Părinții care îi scot din minți pe profesori au, de obicei, aceste 11 replici preferate. Te regăsești?

Un studiu publicat în revista de specialitate Teachers and Teaching a observat chiar că unii profesori ajung să-i vadă pe părinți nu ca parteneri, ci ca pe încă o sarcină de bifat în fișa postului. 

1. „Copilul meu e special”

Toți copiii sunt speciali. Și exact asta e problema: în clasă mai sunt alți 25, la fel de speciali. Când un părinte insistă că odrasla lui e geniul neînțeles al clasei, profesorul aude de fapt: „Vreau să-i acordați mai multă atenție decât celorlalți”.

2. „Doamna de anul trecut făcea altfel”

Probabil că da. Și cea de acum doi ani făcea altfel. Fiecare profesor are stilul lui, iar un copil se poate potrivi mai bine cu unul decât cu altul. Comparația cu „doamna de la clasa a IV-a” nu ajută însă pe nimeni.

3. „Copilul meu nu face așa ceva”

Toți părinții vor să creadă că au acasă un îngeraș. Dar când profesorul cere sprijin pentru o problemă de comportament, iar părintele refuză să creadă că e posibil, nu suferă doar copilul respectiv. Suferă întreaga clasă, care pierde din timpul orei.

4. „Nu sunt de acord cu cum faceți asta”

Părintele are tot dreptul să pună întrebări și să-și spună părerea. Dar clasa este teritoriul profesorului, așa cum casa e teritoriul părintelui. Niciunul nu poate controla ce se întâmplă în spațiul celuilalt. Pot însă să se asculte reciproc.

5. „Dar copilul meu a fost mereu foarte bun la școală!”

Când un copil cu note mari începe dintr-odată să aibă probleme, e normal ca părintele să se îngrijoreze. Reflexul multor părinți e însă să caute imediat vinovatul, iar acesta e, de obicei, profesorul. Mult mai util ar fi să afle, împreună cu profesorul, ce s-a schimbat.

6. „Probabil nu i-ați explicat bine”

Varianta mai dură a replicii de mai sus. Uneori chiar asta e problema, dar de cele mai multe ori un copil nu înțelege o lecție din alte motive: neatenție, lipsă de exercițiu sau pur și simplu pentru că materia e grea. Profesorul vede copilul la școală, părintele îl vede acasă. Fiecare știe doar jumătate din poveste.

7. „Copilul meu nu minte”

Clasică după orice ceartă în pauză. Doi copii, două versiuni complet diferite, iar fiecare părinte îl crede pe al lui. Profesorul, care a fost de față, are de obicei imaginea completă. Înainte de a suna la director sau de a scrie pe grupul clasei, merită să-l asculți și pe el.

8. „Trebuie să-i schimbați nota”

O notă mică e rareori o conspirație. Cel mai des, copilul nu a învățat sau nu a înțeles materia. În loc de negocieri pentru un punct în plus, părintele și profesorul ar putea face un plan împreună, ca nota următoare să fie mai mare.

9. „Nu vreau să stea în bancă cu el”

Unii părinți vor ca al lor copil să stea lângă cel mai bun prieten. Alții, lângă premiant. Și aproape toți, departe de „ăla care deranjează”. Profesorul are însă motivele lui când face așezarea în bănci. Iar dacă face o excepție pentru un părinte, mâine îi vor cere același lucru alți zece.

10. „Nu așa se pedepsește un copil”

„Doar pe el îl atenționați mereu!” Varianta copilului despre cum a fost certat la școală poate fi, cum se spune, incompletă. Înainte de a trage concluzii, merită aflată și cealaltă parte a poveștii.

11. „Regula asta nu ar trebui să se aplice copilului meu”

Poate cea mai iritantă dintre toate. Când un părinte cere o excepție de la regulile clasei pentru copilul lui, mesajul transmis copilului e că regulile sunt pentru ceilalți. Iar asta e o lecție care îl va costa mai mult decât orice notă.

Și invers?

Ca să fim corecți: și profesorii au replicile lor care îi scot din minți pe părinți. Iar părinții au tot dreptul să pună întrebări, să ceară explicații și să semnaleze o problemă reală. Diferența o face tonul. O discuție calmă, cu întrebarea „Cum putem rezolva împreună?”, funcționează aproape întotdeauna mai bine decât un mesaj scris cu majuscule pe grupul clasei la 11 noaptea.