Éric Chacour la București. Lansarea romanului „Ce știu despre tine” pe 26 octombrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
„Éric Chacour demonstrează o rară măiestrie literară și stilistică. Ce știu despre tine se dovedește un roman somptuos, complex, fascinant. Creează dependență.“ — France Info
Participă, alături de autor: Dana Pîrvan, critic literar, Bogdan Ghiu, scriitor și traducător, Cristian Preda, politolog, autor și traducător. Moderează: Denisa Comănescu, directorul Editurii Humanitas Fiction.
Traducere consecutivă de Claudia Davidson-Novosivschei.
Întâlnirea este urmată de o sesiune de autografe.
Eveniment organizat cu susținerea OIF (Organisation internationale de la Francophonie).
Accesul este gratuit, în baza unei rezervări prin Eventbook în limita locurilor disponibile.
•
Roman surprinzător și fascinant, Ce știu despre tine proiectează cu delicatețe, subtilitate și sensibilitate portretul unei familii sfâșiate și al unei societăți în plină transformare. În Cairo, în anii 1980, tânărul medic Tarek își urmează destinul care i-a fost trasat. De când se știe, a răspuns la rugămințile celorlalți și s-a ridicat la înălțimea așteptărilor tuturor. I-a călcat pe urme tatălui său, un medic reputat al prosperei comunități levantine din Cairo, preluându-i cabinetul. S-a căsătorit și locuiește cu soția sa în spațioasa reședință a familiei. Totuși, când hotărăște să deschidă și un dispensar în zona cea mai umilă a orașului și îl întâlnește pe Ali, Tarek începe să pună totul sub semnul întrebării. Din acel moment, răspunsurile nu vor fi niciodată complete. Adevărul se ascunde dincolo de o ușă, dincolo de limitele cartierelor luxoase, pe celălalt mal al Nilului, sau peste ocean.
•
Născut în 1983 la Montréal din părinți egipteni, ÉRIC CHACOUR este absolvent de economie aplicată și relații internaționale. Își împarte viața între Franța și Québec și și-a petrecut cea mai mare parte a carierei lucrând în sectorul financiar. În 2024, a primit Prix des Cinq Continents de la Francophonie pentru primul său roman, Ce știu despre tine (Ce que je sais de toi, 2023; Humanitas Fiction, 2026), câștigător de asemenea al Prix Femina des lycéens (2023), Prix France-Québec (2024) și al Prix des Libraires (2024), nominalizat în 2024 la Prix Renaudot, Prix Femina, Giller Prize și Atwood Gibson Writers’ Trust Fiction Prize și decretat de către cotidianul La Presse una dintre cele 25 de lucrări literare recente devenite clasice. În 2026, romanul este nominalizat la Dublin Literary Award. Cu peste 400 000 de exemplare vândute, Ce știu despre tine este în curs de traducere în peste 15 limbi.
Citește pe Antena3.ro
Scara care arată ca un evantai uriaș și pare că sfidează gravitația. Construcția spectaculoasă inaugurată la Shanghai