Violonista Natalia Pancec – de la marile scene ale muzicii clasice la proiecte care apropie publicul de Vivaldi, Piazzolla și muzica pop-rock

După apariții pe scene importante din țară și din străinătate, inclusiv în calitate de solistă a Filarmonicii „George Enescu” la Expo Osaka 2025, violonista pregătește în această perioadă concertele „Classic vs Pop”, „When Violin Meets Guitar” și „Vivaldi & Piazzolla – Anotimpurile”, în formulă de trio, cu premiera în noiembrie. În paralel, dezvoltă programe online de vioară pentru începători, intermediari și avansați, iar pe 5 octombrie lansează o nouă ediție dedicată adulților care vor să înceapă studiul viorii.

Spune-ne câteva cuvinte despre tine și despre parcursul artistic care te-a adus în postura de șef de partidă în Orchestra Filarmonicii „George Enescu”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Vioara face parte din viața mea de foarte mult timp, iar parcursul până la această poziție a însemnat ani de studiu, disciplină, concerte, concursuri și foarte multă experiență acumulată pe scenă. Astăzi sunt prim-violonistă și șef de partidă în Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, o responsabilitate care mă onorează și mă provoacă permanent.

Un moment important pentru mine a fost participarea, în calitate de solistă a Filarmonicii, la Expo Osaka 2025. În același timp, am simțit nevoia să creez și proiecte proprii, prin care vioara să ajungă la un public cât mai divers. Așa au apărut „When Violin Meets Guitar”, „Classic vs Pop” și celelalte formule camerale în care muzica clasică se întâlnește cu tango-ul, rockul sau muzica pop.

Pentru cei mai puțin familiarizați cu muzica clasică, ce înseamnă postura de șef de partidă și care este rolul său în orchestră?

Șeful de partidă este legătura dintre dirijor și compartimentul de instrumentiști pe care îl conduce. El trebuie să transmită foarte clar intenția muzicală a dirijorului, să stabilească anumite elemente tehnice și să contribuie la unitatea de sunet, frazare și expresie a partidei.

Este o poziție care presupune nu doar un nivel instrumental ridicat, ci și responsabilitate, atenție, capacitatea de a asculta și de a lucra cu oamenii. În orchestră nu este suficient să cânți foarte bine individual. Trebuie să îi ajuți pe ceilalți să respire, să gândească și să construiască muzica împreună.

Ce ipostază preferi: solistică sau în orchestră?

Nu cred că pot alege una singură, pentru că îmi oferă satisfacții diferite. În ipostaza solistică am mai multă libertate și pot transmite publicului foarte direct propria viziune asupra unei lucrări. Este o experiență intensă, în care îți asumi întreaga poveste muzicală.

În orchestră mă fascinează forța unui ansamblu mare și felul în care zeci de muzicieni pot construi împreună o singură idee. Iar proiectele mele camerale se află undeva între aceste două lumi: păstrează libertatea solistică, dar și bucuria dialogului dintre artiști.

Ce te-a inspirat să te deschizi către proiecte fusion?

Mi-am dorit să arăt că vioara nu aparține unui singur stil și că muzica de calitate nu trebuie împărțită în categorii rigide. În „When Violin Meets Guitar”, de exemplu, cântăm Vivaldi și rock în același spectacol. Am avut spectatori care au venit pentru rock și ne-au spus, la final, că s-au îndrăgostit de Vivaldi. Pentru mine, aceasta este una dintre cele mai frumoase confirmări.

Aceeași idee se regăsește în „Classic vs Pop”, proiectul pe care îl susțin alături de pianistul Andrei Licareț. În program, Saint-Saëns, Bach, Vivaldi sau Rachmaninov se întâlnesc cu Michael Jackson, ABBA, Coldplay, Holograf și O-Zone. Nu încercăm să demonstrăm că un gen este superior altuia, ci să arătăm cât de expresivă și surprinzătoare poate fi muzica atunci când este interpretată cu seriozitate și imaginație.

Un alt proiect drag mie este „Vivaldi & Piazzolla – Anotimpurile”, în formulă de trio, cu premiera la Sala Dalles. Cele două universuri sunt foarte diferite, dar se întâlnesc prin energie, virtuozitate și emoție.

Aveai deja o înclinație către rock, pop sau jazz atunci când au început aceste proiecte?

Am crescut profesional în lumea muzicii clasice, dar am fost întotdeauna curioasă și deschisă către alte genuri. Îmi place muzica ce transmite emoție, indiferent de etichetă.

Când am început proiectele fusion, am descoperit nu doar un repertoriu nou, ci și un alt mod de comunicare cu publicul. O piesă rock, pop sau un tango cer o altă energie, un alt tip de puls și o libertate scenică diferită. Tocmai această schimbare de limbaj mă atrage.

Care sunt lucrările tale clasice preferate?

