Disperarea ciobanilor. „Ursul îți ia o oaie, două. Guvernul îți ia toată turma”

Au venit din toate colțurile, din Arad, Argeș, Olt, Sibiu, Suceava, Maramureș supărați pe „Ilie-Dujmănie”, adică pe premierul Bolojan și pe restricțiile de biosecuritate în privința pestei micilor rumegătoare impuse de către autorități. Un fel de  „COVID de la Guvern”, cred ciobanii: „n-are oaia nimica. Boala asta e de ani și ani. Acum vin ăia în halate, fac analize cu toptanul, găsește vreo amărâtă de capră. Și extermină toată turma. Ziceam că urșii și lupii sunt ăi mai ai dracu’ pentru noi. Guvernul ăsta e mai rău decât un milion de sălbăticiuni. Ursu’ îți ia o oaie-două. Guvernu’ îți ia toată turma”

Benone are 52 de ani, la prima vedere îi dai vreo 70. Are riduri pe față cât să-ți îngropi două degete în ele, dinții i-au căzut. Stă într-o rână a Muzeului Antipa și se scarpină pe sub cușma neagră privind fascinat girafa de la intrare: „Iote’a dracu’ magaoaie”. Pe deasupra ține o sarică grea de lână groasă și galbenă, nu transpiră, restul sunt țoale simple. Se sprijină într-o bâtă noduroasă cu care, prin Bucegi, bate ursul când dă iama în stână. „Și ursul s-a schimbat, mă! Nu mai vine la oaie, vine la om. Până acum alegea: una, două, șepte. Acum vine după lanternă, vede lumina la om se repede. Noroc cu cânili și cu asta”, zice ciobanul în timp ce mângâie nodurile lemnului gros. Benone e din Argeș, din Corbii de Piatră, spre Muscel. A crescut cu oile, de pe la vreo 17 ani duce turmele în munte. „Înainte am prins și transhumanța. De la Cota 2000 am ajuns în Dobrogea, spre Constanța. Nu știu cât am făcut, cine să țină socoteala. Pe atunci erau probleme cu hoții, plecai în transhumanță te băteai cu omul venit la furat. Pe urmă, când dădeai înapoi în munte, te băteai cu animalele sălbatice. Acum? Păi nu vezi, matale? Ne batem cu Guvernul”. Lângă Benone se adună crescători de oi din tot Argeșul. Ciobanul e știut, e respectat de toți – de la ăi tineri care s-au apucat de crescut ovine de câțiva ani, până la cei bătrâni care au turme de mii de oi, care din neam în neam au moștenit tradiția. Toți spun același lucru: că, la fel ca alte ramuri și industrii, oieritul este acum atacat și se încearcă „exterminarea” în favoarea „fraților din Uniunea Europeană”. Că prin restricțiile impuse va dispărea și această tradiție: „Păi, cum să pui restricțiile astea? Uite cum e. Ai o sută de oi. Din ele se îmbolnăvesc de pestă vreo cinci. Și fii atent, pesta asta nu e de acum, e de hăt. Nu e periculoasă, carnea se poate consuma. Și vine DSV-ul ăla și zice că ai focar. Nu le izolează pe alea bolnave, nu le carantinează. Ia toată turma, oi bune, nu betege, omule, și omoară tot! Ce înseamnă asta?”.

Toți ciobanii spun același lucru: că, la fel ca alte ramuri și industrii, oieritul este acum atacat și se încearcă „exterminarea” în favoarea „fraților din Uniunea Europeană” pic.twitter.com/wCE7kqeSWJ

