„Extemporal” la Securitate: cum erau testați ofițerii în 1985 la capitolul filaj, telefoane ascultate și scrisori deschise

Trei ofițeri, un caz fictiv

Documentele publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) prezintă o „lucrare practică” susținută în 1985 de trei ofițeri ai Securității Municipiului București. Scenariul pornea de la un cetățean român a cărui soție rămăsese ilegal în Statele Unite. Bărbatul cerea să plece definitiv în străinătate împreună cu copilul, dar primise aviz negativ și exista riscul să încerce să treacă frontiera clandestin.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Ofițerii trebuiau să stabilească ce măsuri ar fi putut împiedica plecarea ilegală și eventualele acțiuni de protest. Cei examinați erau locotenent-colonelul Vintilă Nicolae, maiorul Preda Vasile și locotenentul Dănilă Ovidiu, toți din Serviciul 120. Examinator a fost căpitanul Creța Stana, șeful serviciului.

Telefoane ascultate, scrisori interceptate, informatori

Răspunsul lui Vintilă Nicolae arată cât de departe putea merge un ofițer. Prima propunere era deschiderea unui dosar de urmărire informativă, dacă persoana nu avea deja unul. Apoi urma verificarea relațiilor bărbatului, inclusiv a unei femei care călătorea des în SUA și care trebuia studiată în vederea recrutării pentru a oferi informații.

Planul mai includea interceptarea convorbirilor, filaj în momentele importante și interceptarea corespondenței, atât a celui urmărit, cât și a uneia dintre legăturile sale. Locotenent-colonelul propunea și o percheziție domiciliară, dar examinatorul a pus la îndoială necesitatea ei, notând pe marginea lucrării: „pt. ce?”.

Fotografia, trimisă la Pașapoarte

Supravegherea nu se oprea la granițele țării. Ofițerul considera că cei din anturajul bărbatului care ieșeau din România trebuiau controlați mai atent la frontieră. Fotografia și datele acestuia trebuiau trimise structurii de Pașapoarte, pentru ca autoritățile să știe că ar putea încerca să fugă.

Documentul conține și acronime pentru metodele specifice aparatului represiv: interceptarea convorbirilor interne și internaționale, a corespondenței și folosirea tehnicii operative. Cazul arată că dorința de a pleca din România nu era tratată doar administrativ, prin refuzul plecării, ci și ca o problemă operativă, care declanșa supravegherea persoanei și a celor din jur.

Drepturile omului, între „dușmani”

Un detaliu important apare chiar în descrierea scenariului: soția rămasă în SUA ar fi apelat la organizații pentru drepturile omului și la alte organisme internaționale pentru a obține plecarea familiei. Contactarea acestor organizații era privită ca o posibilă acțiune ostilă regimului. Documentele ilustrează contradicția dintre drepturile individuale și logica aparatului represiv, pentru care cererea de sprijin internațional putea deveni element într-o operațiune de supraveghere.

Examinatorul, necruțător: două note de 5

Modul în care erau notați ofițerii este una dintre cele mai neobișnuite părți ale dosarului. Vintilă Nicolae a primit nota 5. Examinatorul a criticat inclusiv propunerea ca persoana urmărită să fie contactată de Securitate, pentru a fi temporizată și eventual folosită de o unitate a aparatului. Pe lucrare apare observația: „O asemenea măsură denotă o neînțelegere a gravității cazului!”.

Tot 5 a luat și maiorul Preda Vasile, căruia i s-a reproșat calitatea analizei: „A aprecia situația operativă nu înseamnă a povesti cazul”. Cel mai bun rezultat l-a avut ofițerul cu cel mai mic grad, locotenentul Dănilă Ovidiu, cu nota 7.

Documentele arată că pregătirea cadrelor Securității includea testări periodice prin lucrări scrise și exerciții practice. Dincolo de aspectul aproape școlar al examenului, conținutul lui arată concret cum era pregătit aparatul represiv să supravegheze cetățenii, să le controleze comunicațiile și să împiedice acțiunile considerate ostile regimului.