De la „copiii cu cheia de gât” la părinții care închid laptopul la 17. Cum împacă fiecare generație serviciul cu familia

Datele arată un paradox: părinții de azi lucrează mai mult decât cei din anii ’60, dar petrec și mai mult timp cu copiii. În România, unde doar 1,3% dintre angajați lucrează de acasă, flexibilitatea rămâne un lux.

Conceptul de echilibru între muncă și viața personală pare vechi, dar a apărut abia la sfârșitul anilor 1970 și a devenit popular în anii ’80. Până atunci, puțini părinți își puneau problema în acești termeni: munca era muncă, iar familia se descurca în timpul rămas.

În cele aproape cinci decenii de atunci, fiecare generație de părinți a găsit propria formulă. Diferențele țin mai puțin de caracter și mai mult de contextul în care și-au crescut copiii: cum arăta piața muncii, cât de flexibil era programul și ce se aștepta de la un „părinte bun”.

Paradoxul: se muncește mai mult, dar părinții stau mai mult cu copiii

Datele din Statele Unite, unde există cele mai lungi serii statistice despre folosirea timpului, contrazic ideea că părinții de azi își neglijează copiii din cauza serviciului. În 2016, tații petreceau în medie opt ore pe săptămână îngrijindu-și copiii, de aproximativ trei ori mai mult decât în 1965. Mamele petreceau, în medie, 14 ore pe săptămână.

Surprinzător, și mamele petrec azi mai mult timp cu copiii decât în anii ’60, deși lucrează mult mai mult. Timpul dedicat de ele muncii plătite a crescut de la 8 ore pe săptămână în 1965 la 21 de ore în 2011.

Prețul l-au plătit timpul liber și liniștea. Cercetătorii au constatat că 40% dintre mamele care lucrează și 34% dintre tații care lucrează spun că se simt mereu grăbiți.

Boomerii: serviciul pe primul loc, familia la sfârșit de zi

Pentru generația baby boom, născută între 1946 și 1964, serviciul era o responsabilitate serioasă, de care nu te sustrăgeai nici când acasă apăreau probleme. Echilibrul însemna, de regulă, să fii prezent cu totul pentru familie în afara orelor de lucru, pentru că amestecarea celor două lumi nu era o opțiune.

În România, această generație a crescut copii în anii comunismului, când ambii părinți lucrau aproape obligatoriu, programul era rigid, iar creșele și bunicii erau principalul sprijin.

Generația X: „copiii cu cheia de gât” care au devenit părinți

Membrii generației X, născuți între 1965 și 1980, au fost printre primii crescuți de doi părinți care lucrau amândoi, într-o lume fără telemuncă. Mulți au fost „copiii cu cheia de gât”: veneau singuri de la școală, își încălzeau mâncarea și se jucau afară până seara. Cercetătorii arată că, între 1950 și 1990, copiii au pierdut treptat din această libertate.

Ca părinți, cei din generația X au încercat să fie mai implicați, dar tot fără multă flexibilitate. Formula lor a fost pragmatică: poate au ratat o serbare din cauza serviciului, dar au recuperat în weekend.

Milenialii: flexibilitate, dar și epuizare

Milenialii, născuți între 1981 și 1996, au fost printre primii care au pus la îndoială ideea că trebuie să fie disponibili non-stop pentru angajator. Munca de acasă și pauza de la prânz pentru copil au devenit, pentru ei, soluții practice.

Munca la distanță pare să conteze mai ales pentru mame. Un studiu al CEPR, publicat anul acesta, arată că îi ajută pe mame să rămână angajate cu normă întreagă după naștere.

Flexibilitatea are însă și un cost. Milenialii încearcă să fie în același timp profesioniști de succes și părinți foarte implicați, iar această dublă presiune a creat un nou tip de epuizare.

Gen Z: limite clare între serviciu și acasă

Cei mai tineri părinți, din Gen Z, născuți după 1997, pun accent pe limite. Programul se termină la o oră fixă, notificările se opresc, iar un termen-limită poate aștepta dacă e vorba de un moment important din viața copilului. Tinerii părinți vorbesc des nu doar despre prezența fizică, ci și despre cea emoțională: să fie cu adevărat atenți la copil, nu cu gândul la serviciu.

Majoritatea celor din Gen Z abia acum devin părinți, așa că atitudinea lor este încă în formare.

În România, flexibilitatea e o excepție

Oricare ar fi generația, la noi opțiunile sunt mai limitate decât în vestul Europei. Potrivit Eurostat, doar 1,3% dintre angajații din România lucrau de obicei de acasă în 2025, cel mai mic procent din UE. În Finlanda, procentul este de 20,5%, iar media UE este de 9%.

Explicația ține în primul rând de structura economiei. Țările cu mai multe locuri de muncă în IT, finanțe sau administrație au mai multă telemuncă, iar cele cu industrie, agricultură, construcții și servicii față în față au mai puțină.

Diferența se simte în viața de familie. Munca de acasă economisește în medie aproximativ 72 de minute pe zi, iar mulți angajați folosesc o parte din acest timp pentru îngrijirea familiei, potrivit cercetătorilor BERD.