— Jurnalul (@JurnalulN) September 15, 2026

Omul care vorbește lângă Benone e Marian, venit din Olt. Mai că plânge. Mai în spate e unul căruia chiar îi curg lacrimi. De nervi: „De ce să le extermine pe toate? Și dacă mai ai și ghinionul să găsească ăia că ai o oaie- două fără crotalii, te mai și amendează. Și dacă te amendează nu mai primești nici vreo despăgubire. Păi, ce cred ei, mama lor de hoți și mișei… huooooo… că crotaliile sunt ca ceasurile lor de aur cu care șed la birouri acolo, în Guvern. Trece oaia prin brusturiș, pierde crotalia. Ăia, politicienii, na, nu pierd ceasul. Dar pe tine te găsește inspecția fără semn în urechea oii, nu mai stau de vorbă: 300 de lei pe oaie cu semn pierdut. Și nicio despăgubire, chit că îți omoară toată turma de 1.000 de oi”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Urșii și „resursa umană”

Benone privește molcom înspre dreapta, acolo unde crescătorii își spun oful. Dă din cap: „Așa e”. Benone miroase a ceapă și a țuică. Sarica de pe spinare miroase a oaie. „Cum e munca de cioban? Grea. La patru dimineața te trezești. Te apuci de muls, ține vreo trei ore. Pe urmă mergi cu oile. Oaia nu stă. Că trăsnește, că e ploaie, oaia trebuie să meargă la păscut. Te întorci pe seară. Te apuci iar de oaie, de muls, faci laptele, faci zerul… Zici că te pui la odihnă, după ce mănânci. De unde? De când cade noaptea nu stă limba în gura câinelui. Vin urșii”, vorbește încet ciobanul. 

Citește și: UPDATE Incidente între fermieri și forțele de ordine. Proteste neautorizate în Piața Victoriei, filtre la intrările în Capitală 

Crescătorii tac toți când vorbește Benone. Pe urmă își aduc aminte că nici nu mai sunt ciobanii de altădată: cei mai mulți au îmbătrânit, nu mai pot. Ăia care mai pot au plecat prin Elveția, prin Italia, prin Spania. Ăștia tineri cică nu prea sunt de încredere. Sunt zile când lasă stâna de izbeliște. „Da, așa e. Și eu am pățit-o. Eram patru, m-am trezit că au fugit pe noapte. Am rămas singur, am ținut oile cum am putut. Ăia, duși au fost, le era greu”, își amintește Benone. Probleme sunt și cu încorporarea oamenilor la turme. Nu e o legislație clară în privința angajării oamenilor, nu sunt cărți de muncă. Crescătorii nu au firme, nici la nivel de „sezonier” nu se poate. „Și vin controale. Și noi îi rugăm să ne spună cum să facem cu ciobanii. Ei dau din umeri și pe urmă ne dau amendă”, scrâșnește unul din Arad. Ianus e un puști de 17 ani, are 2.000 de oi, animalele familiei. E furios, mai devreme și-a luat un jet de gaze lacrimogene direct în figură. Și cel din Olt e roșu la față, semn că a primit „un cadou de la jandarmi. Uite, omule, jandarmii ăștia, în loc să vină să ne păzească de urși, ne bat cu șpreiu cu gaze. Ce le-am făcut? Că am vrut să mergem să vorbim cu Bolojan?”. Mai departe, în mijlocul pieței, se huiduie, sticle și roșii zboară către cordonul forțelor de ordine. Se mai aude câte un șuierat de butelie de gaze: „pfff”. Benone cumpănește: se uită la jandarmi, se uită la bâtă. „Ce, că n-or fi mai răi decât ursul”. Dar rămâne deoparte sprijinit în lemn.

