Cutremur politic în Serbia: Studenții sparg monopolul lui Vučić. Începutul unei noi ere sau o victorie cu riscuri?

Serbia traversează un moment de ruptură care depășește cu mult o simplă alternanță la guvernare. Mișcarea studențească a obținut o victorie zdrobitoare, cu 140 de mandate din cele 250 ale parlamentului, împingând Partidul Progresist Sârb (SNS), forța politică dominantă din 2012, în opoziție, cu 104 locuri. 

Pentru Aleksandar Vučić, omul în jurul căruia a gravitat timp de aproape un deceniu și jumătate întreaga viață politică a țării, înfrângerea marchează sfârșitul unei epoci. 

Citește și: Serbia, în pragul revoltei. Generația Z, gata să răstoarne regimul autocrat al lui Vučić și să zguduie Europa 

Pentru Serbia, miza victoriei studenților constă în răspunsul la întrebarea: poate fi demontat un sistem de putere adânc înrădăcinat în societate fără să fie înlocuit cu o altă versiune a aceleiași politici autocratice? 

Ceea ce face rezultatul cu adevărat remarcabil este identitatea învingătorului. Vučić nu a fost înfrânt de partidele tradiționale de opoziție, incapabile ani la rând să-i spargă dominația, ci de studenții organizați într-o mișcare născută în stradă, în urma unor luni de proteste, și transformată într-o forță electorală capabilă să preia guvernarea.

Aceasta este, de altfel, prima mare lecție a scrutinului. Atunci când opoziția instituțională nu mai reușește să mobilizeze societatea, schimbarea poate veni din afara structurilor politice tradiționale. 

Studenții au reușit să unească nemulțumiri diverse, de la cererile de responsabilizare a instituțiilor și respectare a statului de drept, până la respingerea ideii de monopol al puterii în mâinile unui singur lider.

Vučić pierde mai mult decât guvernarea

Victoria Listei Studenților trebuie citită și ca un referendum asupra celor 14 ani de dominație ai SNS. În acest interval, partidul a controlat Executivul, a beneficiat de majorități parlamentare confortabile și și-a extins influența asupra administrației locale și instituțiilor. 

În jurul său s-a construit o rețea de alianțe politice și instituționale, care a restrâns spațiul real al competiției.

Înfrângerea electorală zdruncină tocmai această arhitectură. Fosta guvernarea nu pierde numai puterea, ci și mecanismul prin care partidul lui Vučić a reușit să organizeze viața politică în jurul propriei dominații.

Dispariția aproape completă a partidelor mici din parlament, incapabile să treacă pragul electoral de 3%, accentuează amploarea schimbării. Peisajul politic se reconfigurează în jurul a două forțe: mișcarea studențească și SNS. 

Opoziția tradițională este practic marginalizată, iar votanții au ales să-și investească speranțele într-o formațiune care vine din afara sistemului.

Aici apare însă și prima contradicție a noii realități. Prăbușirea vechii opoziții nu înseamnă automat consolidarea pluralismului. 

Dacă noua putere nu va construi instituții independente și mecanisme autentice de control democratic, Serbia riscă să schimbe actorii fără să modifice regulile jocului.

Miza europeană

Schimbarea politică are implicații care depășesc granițele Serbiei. Felicitările adresate câștigătorilor de lideri europeni, între care António Costa, președintele Consiliului European, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și Marta Kos, comisarul european pentru extindere, sugerează că Bruxelles-ul privește rezultatul ca pe o posibilă deschidere a unui nou capitol în relația cu Belgradul.

Miza este considerabilă. Statul de drept, independența instituțiilor, condițiile electorale și relația dintre putere, opoziție și societatea civilă au reprezentat teme recurente în evaluarea parcursului european al Serbiei. 

O schimbare de guvernare ar putea crea condițiile pentru reforme reale, dar acestea nu vor veni automat odată cu înlăturarea SNS.

La fel de simbolică este reacția premierului ungar Péter Magyar. Ungaria a fost, în timpul guvernării lui Viktor Orbán, unul dintre cei mai apropiați parteneri europeni ai lui Vučić. 

O nouă orientare politică la Belgrad ar putea modifica echilibrul regional și relațiile dintre cele două capitale.

Cu toate acestea, entuziasmul european trebuie temperat de o întrebare esențială: va transforma noua putere apropierea de Bruxelles într-un program concret de reforme sau va folosi victoria electorală doar ca pe o sursă de legitimitate? 

Pentru Uniunea Europeană, testul nu va fi retorica pro-democratică, ci capacitatea noii guvernări de a garanta independența Justiției, libertatea presei și funcționarea instituțiilor în afara controlului politic.

Serbia ocupă o poziție strategică în Balcani, regiune în care Rusia poate exploata tensiunile etnice, vulnerabilitățile instituționale și neîncrederea în Occident. 

Pentru UE, situația politică de la Belgrad este, prin urmare, și o problemă de securitate. Victoria opoziției poate deschide calea unei apropieri mult mai rapide de UE. 

Integrarea europeană a Serbiei ar putea reduce astfel spațiul de manevră al Moscovei, cu condiția ca schimbarea politică să fie urmată de reforme reale.

Rusia, investitorii și costul schimbării

Vučić a avertizat că noua conducere ar putea introduce sancțiuni contra Rusiei, ceea ce ar reprezenta o modificare majoră de politică externă pentru o țară care și-a menținut legături istorice, economice și politice strânse cu Moscova, în timp ce urmărește aderarea la UE.

Avertismentul fostului lider ridică o problemă reală, dar și una politică. Serbia va trebui să-și redefinească echilibrul între relația cu Rusia, integrarea europeană și propriile interese economice. 

Nu este suficient ca noua putere să se delimiteze de orientarea lui Vučić; ea trebuie să explice ce strategie va alege în locul acesteia și ce costuri este pregătită să accepte.

Fostul lider al regimului de la Belgrad a invocat și riscul ca rezultatul electoral să transmită un semnal negativ investitorilor. Argumentul nu poate fi ignorat, în condițiile în care, în general, incertitudinea politică afectează deciziile economice. 

Stabilitatea nu trebuie confundată însă cu perpetuarea unui sistem dominat de un singur partid. Pe termen lung, predictibilitatea depinde și de reguli clare, instituții credibile și aplicarea legii.

Noua conducere va trebui să demonstreze că schimbarea politică nu înseamnă paralizie administrativă sau instabilitate economică. 

În caz contrar, adversarii săi vor avea la îndemână un argument puternic: faptul că promisiunea reformei a produs mai multă incertitudine decât rezultate.

Studenții au câștigat alegerile. Pot ei oare să și guverneze? Aceasta este întrebarea de care depinde viitorul victoriei, având în vedere faptul că transformarea unei mișcări de protest într-o forță de guvernare este un proces mult mai dificil decât mobilizarea împotriva unui adversar comun.