Este greu să aleg, pentru că preferințele mele se schimbă și în funcție de perioada prin care trec. Vivaldi ocupă un loc special, mai ales prin energia și forța descriptivă a „Anotimpurilor”. Îmi sunt foarte apropiate și lucrările romantice, în care vioara poate cânta aproape ca o voce: Saint-Saëns, Rachmaninov, Elgar sau Sarasate.

Îmi place însă și Bach, pentru echilibrul, profunzimea și claritatea pe care le cere. De fiecare dată când revii la Bach, descoperi ceva nou despre muzică, dar și despre tine.

Care crezi că este cheia succesului într-o carieră instrumentală?

Talentul este important, dar nu este suficient. Cred că diferența o fac consecvența, răbdarea și capacitatea de a continua să lucrezi chiar și atunci când progresul nu apare imediat.

Este esențial să ai o tehnică sănătoasă, profesori buni și obiective clare, dar și să nu pierzi legătura cu motivul pentru care ai început să cânți. Publicul simte când interpretarea este doar corectă și când, dincolo de precizie, există un mesaj autentic.

Câtă rigoare presupune o asemenea carieră? Cât studiezi zilnic?

Presupune foarte multă rigoare, dar studiul nu se măsoară numai în numărul de ore. În anumite perioade, când pregătesc un repertoriu nou sau concerte solistice, studiez mai mult. În zilele cu repetiții solicitante, lucrul individual trebuie adaptat astfel încât să îmi protejez corpul și să rămân eficientă.

Pentru mine contează foarte mult calitatea studiului: să știu exact ce urmăresc, să identific problema și să aleg exercițiul potrivit. Două ore lucrate atent pot fi mai valoroase decât multe ore de repetare fără un scop clar.

Ai și o activitate pedagogică. Despre ce este vorba?

Predau vioara și coordonez programe online pentru începători, nivel intermediar și avansați. Lucrez inclusiv cu adulți care pornesc de la zero și care, mult timp, au crezut că este prea târziu să învețe sau că nu au suficient talent.

Pe 5 octombrie lansez programul „Vioara pentru începători”. Participanții învață progresiv cum să își aleagă și să își pregătească instrumentul, cum să aibă o poziție sănătoasă, cum să țină arcușul, să producă un sunet frumos și să înțeleagă notele și ritmul, până la primele melodii.

Pentru nivelurile mai avansate lucrez asupra intonației, sunetului, vibrato-ului, tehnicii și încrederii pe scenă. Încerc să explic foarte clar nu doar ce trebuie făcut, ci și de ce.

Ce îți place mai mult: să predai sau să performezi pe scenă?

Cele două activități se completează. Scena îmi oferă energia contactului direct cu publicul și sentimentul acela unic în care muzica prinde viață în fața oamenilor.

Predarea îmi oferă o altă bucurie: să văd cum cineva care la început credea că nu poate ajunge să cânte primele melodii, să înțeleagă instrumentul și să capete încredere. Experiența de pe scenă mă ajută să fiu un profesor mai bun, iar predarea mă obligă să înțeleg și mai profund ceea ce fac ca interpret.

Cum crezi că este mai eficientă predarea: online sau față în față?

Ambele variante pot fi foarte eficiente atunci când există o metodă clară și feedback atent. Față în față, profesorul poate observa imediat detaliile de poziție și poate interveni foarte precis.

Online, elevul câștigă flexibilitate, poate relua materialele și poate studia de oriunde. Am văzut rezultate foarte bune inclusiv la adulți care au început vioara de la zero. Important este ca lecțiile să fie bine structurate, explicațiile să fie clare, iar elevul să nu fie lăsat să repete singur greșelile. De aceea, în programele mele, combin materialele video cu întâlniri și feedback.

Unde te pot găsi cei care doresc să te descopere sau să studieze cu tine?

Mă pot urmări pe Facebook, Instagram și TikTok, unde public fragmente din concerte, momente din culise și tutoriale despre vioară. Tot acolo anunț concertele „Classic vs Pop”, „When Violin Meets Guitar” și „Vivaldi & Piazzolla – Anotimpurile”, precum și datele programelor mele educaționale.

Cei care vor să înceapă studiul viorii pot urmări informațiile despre lansarea „Vioara pentru începători” din 5 octombrie. Programul este dedicat inclusiv adulților care nu au mai cântat niciodată și nu cunosc încă notele muzicale.

Ce te face fericită dincolo de scenă?

Mă face fericită să construiesc lucruri care rămân: un proiect muzical care ajunge la oameni, un elev care depășește o dificultate sau un spectator care descoperă o muzică despre care nu credea că i-ar putea plăcea.

Îmi plac și momentele simple, de liniște, în care mă pot opri puțin din ritmul repetițiilor, concertelor și proiectelor. Cred că tocmai echilibrul dintre intensitatea scenei și aceste momente îmi dă energia de a merge mai departe.