Când molfăi covrigi și vorbești despre moartea oieritului

Ianus e furios și pe jandarmi, și pe primărie, și pe „sanitar veterinară”, și pe șacali. În zona lui, la graniță cu Ungaria, oile nu sunt duse la munte, e prea departe. Așa că a scăpat de matahalele brune de urși. Acum zice că e rău cu șacalii, arată o filmare: o oaie, trăiește, e mâncată pe jumătate. Abia se târăște, prădătorii au rupt din ea bucată de picior și piept. „Pe lângă șacali, acum avem secetă. Mama ei de ministră, cum o cheamă, Buzoianu. Cine e asta, domnule? Ce știe ea de noi, de apă? A trăit în birou toată viața”, e supărat copilul. Ca și ceilalți crescători, îi spurcă pe guvernanți: „Să omori o turmă întreagă pentru două, trei oi? Fără carantină, fără izolare. Bine, omoară-le pe alea. Dar de ce le îngroapă? Păi, cu carne lor, jur domnule că nu are nimic carnea, poți să-i hrănești pe unii dintre săraci. Asta e, unii mor de foame, alții îngroapă carne bună”. Și ăia din Argeș, și ăia din Maramureș, și Olt cred că măsurile sunt exagerate și urmăresc „închiderea oieritului”: „Ei (autoritățile – n.n) spun să vaccinăm. Păi, dacă vaccinăm, arabii (piața principală de export al oierilor din România – n.n) nu mai cumpără nimic. Ei vor carnea așa cum e, fără să aibă vaccinele astea”. Altul zice: „Ne-am aliniat regulilor impuse de Uniunea Europeană. Și mă gândesc. Cu regulile astea, vom mai fi noi, oare, pe locul doi în Europa ca țară crescătoare de ovine?”. În piață se mai huiduie, ciobanii stau față în față cu jandarmii. Se privesc și unii și alții cu curiozitate. Amiaza vine cu grupurile de ciobani pripășiți pe la covrigării: trag de bucățile cocă și vorbesc despre oi. Mai spre Buzești, o tipă vopsită verde cu mulți cercei în nas, buze și sprâncene trece prin fața unora încinși în șube groase de lână. Ciobanii uită de covrigi, se holbează și bat cruci mari pravoslavnice: „Bate-mă Dumnezeu să mă bată. Haideți, mă, băieți, să o luăm pe aia la stână, că se sperie ursu’ și nu mai dă în noi”. Pe urmă cășună pe un grup de jandarmi care păzesc trotuarul: „Mă, de ce dați, mă cu gaze în noi? Că de la noi beți lapte și mâncați brânză”. 

Legenda mioarei din Bistrița

Există o legendă între oierii adunați în fața Guvernului. Acum nici un an, un oier de prin Bistrița a dat de belea: pesta a intrat într-o oaie de-a sa. Turma – câteva sute de animale – i-a fost exterminată de autorități, oierul a reușit să ascundă animalul bolnav. A rămas doar el și oaia cu pestă, omul a vrut să vadă ce se întâmplă cu animalul, cum evoluează boala. „Și azi trăiește oaia aia, domnule”, zice Alin din Vima Mare, Maramureș. Omul își aduce aminte de cum era pe vremuri. „Înainte, să vorbim doar despre lână, prin anii ’90, nu discutăm de dinainte de ’89, făceam 30 de milioane de lei de la 150 de oi. Acum, nu adun nici de o bere”. De când industria textilă din România a dispărut, lâna nu mai are căutare – „doar turcii mai vin și ne întreabă dacă le-o dăm pe gratis. Și le-o dăm”. „Ce facem cu lâna?”, se întreabă Benone – „ce să facem, o ardem”. Alt tovarăș din Argeș privește în jos și scrâșnește cu râcă: „Când putem să o ardem. Că ne prind ăia de la Mediu și ne amendează” 

Marian din Olt nici nu se gândește la lână. „Păi, laptele? Îmi ia laptele cu doi lei. Pe urmă, la raft e cu 16 lei. Laptele meu!”, urlă omul de se strânge piața în jurul lui. „Duceți-vă și vă uitați. Pe raft la magazinul ăla. Ăla e laptele meu. Și mafioții care o iau de la mine nu o dau cu cinci lei. Nici cu zece. Cu șaișpe lei. Rușine! Huo!”. Alin din Maramureș, deoparte, se uită lung: „Doi lei pe litru? Mie îmi ia cu un leu. Și am vecini care dau pe zero și cincizeci de bani”. Ianus din Arad are problema lui: „Am plătit anul ăsta 9.000 de euro pe pășuni. Și acolo (în cadrul administrațiilor locale – n.n) sunt unii care lucrează la primării și închiriază pășunile. Pe urmă ni le dau nouă la preț mare. Noi nu putem să ne apropiem”. 

