iar această abordare pornește de la ideea că amintirile pot deveni mai vii și mai accesibile atunci când le evocăm în mod deliberat.

Primul pas este simplu: identificarea a 5 momente concrete din trecut pentru care simțim recunoștință.

Nu este vorba despre afirmații generale, precum „sunt recunoscător pentru familia mea”. Mai utile sunt amintirile asociate cu un moment precis, un loc și o succesiune de evenimente.

De exemplu, în loc să te gândești pur și simplu la dragostea unei bunici, ai putea rememora o anumită zi în care ți-a pregătit desertul preferat și ți l-a oferit zâmbind.

Alege amintiri care îți trezesc emoții reale

Nu orice amintire pozitivă este potrivită pentru acest exercițiu.

Ideal este să alegi un moment care îți trezește în mod autentic recunoștința, nu unul despre care consideri că „ar trebui” să fii recunoscător.

Este important, de asemenea, ca evenimentul să fie unul pe care ți-l amintești personal și suficient de clar. Nu trebuie să fie un moment major din viață. Uneori, cele mai obișnuite experiențe pot avea cea mai puternică încărcătură emoțională.

O amintire poate deveni cu atât mai semnificativă dacă spune ceva despre ceea ce prețuiești: o relație importantă, o calitate personală, o experiență care ți-a adus bucurie sau un moment în care te-ai simțit în siguranță.

Vizualizează amintirea

După ce ai ales una dintre amintiri, următorul pas este să o vizualizezi cât mai detaliat.

Închide ochii sau relaxează-ți privirea și încearcă să te întorci mental în acel moment.

Unde erai? Ce vedeai? Ce auzeai? Existau mirosuri sau gusturi asociate cu experiența? Cine mai era acolo? Ce făcea sau ce spunea persoana respectivă?

Nu este nevoie să te grăbești. Scopul este să retrăiești, atât cât este posibil, atmosfera acelui moment și emoțiile pe care le-ai simțit.

Apoi, alege o singură scenă care ți se pare deosebit de importantă și imaginează-ți că îi faci o fotografie.

Acesta poate deveni „instantaneul mental” al amintirii tale.

Poți să-i dai și un nume scurt, ușor de reținut, precum „Îmbrățișarea de la aeroport”, „Bunica aducând tortul” sau „Râsetele din bucătărie”.

Exercițiul poate fi repetat zilnic

În următoarea săptămână, poți încerca să-ți reamintești acel instantaneu o dată pe zi.

Nu este necesar să retrăiești întreaga poveste. Este suficient să readuci în minte imaginea, să observi câteva detalii senzoriale și să te reconectezi cu emoția sau semnificația acelui moment.

Ulterior, exercițiul poate fi repetat cu alte amintiri.

În acest fel, se poate forma treptat o colecție de amintiri pozitive pe care le poți accesa mai ușor atunci când ai nevoie de ele.

Citește și De ce vrei dulciuri seara? Secretul pe care creierul tău nu vrea să îl afli

O bibliotecă de amintiri pozitive

Metafora grădinii poate fi extinsă și mai mult: amintirile legate de recunoștință pot deveni asemenea unor plante pe care le îngrijești constant.

În loc să te concentrezi exclusiv pe ceea ce vrei să dispară din minte, poți acorda atenție și lucrurilor pe care vrei să le păstrezi vii.

O astfel de colecție de amintiri poate funcționa asemenea unei mici „biblioteci psihologice”, în care revii ori de câte ori simți nevoia.

Această abordare nu înseamnă că amintirile neplăcute dispar sau că trebuie ignorate. O experiență dureroasă rămâne parte din trecut, la fel cum o amintire plăcută rămâne parte din povestea personală.

Ideea este de a nu lăsa amintirile nedorite să ocupe întregul spațiu mental.

Recunoștința poate fi astfel mai mult decât o modalitate de a contrabalansa momentele dificile. Poate deveni un exercițiu prin care ne amintim, în mod intenționat, și ceea ce a fost valoros în experiențele noastre, potrivit psychologytoday.com.

În defintiv, trecutul nu este doar ceva ce ne amintim. Felul în care alegem să ne raportăm la amintirile noastre poate influența și modul în care le integrăm în prezent.