Trei inși s-au lipit de Benone. Au haine frumoase, tradiționale, curate. Sunt din Suceava. „Haideți să vă spun în câteva cuvinte cum e treaba. La oaie sunt câteva boli importante. Aerobioza, la intestine. Gălbeaza – fluturi la ficat. Și râia. Astea trebuiesc tratate, am învățat ce să le facem. La noi vine doctora și ne întreabă cum să rezolve cazul. Am învățat din moși cum să ținem oaia sănătoasă și curată, medicul învață de la noi. Iar asta cu pandemia oii venită de la Guvern este ceva care a existat și va exista. Că ne măcelăresc oile pe treaba asta… e ordin de la Uniunea Europeană”. Benone nu mai zice nimic. Își trage cușma pe față și bocăne cu măciuca în asfaltul de la Victoriei. „Mama ei de viață”, zice omul și scoate din buzunar un telefon vechi. Ține acolo o fotografie a unui ortac sfâșiat de urs, care a stat o noapte întreagă cu mațele pe afară până să-l ia elicopterul SMURD. „Asta nu e nimic. Ăsta trăiește. Fără oi, noi….”. Cuvintele rămân în aer. Ceilalți de lângă Benone scrâșnesc la fel: „Mama ei de viață!”.

Protestul crescătorilor de ovine de la Victoriei a fost capturat încă de cu seară înainte de indivizi care apar la toate acțiunile de imagine ale lui Călin Georgescu. Prima dată, de dimineață, s-au infiltrat printre oieri, strigând eterna lozincă: „Jur să-mi apăr țara…”. Mai târziu, ei au fost cei care s-au erijat într-un fel de coordonatori. „Băi, fii atent. Eu mă duc înspre Berzei, tu rămâi aici. Rupem pe jumate. Jumate stă în piață, jumate îi tragem aici”, zice unul în blugi, cu ochelari de soare și o geacă gri. Cineva, mai spre Berzei preia mesajul și transmite: „Hai, acum, jumate acolo, jumate tragem aici”. Împrejurul lor apar tot mai multe fețe întâlnite pe la „vizitele de lucru” ale lui Georgescu prin Giurgiu sau Brașov. Tinerii sunt la înaintare: cu fulare tricolore și fețele acoperite încearcă provocări în fața cordonului de jandarmi. Din spate, pe nevăzute, alții aruncă sticle, roșii sau bucăți de vuvuzele. Oierii nu simt pericolul, se iau după agitatori. Unul, cu o portavoce mare pe care scrie „Turul doi înapoi” predică aiurea mesaje cu violență, alții trec prin fața jandarmilor cu refrenul „din banii mei trăiți, bă!”. Punctul culminant – ciocnirea dintre protestatari și forțele de ordine – pleacă tot de la instigatorii georgiști. Unul, poartă cu tupeu un tricou cu chipul „Marelui Lider”, e în prima linie. Atrași în cursă, ciobanii se pun umăr la umăr cu jandarmii, loviturile pocnesc, buteliile cu gaz sâsâie. Georgiștii nu sunt în prima linie. Sunt mai în spate. Unii mai aruncă cu câte ceva în mijlocul încăierării, așa cât să întrețină peisajul violent. Se transmite live din zeci de telefoane pe TikTok, mesajele sunt provocări brute. Unul, cu roșu-galben-albastru vopsit pe obraji, care la două cuvinte îl invocă aiurea pe Dumnezeu, e obosit: transmite de azi-noapte din piață. Acum privește departe încăierarea și rânjește. Un rânjet rău.